Fast și ținute cu mesaj pe plajă: ce au purtat starurile la prezentarea colecției Chanel Cruise

Prezentarea colecției Chanel Cruise la Biarritz, locul nașterii brand-ului, a adunat pe plajă o sumedenie de staruri chic, purtând cele mai spectaculoase ținute imaginate de Matthieu Blazy.


Reîntoarcerea la origini, adică prezentarea primei colecții Chanel Cruise a lui Matthieu Blazy la Biarritz, locul unde Coco Chanel însăși deschidea atelierul și boutique-ul în 1915, a fost o ocazie cu totul specială atât pentru brand, cât și pentru apropiații săi, celebrități care au colaborat de-a lungul timpului cu casa franceză și care se identifică până la confundare cu estetica atât de particulară propusă de aceasta.


Colecția Chanel Cruise pentru 2027 a pornit, firesc, ca și celelalte demersuri ale lui Blazy la Chanel de până acum, cu o evaluare și explorare a arhivelor atât de ofertante ale legendarei case. Mica rochie neagră, the little black dress, a fost punctul central al inspirației, care își continuă aventura prin istoria modei, reinventându-se perpetuu. Blazy a mizat totodată și pe logo-ul iconic al casei, de data aceasta redându-l în imprimeuri uriașe în culori vii, în broderii și într-o multitudine de alte elemente distinctive


Pentru că sezonul și locul o impuneau, colecția a inclus și ținute foarte lejere, realizate din materiale naturale atipice, precum rafia, dar și clasice, precum pânza și mătasea, toate făcând aluzie la modalitățile atât de inventive prin care Coco Chanel a interpretat hainele și a dus modelele casual, purtate de marinari, muncitori, spre high fashion, dar și cele care semnifică ruta inversă, parcurgând drumul de la moda marilor saloane către ținute lejere și eliberatoare de zi cu zi.

Dincolo de omagiul evident adus originilor prestigioasei case, cum era de așteptat, prezentarea Chanel Cruise 2027 a venit și cu o mulțime de apariții notabile dincolo de podium, în primul rând al show-ului, dominat de unele dintre cele mai elegante staruri ale momentului. Nicole Kidman, de pildă, o apropiată a casei încă de pe vremea lui Karl Lagerfeld (actrița a apărut în 2004 într-un scurt film regizat de Baz Luhrmann pentru a promova parfumul Chanel No5), a făcut o demonstrație de rafinament și, dacă e să ne luăm după comentariile asupra ținutei care s-a viralizat în online, și o demonstrație perfectă de revenge dressing, cu rochia ei neagră cu spatele gol.


Conceptul de revenge dress a fost popularizat în urma unei apariții a Prințesei Diana, în 1994, la o gală organizată la galeria Serpentine din Londra. La vremea aceea, rochia Dianei, realizată de Christina Stambolian, cu umerii goi și urmând linia corpului, a fost interpretată ca o răzbunare asupra fostului său soț, actualul rege Charles al III-lea, după ce acesta fusese nevoit să mărturisească public că o înșelase pe Diana. Similar, acum rochia purtată de Nicole Kidman a fost interpretată de fanii actriței drept un mesaj către fostul său soț, de care s-a despărțit recent, Keith Urban.


În aceeași serie a hainelor (sau accesoriilor) cu mesaj se poate înscrie și ținuta Chanel aleasă de ASAP Rocky, rapper-ul afișând nonșalant o poșetă Chanel roz, accesorizată la rândul ei cu o pereche de mini pantofi la fel de roz, care ar putea fi purtați cu lejeritate de fiica pe care acesta o are cu Rihanna. Comentariile din online s-au referit în principal la modul în care rapper-ul ține să își manifeste constant dragostea pentru modă, indiferent de presupusul gen cărora le sunt dedicate hainele și accesoriile pe care le poartă. Dar, mai mult decât atât, și la cum ASAP Rocky a fost criticat intens în comunitățile online de bărbați cunoscute drept manosferă pentru modul în care își afișează relația cu partenera sa, fără să țină să pară dominator, un bărbat alpha, ci mai degrabă un partener egal, care nu se teme, ba chiar celebrează succesul iubitei sale și îi face spațiu să strălucească, la rândul ei. Și ce mesaj că masculinitatea tradițională nu îl interesează poate fi mai sugestiv decât o geantă roz?


Printre aparițiile notabile de pe primul rând al prezentării Chanel Cruise 2027 s-au numărat și regizoarea Sofia Coppola, actrițele Tilda Swinton și Marion Cotillard, actrița și realizatoarea Micaela Coel, dar și prințesa Charlotte Casiraghi, precum și actrița de origine română Anamaria Vartolomei, și ea parte dintre muzele casei. Un ansamblu negru format dintr-o fustă amplă și lungă, cu o despicătură adâncă pe un picior, și o bluză cu decolteul punctat de accesorii aurii voluminoase, a constituit ținuta acesteia (citește aici un interviu exclusiv din anul în care Anamaria cucerea juriului Festivalului de la Veneția cu rolul principal din filmul Lévénement).


Citește și:
Stilul lui Minelli, descifrat la Style, Explained

Foto: Chanel

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion