Perechi de actori care n-au avut o chimie electrizantă în comedii romantice și au dezamăgit publicul

Chimia dintre aceste perechi de actori nu a fost convingătoare pentru public.

Chimia dintre perechile de actori de mai jos a lipsit cu desăvârșire pe ecrane, ceea ce a spulberat așteptările publicului. 


1. Angelina Jolie și Edward Burns în Life or Something Like It

Un exemplu în care între doi actori nu există deloc chimie e reprezentat de Angelina Jolie și Edward Burns în Life or Something Like It, comedia romantică regizată de Stephen Herek. Actrița a jucat o reporteră, în timp ce actorul rolul unui cameraman. Relația lor înflorește aproape de nicăieri și e chiar inconfortabilă. 

2. Sandra Bullock și Hugh Grant în Two Weeks Notice

Sandra Bullock și Hugh Grant au interpretat rolurile principale în Two Weeks Notice. Actrița a jucat-o pe o avocată care lucrează pro bono în cazuri de mediu și conservare istorică, în timp ce actorul a intrat în pielea unui dezvoltator imobiliar miliardar căruia nu pare să îi pese de bunăstarea mediului înconjurător și de monumentele istorice. Când se întâlnesc pentru prima dată, nu se plac absolut deloc, valorile lor nu se aliniază, dar, pe măsură ce se apropie, se schimbă ceva între ei. Împreună, cei doi nu formează o pereche fermecătoare. 


3. Zach Braff și Natalie Portman în Garden State

Zach Braff a scris și regizat filmul Garden State, unde a și jucat rolul principal. El l-a interpretat pe Andrew Largeman, actor care revine în orașul său natal din New Jersey și vrea să își reconfigureze viața după moartea mamei sale. O cunoaște pe Sam, jucată de Natalie Portman, o fată visătoare și o muziciană aspirantă. Între cei doi se leagă o conexiune, dar extrem de stângace în ochii privitorilor. 

4. Jim Carrey și Zooey Deschanel în Yes Man

În Yes Man, Jim Carrey l-a jucat pe Carl Allen, un consultant de credite care suferă enorm după divorț. În încercarea de a-și recăuta sensul vieții, se înscrie la un seminar motivațional, care are ca scop să spună „da' la orice. Într-un context, o cunoaște pe muziciana Allison, interpretată de Zooey Deschanel, cu care formează un cuplu. Personajele lor nu păreau să se potrivească. 

5. Katherine Heigl și Gerard Butler în The Ugly Truth

În comedia The Ugly Truth, Katherine Heigl a jucat rolul unei producătoare stricte a unei emisiuni matinale, pe nume Abby Richter, pe când Gerard Butler l-a interpretat pe prezentatorul TV Mike Chadway. Pe ecrane s-a văzut cum cei doi s-au străduit mult prea mult ca să pară că între ei este o chimie, care era inexistentă, de fapt. 


6. Ben Stiller și Greta Gerwig în Greenberg

În Greenberg, comedia romantică regizată de Noe Baumbach, Ben Stiller a jucat rolul unui bărbat care se întoarce în Los Angeles, după ce a locuit în New York, pentru a avea grijă de casa fratelui său. După ce o cunoaște pe asistenta fratelui său, Florence Marr, interpretată de Greta Gerwig, se simte atras de ea. Pe ecrane, legătura lor romantică nu a avut niciun fel de sclipire.

7. Emma Roberts și Hayden Christensen în Little Italy

Emma Roberts și Hayden Christensen sunt protagoniștii filmului Little Italy. În această comedie romantică, cei doi i-au jucat pe Nikki Angioli și Leo Campo, doi prieteni din copilărie, ale căror familii conduc pizzerii care se află pe aceeași stradă și între care există o concurență de ani de zile. Din cauza tensiunilor dintre familiile lor, și povestea lor de dragoste are de suferit. Însă cei doi nu par să aibă o scânteie împreună pe ecrane. 


8. Jennifer Lopez și Ralph Fiennes în Maid in Manhattan

În comedia romantică Maid in Manhattan, Jennifer Lopez a jucat rolul unei menajere din New York, care se dă drept oaspete de hotel. Ea se îndrăgostește de candidatul la Senat Christopher Marshall, jucat de Ralph Fiennes. Deși intenția de a aduce pe ecran o poveste desprinsă din basme, în care iubirea învinge în ciuda diferențelor sociale, Jennifer Lopez și Ralph Fiennes nu au carismă împreună.  

9. Dakota Johnson și Pedro Pascal în The Materialists


Filmul Materialists scris și regizat de Celine Song ne-a adus în prim-plan un triunghi amoros la care nimeni nu se aștepta, cu Dakota Johnson, Pedro Pascal și Chris Evans în rolurile principale. Dakota Johnson a intrat în pielea unei pețitoare de elită din Manhattan. Când îl întâlnește pe Harry, jucat de Pedro Pascal, un burlac bogat și chipeș, nu se mai gândește la trecutul ei amoros care îl implică pe John, jucat de Chris Evans. Personajele jucate de Dakota Johnson și Pedro Pascal nu sunt credibile pe ecran în încercarea lor de a idealiza romantismul. 


10. Ben Stiller și Jennifer Aniston în Along Came Polly

Ben Stiller și Jennifer Aniston i-au jucat pe Reuben Feffer și Polly Prince în comedia romantică Along Came Polly. Atunci când Reuben e înșelat de soția lui chiar în luna de miere cu un instructor de scufundări, se vede nevoit să se întoarcă acasă și să își găsească fericirea în altă parte. El o reîntâlnește pe Polly, cu care a fost coleg în școală. Discută, ies la câteva întâlniri și se aprinde o scânteie între ei, dar care a fost departe de a fi convingătoare pentru spectatori. 


Citește și:
Filme intense de acțiune, regizate de femei, pe care n-ar trebui să le treci cu vederea

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle