Show-ul în care cuplurile demonstrează că atunci când ești într-o relație puternică, nicio provocare nu-ți poate sta în cale. Emisiunea în care nouă cupluri de vedete demonstrează că fricile pot fi învinse și că încrederea este arma secretă. Cel de-al treilea sezon Power Couple se difuzează în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1.
Mitzuu și Ariana au părăsit Power Couple după trei săptămâni de participare
Continuă probele și starea de bine în super show-ul Power Couple, de la Antena 1 și de pe AntenaPLAY! Cuplurile au parte de provocările vieții lor, iar dorința de a-și depăși fricile se observă constant. Fiecare dintre ei a învățat că „nu pot' înseamnă, de fapt, că o vor face, chiar dacă va presupune necunoscut și teamă!
Lucrurile s-au complicat pentru cei din casă! Proba de cuplu s-a anunțat a fi una dificilă, iar miza este una clară – primul loc obține un bonus de 2.000 de euro, iar ultimul va merge direct la vot. Acolo se aflau deja Mitzuu și Ariana, cei care au făcut investiții mici și au ajuns pe ultimul loc, în clasamentul banilor.
Săptămâna de Power Couple s-a încheiat cu o probă de cuplu… la 24 de metri în aer! A fost un nou turneu nebunesc pentru echipele aflate în lupta pentru marele premiu.
„Au o misiune grea – să-și descrie vecinii, cu bune și cu rele, în timp ce atârnă în aer. Să sperăm că nu tulbură liniștea cartierului. Vecinul de leagăn trebuie să repete în ordine cuvintele care s-au spus până la el și să adauge unul nou. Cine uită, cade în gol', a anunțat Dani Oțil la începutul probei.
La finalul probei, Claudia și Andrei au primit bonusul de 2.000 de euro, în timp ce Cătălin Zmărăndescu și soția lui, Luiza, s-au aflat pe ultimul loc. Totuși, cuplul Zmărăndescu reușise să câștige, în ediția anterioară, superputerea, despre care au aflat în seara finală că vine cu următorul avantaj: votul lor valoarează dublu.
Însă în cazul în care cei care au câștigat superputerea sunt propuși spre eliminare, atunci sunt nevoiți să paseze altcuiva plicul. Cum acest lucru s-a și întâmplat, cei doi au dat plicul cu votul dublu cuplului format din Sandra Izbașa și Răzvan Bănică.
După sesiunea votului, cei eliminați au fost Ariana și Mitzuu, la diferență mare de voturi.
„Le mulțumim tuturor pentru susținere. A fost o experiență minunată. Nu avem niciun regret. Plecăm cu zâmbetul pe buze, cu câteva lacrimi, dar fără niciun regret', a spus Mitzuu, la Power Couple.
Câți bani ar fi primit Mitzuu și Ariana pentru participarea la Power Couple
Mitzuu și Ariana sunt doi dintre cei mai tineri și mai apreciați creatori de conținut din mediul online și au fost foarte apreciați pentru comportamentul și determinarea de care au dat dovadă pe parcursul participării la Power Couple.
Potrivit presei mondene, pentru fiecare etapă petrecută în emisiune, cei doi ar fi primit 3.000 de euro, astfel că la final, au plecat acasă cu 9.000 de euro, susține Cancan.
Echipele care au rămas în competiția care se difuzează la Antena 1, fiind prezentată de Dani Oțil, sunt: ADDA și soțul ei, Cătălin Rizea. Claudia și omul de radio Andrei Nicolae. Dilinca și Mădălin Șerban. Luiza și Cătălin Zmărăndescu. Maria și Oase. Sandra Izbașa și Răzvan Bănică. Simona și Marius Urzică.
Foto: PR