E firesc să ai nevoie de claritate într-o relație. Dar să verifici constant ce spune partenerul, să cauți contradicții, să interpretezi fiecare schimbare de comportament sau să pornești de la premisa că sigur nu spune adevărul poate deveni extrem de obositor pentru amândoi. Să fii suspicioasă permanent nu înseamnă neapărat că ești prea geloasă, uneori e o formă de protecție. Mintea ta încearcă să anticipeze o posibilă dezamăgire pentru a nu fi luată prin surprindere. Problema apare când începi să tratezi fiecare scenariu posibil ca și cum ar fi deja un fapt petrecut, dovedit.
Neîncrederea conduce relația
Când pornești de la ideea că partenerul te minte, vei căuta mai degrabă dovezi care să confirme această convingere decât informații care să o contrazică. Un mesaj scurt, o întârziere, o schimbare de ton sau o explicație care nu ți se pare suficient de clară pot deveni rapid indicii. Iar relația se va transforma într-un spațiu de verificare permanentă. Întrebi, controlezi, revii asupra aceleiași situații, cauți explicații suplimentare și încerci să obții o certitudine absolută. Dar nu poți obține niciodată control total asupra celuilalt, iar încercarea de a-l obține produce exact lucrul de care te temi. Distanțare.
Efecte în doi
Un partener suspectat indiferent de ceea ce face simte că trebuie să demonstreze permanent că este de încredere. În loc să se simtă văzut și apreciat, se simte monitorizat. În loc să aibă libertatea de a comunica natural, se gândește de două ori înainte să spună ceva, pentru că orice detaliu ar putea genera o nouă discuție. Și iată cercul vicios: tu devii mai suspicioasă pentru că îl simți mai distant, iar el devine mai distant pentru că se simte constant suspectat. Desigur, neîncrederea cronică te ține și pe tine într-o stare de hipervigilență. Nu ești prezentă în relație, ci ajungi să analizezi totul. Nu te bucuri de ceea ce se întâmplă, ci verifici dacă există ceva ascuns în spatele acelui comportament. Nu te bazezi pe experiența reală pe care o ai cu partenerul, ci reacționezi la scenarii. Și cu cât verifici mai mult, cu atât vei avea nevoie de și mai multă verificare pentru a te liniști. Reasigurarea funcționează pe termen scurt, dar nu rezolvă anxietatea din spatele suspiciunii.
Ai motive reale de neîncredere?
Nu orice suspiciune este irațională. Dacă partenerul minte frecvent, ascunde lucruri importante, își schimbă constant poveștile, încalcă limite stabilite în cuplu sau există dovezi concrete că îți înșală încrederea, problema nu se rezolvă prin autoreglarea ta emoțională. Dar dacă nu există dovezi reale, iar teama apare automat și în contexte neutre, e important să te uiți mai atent la ce se întâmplă în interiorul tău. Experiențele trecute te-au făcut să asociezi apropierea cu posibilitatea de a fi rănită? Ai învățat că trebuie să fii atentă la fiecare semnal pentru a nu fi abandonată sau mințită? Ai un stil de atașament anxios care amplifică această nevoie de reasigurare și certitudine? Te bazezi mult pe intuiție? Nu o confunda cu anxietatea care vine cu sentimentul de urgență, ruminație și nevoia de a obține imediat certitudine. Înainte să reacționezi, încearcă să separi ce știi de ce presupui.
Autoreglarea
Ai spune că primul pas este să schimbi gândul anxios și atunci s-a rezolvat problema, dar uneori activarea ta este atât de mare încât devine dificil să poți face ceea ce se numește restructurare cognitivă. Ca să scazi intensitatea emoțională apelează la exerciții de respirație, de mindfulness, de grounding, orienting, de relaxare musculară. Apoi pentru gestionarea minții întreabă-te următoarele. Ce s-a întâmplat concret? Ce poveste îmi spune mintea despre acest lucru? E logic, rațional ce cred? Ce dovezi am că este adevărat? Sunt dovezile în acord cu realitatea? Există și o altă explicație plauzibilă sau mai multe? Încerc să aflu ceva important sau încerc să scap de anxietate? Dacă aș fi complet calmă, aș interpreta situația la fel? Ce efect au asupra mea credințele anxioase? Mă ajută cu ceva? Dacă vrei să discuți cu partenerul fă asta atunci când nu ești copleșită de emoții, pentru a nu transforma anxietatea într-o acuzație.
Citește și:
Partenerul trece printr-o situație de criză? Ce să nu (mai) faci, chiar dacă vrei să-l ajuți
Foto: PR