Ziua pur și simplu nu îți ajunge niciodată. Vii de la serviciu, te ocupi de casă, faci câteva cumpărături și încerci să fii prezentă pentru oamenii importanți din viața ta. Abia seara târziu ai senzația că poți respira. Îți oferi încă un episod din serialul preferat, mai stai de vorbă cu partenerul tău sau, pur și simplu, te bucuri de câteva momente în care nimeni nu îți mai cere nimic. Problema apare atunci când dimineața începe cu oboseală și promisiunea că vei merge la culcare mai devreme în seara următoare. Poate că nu îți lipsește doar timpul, ci și sentimentul că îți aparții. Iar dacă încerci să recuperezi această senzație sacrificând somnul, riști să transformi o strategie aparent inofensivă într-un obicei care îți afectează starea de spirit, relațiile și capacitatea de a te bucura de viață.
Timpul fals recuperat
Când amâni ora de culcare, ai senzația că ai câștigat ceva. Ziua nu s-a încheiat cu adevărat, iar tu mai ai câteva momente în care poți face exact ce îți dorești. Termenul este de revenge bedtime procrastination, când amâni somnul ca formă de recuperare a timpului personal pierdut de-a lungul zilei. Poate că-ți recunoști comportamentul în serile când te uiți fără un scop pe rețelele sociale, deși ești deja obosită, sau în momentele în care începi o activitate nouă imediat ce ar trebui să te pregătești de culcare.
Desigur, greșești atunci când consideri că singura modalitate de a avea timp pentru tine este să iei din orele destinate odihnei. În realitate, nu creezi timp suplimentar, ci împrumuți din energia de care vei avea nevoie a doua zi. Iar dacă repeți acest comportament, ajungi să funcționezi într-un cerc vicios în care ești prea obosită pentru a te bucura de timpul liber în timpul zilei și dornică să îl recuperezi seara.
Oboseala ca preț
Consideri că somnul este negociabil, mai poți rezista o oră, mâine vei compensa cu o cafea în plus. Numai că organismul nu funcționează după logica listelor de sarcini, iar cofeina nu înlocuiește beneficiile somnului. Când dormi constant prea puțin, îți pot scădea capacitatea de concentrare, atenție și toleranța la stres. Poți deveni mai iritabilă, nu mai reușești să te reglezi emoțional, ești mai puțin eficientă în activitățile de zi cu zi. În plus, epuizarea nu este o dovadă că ești o persoană implicată, ambițioasă sau capabilă să le facă pe toate. Nu trebuie să ajungi la capătul puterilor pentru a-ți demonstra că muncești suficient sau că așa îți pasă de ceilalți.
Intimitate superficială
Alegi să te culci mai târziu ca să stai de vorbă cu partenerul, să urmăriți împreună un film, astfel să te convingi că viața voastră nu se rezumă doar la responsabilități. Nevoia de apropiere este legitimă, nesănătos e când asociezi intimitatea emoțională cu sacrificarea odihnei. Pe fondul epuizării prea puțin probabil ca să aveți conversații de profunzime, răbdarea antrenată, iar micile neînțelegeri să fie navigate abil. Mai mult, când amâni constant somnul pentru a petrece timp cu partenerul, poți ajunge să consideri că relația îți consumă energia, te suprasolicită. Apropierea nu se măsoară în numărul de ore petrecute împreună după miezul nopții, ci în calitatea atenției pe care v-o acordați.
Exiști în afara responsabilităților?
Uneori, problema nu este doar programul încărcat, ci și felul în care îți aloci dreptul la relaxare. Îți spui că mai întâi trebuie să termini tot ce ai de făcut prin casă, să rezolvi fiecare problemă, abia după meriți să te odihnești. Desigur, responsabilitățile nu se termină niciodată și e ineficient să aștepți o zi fără obligații pentru a-ți acorda timp personal. Observă ce îți lipsește cel mai mult, oare liniștea, autonomia, plăcerea de a face ceva fără un scop, apropierea de partener? Ce ar fi necesar să faci la nivel practic încât nevoile respective să fie împlinite? Fă un plan care să presupună activități din categoriile respective și pe timpul zilei, plus pe durată determinată mai scurtă. Nu ai nevoie de o seară întreagă pentru a citi câteva pagini, să faci o plimbare de 30 de minute sau să porți o conversație autentică.
Citește și:
De ce limbajul non-verbal e mai important decât cuvintele și ar trebui să ai grijă la ceea ce transmiți corporal sau prin mimică
Foto: PR