Anca Țurcașiu, mesaj dur la adresa părinților care își lasă copiii cu tableta la masă: „Din cauza, probabil, lipsei de răbdare a părinților, din lipsa timpului, din lipsa…”

Pe lângă rolul de bunică, pe care și-l ia foarte în serios, Anca Țurcașiu petrece fiecare vară în cadrul unui complex de pe litoralul românesc. Cu această ocazie, ea a făcut și câteva dezvăluiri despre lucrurile pe care le-a observat și care au deranjat-o.

Anca Țurcașiu este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, iar fanii sunt surprinși de fiecare dată de aparițiile ei impecabile. Vedeta este atentă în ceea ce privește stilul ei de viață și poate fi un exemplu și pentru alții. 


Anca Țurcașiu, mesaj dur la adresa părinților care își lasă copiii cu tableta la masă

În luna iunie a anului 2024, Anca Țurcașiu a devenit bunică pentru prima dată, după ce Andreea, soția fiului ei, Radu, a născut o fetiță, pe care au ales să o cheme Zoe.

Anca Țurcașiu a fost surprinsă într-un moment special, alături de fiul ei, Radu, și nepoata ei, Zoe. Cei trei au fost fotografiați în timp ce stau în aer liber și se bucură de clipe minunate împreună. Anca Țurcașiu prețuiește enorm fiecare ocazie pe care o petrece cu micuța Zoe. 


Pe lângă rolul de bunică, pe care și-l ia foarte în serios, artista petrece fiecare vară în cadrul unui complex de pe litoralul românesc. Cu această ocazie, ea a făcut și câteva dezvăluiri despre lucrurile pe care le-a observat și care au deranjat-o.

Mai exact, ea s-a arătat revoltată de faptul că cei mai mulți părinți le permit copiiilor să petreacă foarte mult timp pe tablete, chiar și atunci când sunt la masă.

„Eu lucrez într-un complex vara, unde e un complex pentru familii, familii cu copii. Copiii de la, nu știu eu, 1-2 ani până la 10 ani, acolo e mediul lor, pentru că se joacă și avem o activitate foarte puternică desfășurată pentru distracția lor din zori și până în seară.
Și dacă te duci în restaurante, toți copiii stau și mănâncă cu tableta în față. Nu toți, dar 99,9% dintre copiii din ziua de azi stau cu o tabletă în față și mănâncă. 1% sunt cei cărora li s-a oprit telefonul, că n-au mai avut baterie', a spus vedeta în cadrul podcastului „Celebru&Părinte', moderat de Marius Gheorghiu.

În opinia artistei, acest lucru este cauzat de comportamentul părinților și consideră că o educație bună înseamnă și foarte multă răbdare din partea acestora.

„Dar tot din cauza, probabil, lipsei de răbdare a părinților, din lipsa timpului, din lipsa… E cu ochii acolo, nu e atent la ce bagă în gură, înghite și-a umplut stomacul, la revedere.
Dar să povestești despre una, despre alta, să vii cu niște jucărele, asta înseamnă să ai răbdare. Trebuie să dai tot ce-i mai bun pentru copilul tău. Asta înseamnă educația, să ai răbdare, să-l asculți, să să petreci timp cu el, să-l înveți lucruri minunate.', a mai zis ea.


Anca Țurcașiu, despre creșterea nepoatei sale

Anca Țurcașiu petrece frecvent timp alături de nepoata sa, însă recunoaște că părinții fetiței nu au lăsat-o până acum singură în grija bunicilor. Vedeta spune că le respectă decizia și este convinsă că, odată cu trecerea timpului, lucrurile se vor schimba. Artista recunoaște că, atunci când vine vorba de Zoe, este mult mai indulgentă decât era ca părinte.

„Sunt mult mai permisivă, da. Chiar sunt mult mai permisivă ca bunică. O ador pe Zoe și sunt în stare de orice', a declarat ea pentru Spynews.ro.


Cu toate acestea, artista a precizat că nu a avut ocazia să rămână singură cu fetița. Fiul și nora preferă, cel puțin pentru moment, să fie mereu alături de copil.

„Nu, nici nu vor să mi-o lase singură acasă. Ne întâlnim în parc sau mergem în vizită ori vin ei în vizită, dar să o lase la mine n-au vrut niciodată. Vor ei să o crească, nu vor să o crească altcineva. Probabil o vor lăsa și la mine atunci când va crește mai mare. E un sentiment foarte frumos să fii bunică, e unic', a mai spus vedeta.

În 2022, Radu, fiul Ancăi Țurcașiu, și-a unit destinul cu iubita lui la Biserica Sfântul Elefterie, la câteva luni după cununia civilă. Radu și soția lui, Andreea, au avut parte de o ceremonie de vis, la care au fost prezenți doar membrii familiei și prietenii apropiați.


Când vine vorba despre familie, Anca Țurcașiu este dedicată complet și se bucură enorm că fiul ei are o căsnicie frumoasă și și-a găsit fericirea alături de Andreea. Artista a precizat faptul că nu intervine cu sfaturi în ceea ce privește viața fiului ei, Radu.

„Am mai spus că n-am dat sfaturi sub nicio formă și nici nu mă bag în viața lor. Sunt foarte fericiți, se iubesc foarte mult. Regrete vizavi de relația cu Radu nu am. Am fost foarte prezentă în viața lui, chiar dacă plecam mult în turnee. Am fost o mamă care a făcut lecții cu el în fiecare zi, care petrecea mult timp cu el, ocupându-ne de o grămadă de activități împreună', a povestit Anca Țurcașiu pentru VIVA!


Citește și:
Smiley, declarație emoționantă despre familie. Cum reușește să fie prezent pentru soția lui, Gina Pistol, și fiica lor, Josephine: „Sunt recunoscător’

Foto: Arhvia ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people