De la încălcări ale codului de conduită, discursuri care au stârnit dezbateri aprinse sau gesturi nepotrivite, mai multor staruri li s-a interzis participarea la gale importante de premiere.
1. Will Smith
În 2022, la gala Premiilor Oscar, Will Smith l-a pălmuit în direct pe comediantul Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă nepotrivită la adresa soției sale, Jada Pinkett Smith, care suferă de alopecie. În urma acestui incident, Academia Americană de Film i-a interzis actorului Will Smith să participe la decernarea Premiilor Oscar timp de un deceniu. Smith a declarat ulterior că acceptă și respectă decizia Academiei.
2. Courtney Love
La petrecerea Vanity Fair organizată după decernarea premiilor Oscar din 1995, Courtney Love a fost implicată într-o altercație, după ce a atacat-o pe jurnalista Lynn Hirschberg. Artista i-a reproșat acesteia felul nepotrivit în care a scris deespre Kurt Cobain înainte de moartea sa din 1994. Din cauza asta, Courtney Love a fost exclusă.
3. Tom Cruise
În 2021, Tom Cruise a surprins cu gestul său de a da înapoi cele trei Globuri de Aur câștigate (pentru rolurile din Fourth of July, Jerry Maguire și Magnolia, ca urmare a dezaprobării sale privind lipsa de diversitate și problemele de etică din cadrul Asociației Presei Străine de la Hollywood (HFPA). Cu toate că nu i s-a interzis oficial accesul la viitoarele gale, surse din interiorul Globurilor de Aur au declarat că Tom Cruise nu va mai fi invitat până când nu se vor face schimbări majore.
4. Richard Gere
În 1993, Richard Gere a prezentat premiile Oscar și s-a folosit de această poziție și atenție din partea telespectatorilor pentru a denunța public politicile Chinei în Tibet. Actorul a fost aplaudat pentru discursul său, însă, producătorul premiilor Oscar, Gil Cates, l-a criticat și nu l-a mai invitat. În anii care au mai urmat, Richard Gere s-a reîntors la premiile Oscar pentru reuniuni sau pentru a-și promova filmele, dar nu și în calitate de prezentator.
5. Jim Carrey
Jim Carrey nu a ascuns faptul că nu este tocmai un fan al evenimentelor din industria cinematografică. Actorul chiar a criticat Globurile de Aur și, din acest motiv, i s-a interzis accesul la viitoarele gale de decernare a premiilor. Pe lângă asta, și el a mai susținut că oricum nu mai dorea să fie prezent la astfel de evenimente.
6. Kanye West
Kanye West nu a mai avut voie să cânte la Premiile Grammy din 2022, cu toate că albumul său, Donda, a obținut nominalizări, din cauza comentariilor sale problematice și antisemite făcute pe rețelele de socializare. În plus, rapperul l-a insultat și pe comediantul Trevor Noah, gazda evenimentului.
7. Kathy Griffin
În 2017, Kathy Griffin a apărut într-o imagine cel puțin controversată cu Donald Trump, ținând în mână capul tăiat și însângerat al președintelui Statelor Unite. Din cauza acestei fotografii ofensatoare, actrița a fost demisă din rolul de coprezentatoare a emisiunii de Revelion de la CNN și i s-a interzis să mai participe la Creative Arts Emmy Awards, după ce a fost gazda evenimentului mai multă vreme.
8. Isaiah Washington
Timp de doi ani, Isaiah Washington l-a interpretat pe Dr. Preston Burke în Greys Anatomy. Actorul a fost concediat din serial după ce a făcut comentarii homofobe la adresa colegului său, T.K. Knight. În 2014, el a revenit în show, însă comportamentul său a fost sancționat de către organizatorii premiilor NAACP Image, care i-au interzis să participe la galele de premiere.
9. Sean Young
Dune, Blade Runner și Ace Ventura: Pet Detective sunt câteva dintre filmele pentru care este recunoscută Sean Young. În 2012, actrița a fost în centrul unei situații tensionate, după ce și-a făcut apariția la o petrecere organizată de revista Vanity Fair după decernarea premiilor Oscar, când a fost implicată într-un conflict. În urma incidentului, a fost arestată și, din cauza asta, nu a mai avut voie să vină la următoarele gale de premiere.
10. MoNique
MoNique, care la începutul carierei a fost comediantă, este cunoscută pentru rolul Mary din filmul Precious din 2009, pentru care a și primit un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Actrița a susținut că a fost exclusă de industria de la Hollywood pentru că nu l-a menționat pe regizorul filmului, Lee Daniels, în discursul de acceptare al premiului.
Citește și:
Vedete care și-au început cariera cu apariții în videoclipuri muzicale
Foto: Profimedia, PR