Prezentată la Jardin des Tuileries, colecția are o lejeritate pe care nu am mai văzut-o de când Jonathan Anderson a preluat direcția creativa a brand-ului.
Referințele la arhivele casei există, evident, dar Anderson nu pare preocupat să le reproducă. Se folosește de ele liber, le amestecă cu propriile obsesii și începe să construiască un Dior după chipul și asemănarea lui.
Indiciul a venit chiar înainte de show. Fiecare invitat a primit două nuci wénwán, asociate unei tradiții chinezești în care acestea sunt rotite în palmă ani la rând, până când atingerea le schimbă treptat suprafața și le conferă o patină proprie.
Ideea de frumusețe care apare odată cu timpul, prin uzură și imperfecțiune, s-a regăsit în întreaga colecție. Și, într-un fel, descrie destul de bine parcursul lui Anderson la Dior.
După câteva sezoane de tatonări, influența arhivei începe să se amestece firesc cu universul personal al designerului pe care l-a construit în ultimii aproape douăzeci de ani.
Jonathan William Anderson s-a născut în 1984, în Irlanda de Nord, și a studiat la London College of Fashion. Și-a lansat propriul brand, JW Anderson, în 2008, iar cinci ani mai târziu LVMH l-a numit director de creație la Loewe.
În cei aproximativ 11 ani petrecuți la conducerea casei spaniole, Anderson a transformat Loewe dintr-un nume cunoscut în special pentru tradiția sa în pielărie într-unul dintre cele mai relevante brand-uri din ultimul deceniu.
Dior după Maria Grazia Chiuri
Când Anderson a ajuns la Dior, în 2025, casă nu era tocmai într-un impas comercial. Problema era mai degrabă una de percepție.
Ultimii ani ai Mariei Grazia Chiuri la cârma casei au venit cu tot mai multe critici. O parte a presei și a publicului considera colecțiile repetitive și prea prudente, iar mesajele feministe care definiseră începutul erei Chiuri (celebrul tricou „We Should All Be Feminists') au părut, pentru unii dintre criticii ei ,mai degrabă o formulă de marketing decât o poziție radicală.
De aceea, numirea lui Anderson a stârnit aproape instantaneu conversație.
Nu știai neapărat cum urma să arate Dior sub conducerea lui, iar tocmai această incertitudine făcea lucrurile interesante.
Debutul său la categoria menswear a devenit unul dintre cele mai așteptate show-uri ale sezonului, iar primele prezentări au adus audiențe-record pentru casă.
Este încă prea devreme pentru a spune dacă entuziasmul se va traduce într-un succes comercial comparabil cu cel al erei Chiuri. Din punct de vedere al imaginii însă, schimbarea este deja vizibilă: Dior a redevenit unul dintre show-urile pe care industria abia așteaptă să le vadă.
Un Dior mai puțin rigid
Pentru SS27, Anderson relaxează construcțiile asociate în mod tradițional cu casa.
Sacourile și paltoanele sunt mai moi, proporțiile mai fluide, iar piesele de tailoring sunt puse lângă materiale atât de fine încât aproape par că plutesc .
Tulul și șifonul semitransparent, pliurile foarte fine, dantela Chantilly și aplicațiile florale dau colecției o fragilitate controlată.
Fustele ascund pe alocuri structuri peste care materialele cad aproape lichid, iar aceeași idee reapare în rochiile de seară și în topurile cu terminații peplum.
Volumele florale, talia și relația dintre corp și construcția hainei trimit inevitabil la vocabularul lui Christian Dior, numai că Anderson dă siluetei feminine mai multă libertate de mișcare.
Paleta cromatică trece de la negru, alb, gri și bej la roz pudrat, bleu și galben unt, nuanțe care accentuează și mai mult caracterul romantic al colecției.
Show-ul a fost dedicat lui Mathilde Favier, regretata directoare de relații publice Dior și una dintre figurile emblematice din interiorul casei. Gustul ei pentru combinația dintre eleganță și ludic putea fi citit în styling: jachete moi peste fuste diafane, funde și rochii construite în volume care aminteau de petalele garoafelor.
Totuși, luna de miere dintre Jonathan Anderson și industria modei nu poate dura la nesfârșit. După titluri precum Jonathan Anderson rescrie codurile Dior Couture și entuziasmul aproape unanim care a însoțit debutul lui, colecția SS27 a primit și câteva critici.
Unele cronici au remarcat elemente repetitive (florile, transparențele, volumele ample) și au ridicat problema inevitabilă: cât timp poate repeta aceleași simboluri fără să devină plictisitor?
În 2025, Dior avea nevoie să redevină un subiect de conversație, iar numirea lui a rezolvat această problemă.
Un an mai târziu, curiozitatea inițială începe inevitabil să se consume, iar hainele trebuie să susțină singure atenția pe care designerul a adus-o casei. SS27 este un argument destul de bun că pot.
Citește și:
Cum construiești o garderobă pe care să o porți și peste 10 ani
Foto: Profi Media, Getty Images
Foto: Profi Media, Getty Images