Industria modei pare să nu mai aibă răbdare. La doar 16 luni de la preluarea conducerii creative Balenciaga, Pierpaolo Piccioli părăsește casa franceză, potrivit unui anunț oficial făcut pe 5 noiembrie de grupul Kering. Plecarea sa pune capăt uneia dintre cele mai așteptate, dar și mai scurte colaborări creative din ultimii ani.
„Pierpaolo este un couturier excepțional și un talent creativ pentru care avem cel mai mare respect', a declarat Luca de Meo, CEO-ul Kering, precizând că obiectivul grupului rămâne consolidarea spiritului avangardist Balenciaga, cu respectarea moștenirii casei și explorarea unor noi direcții creative. Numele succesorului urmează să fie anunțat în curând.
Numit în mai 2025 și instalat oficial în funcție în iulie, Piccioli venea după 25 de ani petrecuți la Valentino, unde își construise reputația unuia dintre cei mai apreciați creatori de haute couture ai generației sale. Misiunea de la Balenciaga nu era însă deloc simplă: trebuia să preia o casă transformată radical de Demna și să-i ofere o identitate proprie, fără să piardă ceea ce o făcuse relevantă în ultimul deceniu.
Prima sa colecție, SS26, prezentată la Paris în octombrie 2025, a marcat o întoarcere către moștenirea lui Cristóbal Balenciaga. Volumele arhitecturale, construcțiile elaborate și o sensibilitate mai romantică au înlocuit treptat ironia și estetica streetwear care dominaseră perioada Demna. Rezultatul a fost primit cu interes, dar și cu rezerve. Colecția FW26 a provocat reacții împărțite, în timp ce debutul său haute couture din iulie 2026 a reconfirmat talentul designer-ului în lucrul cu volumele, materialele și culoarea.
Ultima sa colecție, SS27, prezentată în octombrie, a sugerat o direcție mai personală, în care codurile istorice ale casei începeau să se întâlnească mai convingător cu propria viziune. Se pare însă că această evoluție nu a fost suficientă.
Despărțirea are loc într-un context complicat pentru Balenciaga. Potrivit estimărilor Morgan Stanley, vânzările brand-ului au scăzut de la 1,65 miliarde de euro în 2024 la 1,47 miliarde în 2025. În timp ce gențile continuă să performeze, categoriile ready-to-wear și încălțăminte întâmpină dificultăți. În paralel, Luca de Meo, noul CEO Kering, implementează o strategie amplă de reorganizare a grupului, care a inclus deja plecările lui Anthony Vaccarello de la Saint Laurent și Seán McGirr de la McQueen.
Deocamdată, motivele exacte ale despărțirii nu au fost comunicate oficial. Cert este că Balenciaga se pregătește pentru o nouă schimbare de direcție, iar Piccioli încheie un capitol care abia începuse să prindă contur. Rămâne însă o întrebare: într-o industrie în care rezultatele sunt așteptate tot mai repede, cât timp mai primește un designer pentru a construi o viziune?
Citește și:
Coperni se închide. Sfârșitul unui brand care a îndrăznit să facă lucrurile diferit
Foto: Profimedia