Charlize Theron, apariție rară alături de fiicele sale adoptive la premiera „The Odyssey”

Charlize Theron a atras toate privirile la premiera filmului The Odyssey, unde a fost însoțită de cele două fiice ale sale, August și Jackson.

Charlize Theron a avut alături doi dintre cei mai importanți invitați la premiera filmului „The Odyssey'. Actrița în vârstă de 50 de ani a fost însoțită de fiicele sale, August, în vârstă de 12 ani, și Jackson, de 14 ani, la premiera grandioasei producții inspirate din mitologia greacă, care a avut loc la New York.


Deși evenimentul a avut loc într-o zi de școală, Charlize Theron a făcut o excepție pentru această ocazie specială. Cele trei au fost surprinse în timp ce își făceau loc prin mulțimea de invitați și fotografi, iar actrița a fost văzută ghidând-o cu grijă pe August prin aglomerație, în timp ce Jackson mergea în urma lor.

August a purtat o rochie neagră elegantă, bocanci Doc Martens și șosete până la genunchi, în timp ce Jackson a ales o ținută cu umerii goi, completată de pantofi cu platformă negri. Charlize Theron a impresionat într-o rochie mini albă, decorată cu o fundă supradimensionată, pe care a accesorizat-o cu sandale cu barete, un colier tip choker din aur și un ruj roșu intens.


Apariția marchează una dintre puținele ieșiri publice ale celor două fiice ale actriței, pe care aceasta le-a adoptat în 2012 și, respectiv, în 2015.

Actrița a vorbit în repetate rânduri despre faptul că adopția a fost mereu parte din planurile sale de familie. Într-un interviu acordat în 2018 pentru ELLE, în cadrul unei discuții cu Chelsea Handler, Theron a explicat că aceasta a fost prima opțiune pentru ea, indiferent de statutul relației sale.

„Nu simt că îmi lipsește ceva. Aceasta a fost întotdeauna prima mea alegere, chiar și atunci când eram într-o relație. Am fost foarte sinceră cu partenerii mei că eram deschisă și la posibilitatea de a avea copii biologici, însă adopția trebuia să facă parte din viața mea. Simțeam foarte puternic acest lucru.'

De-a lungul anilor, August și Jackson au însoțit-o pe mama lor la mai multe evenimente exclusiviste din lumea divertismentului și a modei, inclusiv la prezentări de modă și, acum, la premiera noului ei film.

În 2019, Charlize Theron a vorbit deschis despre identitatea de gen a fiicei sale, Jackson, într-un interviu acordat publicației Daily Mail.


„Și eu am crezut că este băiat. Până când, la trei ani, s-a uitat la mine și mi-a spus: ‘Eu nu sunt băiat! Așa că asta este. Am două fiice minunate pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez și să le văd înflorind.', a declarat Theron.

Ea a explicat că își dorește ca ambele fete să își descopere propria identitate fără presiuni sau influențe din exterior.

„S-au născut exact așa cum sunt, iar locul pe care îl vor găsi în lume pe măsură ce cresc și cine aleg să fie nu este ceva ce îmi revine mie să decid.'


Charlize Theron joacă în „The Odyssey', noul film al lui Christopher Nolan

În „The Odyssey', regizat de Christopher Nolan, Charlize Theron interpretează rolul nimfei Calypso, într-o adaptare cinematografică a epopeii lui Homer. Filmul îl urmărește pe regele Odiseu în încercarea sa periculoasă de a reveni acasă după Războiul Troian și de a se reuni cu soția sa, Penelopa.

Matt Damon îl interpretează pe Odiseu, în timp ce Anne Hathaway o joacă pe Penelopa, regina care trebuie să facă față numeroșilor pretendenți în lipsa soțului său.


Considerat unul dintre cele mai ambițioase proiecte din cariera lui Christopher Nolan, The Odyssey beneficiază de un buget estimat la 250 de milioane de dolari, cel mai mare al regizorului până în prezent, și este primul său lungmetraj filmat integral cu camere IMAX de 70 mm.

Controverse în jurul distribuției

Deși filmul este unul dintre cele mai așteptate titluri ale anului, distribuția sa a generat numeroase dezbateri. Una dintre cele mai discutate decizii a fost distribuirea actriței kenyano-mexicane Lupita Nyongo în rolul Elenei din Troia. Christopher Nolan și-a apărat însă decizia, explicând că există argumente istorice și artistice pentru această abordare.


„Sper că oamenii se vor bucura de film, chiar dacă nu vor fi de acord cu toate alegerile. Cele mai vechi reprezentări ale personajelor homerice le înfățișează în maniera oamenilor care trăiau în vremea lui Homer. Există un argument destul de solid pentru a le prezenta astfel, pentru că așa a primit povestea primul ei public.'

Citește și:
Jennifer Lopez, apariție spectaculoasă la show-ul Dolce & Gabbana. Artista a uimit cu o rochie acoperită de bijuterii

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people