În luna martie a anului 2024, Carmen Grebenișan a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunțul că s-a despărțit de soțul ei, Alex Militaru. În prezent, Carmen este implicată într-o relație cu un tânăr pe nume Cristian, care a locuit în mare parte din timp în SUA, iar creatoarea de conținut a fost de mai multe ori în SUA pentru a-l vizita. Iar în curând, cei doi vor deveni părinți pentru prima dată.
Cuprins
Cuprins
Carmen Grebenișan este însărcinată cu primul copil
Carmen Grebenișan a dezvăluit prin intermediul unui video postat pe rețelele de socializare că este însărcinată, iar ea și iubitul ei, Cristian, vor deveni în curând părinți.
„Cel mai prețios cadou al nostru din Miami.🐣🌴🌇', a scris Carmen Grebenișan în videoclipul prin care dezvăluie că este însărcinată.
Postarea creatoarei de conținut a stârnit rapid reacții din partea apropiaților și a fanilor, printre care și cea a Alinei Ceușan, prietena apropiată a lui Carmen.
„Felicitări! Viața începe ACUM din nou pentru voi, ca familie. Mă bucur pentru voi în atât de multe feluri și abia aștept această nouă aventură, cu copiii!', le-a transmis Alina Ceușan.
În videoclipul publicat, s-a putut observa cât de evoluată este sarcina creatoarei de conținut. În urmă cu o lună, pe 7 aprilie, Carmen Grebenișan era însărcinată în 12 săptămâni și patru zile, ceea ce înseamnă că în prezent sarcina ar avea aproximativ 15 săptămâni, iar bebelușul ar urma să vină pe lume în toamna acestui an.
Carmen Grebenișan, dezvăluiri despre relația cu iubitul ei, Cristian
Într-un interviu acordat recent, Carmen Grebenișan a dezvăluit că partenerul ei locuiește acum în România, împreună cu ea.
„Culmea s-au unit viețile noastre și acum se întâmplă doar pe un singur continent, adică el locuiește împreună cu mine aici, în București. S-a mutat pentru o perioadă, adică ne-am mutat pentru o perioadă și în funcție de unde ne duce viața în viitor ne hotărâm dacă plecăm sau nu din țară', a declarat ea pentru Cancan.ro.
Creatoarea de conținut a precizat că ar fi dispusă să se mute din România pentru partenerul ei.
„Aș fi dispusă să fac orice, da, să mă adaptez la orice stil de viață. Sunt deschisă la aventuri și la noi începuturi și tot timpul am fost experimentală. Îmi plac lucrurile noi', a mai spus ea pentru sursa citată.
Carmen a povestit că părinții ei nu l-au cunoscut încă pe Cristian deoarece aceștia locuiesc în Marea Britanie.
„Părinții mei stau în Londra și n-aveau când să-l cunoască. Lucrurile s-au întâmplat destul de repede la noi în relație și nu avem un an împreună, n-avem încă, nu. Și ai mei n-au ajuns în țară de atunci și nu l-au cunoscut. Le-am vorbit de la început, da. Eu cu mama vorbesc toate lucrurile și ea știe tot da, le-am povestit. Ei au zis că au nevoie de la mine doar să fiu liniștită. Sunt foarte bucuroși. E important să ai o persoană care împarte aceleași valori ca și tine într-o relație. Cred că e cel mai important să aibă aceleași principii', a subliniat ea.
Foto: Instagram