Cum a fost surprinsă fiica Paulei Chirilă la cununia actriței. Carla este discretă cu aparițiile publice

Carla, fiica Paulei Chirilă, i-a fost alături actriței la cununia civilă cu Dan Giuvelic, care s-a desfășurat într-un cadru restrâns.

Paula Chirilă s-a căsătorit recent civil cu partenerul ei, Dan Giuvelic. Cei doi și-au unit destinele în fața ofițerului stării civile vineri, pe 6 noiembrie, la Primăria Otopeni.


Fiica Paulei Chirilă, prezentă la cununia actriței

Paula Chirilă are o fiică, pe nume Carla, din relația cu fostul ei soț, Marius Aciu. Cei doi au decis să divorțeze după 12 ani de căsnicie. Cu toate că au ales să meargă pe drumuri separate, au păstrat o relație civilizată și comunică des în privința educației și creșterii fiicei lor.


Paula Chirilă și Dan Giuvelic și-au dorit o cununie civilă restrânsă, însă de la eveniment nu a putut lipsi Carla, fiica actriței din căsnicia ei anterioară. Tânăra a fost alături de mama ei în acest moment important, iar prezența ei nu a trecut neobservată, mai ales că ea este discretă când vine vorba de apariții publice. Carla a fost atât la cununia civilă, cât și la petrecerea de după. Actrița a împărtășit pe rețelele de socializare o fotografie alături de tânără, care a avut un look elegant la eveniment. 

Paula Chirilă, confesiuni după cununia civilă

Paula Chirilă și Dan Giuvelic au ales să se căsătorească civil în cadrul unei ceremonii intime, având alături familia și prietenii foarte apropiați. Partenerul actriței, care este de profesie regizor tehnic, a ales personal buchetul de mireasă cu o zi înainte de ceremonia civilă, iar Paula Chirilă văzut aranjamentul floral chiar în ziua în care s-au căsătorit.

Paula Chirilă și Dan Giuvelic și-au dorit ca evenimentul să se desfășoare în discreție, motiv pentru care nici nu au dezvăluit înainte data exactă a cununiei lor civile. Pe Instagram, actrița a făcut mai multe confesiuni despre momentul special pe care l-a trăit. 


„Mă uit la cateva din fotografiile de la cununia noastră și îmi amintesc câtă emoție am avut ieri…
Dar îmi amintesc la fel de bine și liniștea pe care am simțit-o când l-am privit pe Dan. Îmi era atât de firesc să fiu acolo, lângă el…
Cred că asta se întâmplă când găsești omul potrivit. Viața parcă devine mai ușoară. O zi grea își mai pierde din greutate când ai cui să-i povestești cum a fost. O bucurie mică ține mai mult când o împarți cu cineva. Și, uneori, la capătul unei zile care a părut cât o săptămână, vă treziți râzând în bucătărie. Așa arată, pentru mine, iubirea în zilele pe care nu le fotografiază nimeni.
Dan, îmi place viața cu tine si tare frumos a fost să-ți spun toate astea, ieri, într-un singur cuvânt.
Da.'

Cum a fost cerută în căsătorie Paula Chirilă

Într-un interviu acordat recent, Paula Chirilă a povestit despre momentul în care partenerul ei, Dan Giuvelic, a cerut-o în căsătorie și că inelul de logodnă primit este exact cum și-a dorit.

„Eu am acceptat cu surprindere. Nu mă așteptam. Relația evoluează frumos (…) Noi am mai discutat, dar nu mai sunt în punctul în care să mai cred în acte (…) Nu mai era ceva ce atinsesem, nici el, nici eu. Am trecut amândoi prin căsnicie, știm cum e și asta a venit așa surprinzător pentru mine (…) A fost un moment spontan (n.r. – cel al cererii în căsătorie)', a declarat Paula Chirilă, citată de Spynews.ro.


Citește și:
Ilona Brezoianu, noi detalii despre conflictul cu Andreea Bălan. Între ele a existat un schimb dur de replici: „Nu am luat locul nimănui’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people