De ce iubim bunicii? (de Alex. Leo Serban)

O carte groasa-groasa, cit trunchiul unui copac batrin, in care 92 de condeieri ca niste cercuri de virsta povestesc ce inseamna, pentru ei, experienta bunicilor (iar atunci cind nu i-au cunoscut, ce inseamna sa cresti fara bunici…) – iata ce propune Marius Chivu in volumul aparut recent la Humanitas si intitulat, simplu si frumos, Cartea cu bunici (vezi si Cartea cu Apolodor a celui care, desi, „tehnic”, n-a fost niciodata bunic, are cei mai multi nepoti literari dintre scriitorii de azi: Gellu Naum).

Marius imi este coleg de redactie, asa ca nu s-ar cadea, in mod normal, sa-l laud in scris – mai ales ca unul dintre „condeierii-cercuri' sint chiar eu. Dar nu ma pot abtine, intr-atit cartea este de minunata si intentiile sale, nobile: Marius le-a propus celor care au scris sa nu ceara nici un ban ca drepturi de autor, ba dimpotriva: sa-si cumpere ei insisi volumul, toate drepturile banesti ducindu-se in contul unui orfelinat.

De ce un orfelinat de copii si nu un azil de batrini? Dintr-un motiv subtil: batrinii aceia poate ca si-au cunoscut bunicii, dar copiii – nu. Tot Marius povesteste, la-nceputul cartii, cum i-a venit ideea ei: scriind, pur si simplu, un articol de revista in care explica de ce isi iubeste bunicii… stiti cum se fac lucrurile astea – sint ca o compunere: „Pentru ca era bun, blind si avea o barba mare si alba…' (si nu, nu era Mos Craciun!)

Adevarul e ca, daca intrebi o suta de oameni la intimplare (nu neaparat scriitori sau ziaristi) cu cine s-au inteles mai bine: cu parintii sau cu bunicii, probabil ca trei sferturi dintre ei or sa spuna: bunicii. E ca un fel de lege a firii: parintii tai se vor intelege mai bine cu copiii tai! Si tot asa, pina la capatul cercului de virste din trunchiul de copac… Stiti vorba (nu stiu daca numai romaneasca) „cine n-are batrini sa-si cumpere'? Ei bine, acum chestia asta e usor de facut, la propriu, cumparind Cartea cu bunici.

Suna cinic, dar, daca dai pretul la o parte – sau nici macar: dind pretul care trebuie pentru acel orfelinat –, vei regasi inauntru caldura copilariei, cind un tapsan cu iarba era raiul pe pamint, iar iubirea bunicilor mirosea a turta dulce. Cartea lui Marius e o forfoteala de multi-centenari care, in pagini compuse cu dragoste, refac toate acele lucruri care i-au facut sa fie iubiti de nepoti. O fabrica de bunatate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro