Suri Cruise își continuă cariera în actorie. Fiica lui Tom Cruise va juca într-o adaptare a piesei „Visul unei nopți de vară”

Fiica lui Tom Cruise va urca pe scenă într-o adaptare modernă a piesei "Visul unei nopți de vară".

Suri Cruise își continuă parcursul artistic și se pregătește pentru un nou rol pe scenă. Potrivit Page Six, fiica actorilor Tom Cruise și Katie Holmes va juca într-o adaptare modernă a uneia dintre cele mai cunoscute piese ale lui William Shakespeare.


Suri Cruise, în vârstă de 20 de ani, va face parte din distribuția spectacolului „Midsummer!', o reinterpretare contemporană a piesei „Visul unei nopți de vară'.

Tânăra va urca pe scena Peirce Studio, din cadrul Trust Arts Education Center din Pittsburgh, Pennsylvania, alături de colegii săi de la Carnegie Mellon University. Producția, cu o durată de aproximativ 90 de minute, va avea două reprezentații, programate pe 31 iulie și 1 august.

Ulterior, distribuția și echipa spectacolului vor merge în Regatul Unit, unde „Midsummer!' va fi prezentat în cadrul Edinburgh Festival Fringe 2026, desfășurat între 7 și 31 august.


Tot Page Six dezvăluie că Suri, care a încheiat recent al doilea an de studii la Carnegie Mellon University, urmează specializarea teatru muzical, în cadrul Facultății de Dramă. Până acum, existau informații potrivit cărora aceasta s-ar fi orientat către studii în domeniul modei.

Nu este prima apariție pe scenă a tinerei. În luna martie, ea a interpretat personajul Angel în spectacolul „Cosmic Microwave Background', prezentat pentru o singură seară la New Hazlett Theater din Pittsburgh, în cadrul seriei CSA: Off the Page.

Potrivit Page Six, după absolvirea liceului LaGuardia High School din New York, în iunie 2024, Suri a renunțat la numele de familie al tatălui său și a ales să folosească numele Suri Noelle, preluând al doilea prenume al mamei sale, Katie Holmes.

Tom Cruise și Katie Holmes au devenit părinții lui Suri în aprilie 2006 și s-au căsătorit șapte luni mai târziu. Cei doi au divorțat în august 2012, iar Suri a rămas în grija mamei sale. În ultimii ani, Katie Holmes a declarat că ea și fiica sa „au crescut, într-un fel, împreună'.


Relația dintre Tom Cruise și Suri a fost intens comentată de-a lungul timpului, actorul fiind înstrăinat de fiica sa de mai mulți ani.

„Suri nu-și mai cunoaște tatăl și nu a mai petrecut timp cu el de un deceniu. Ea nu merge să-i vadă filmele, iar el nu are niciun rol în viața ei', a declarat o sursă pentru Daily Mail.

Getty Images

În timpul unei depoziții susținute în cadrul procesului de defăimare intentat în 2012 împotriva Bauer Media, soluționat ulterior pe cale amiabilă, actorul din „Top Gun' a recunoscut că apartenența sa la Biserica Scientologică a avut un rol în distanțarea de fiica sa. Întrebat dacă Holmes a pus capăt relației lor „în parte pentru a o proteja pe Suri de scientologie', Tom Cruise a răspuns: „Aceasta a fost una dintre afirmații, da'.

Înainte de căsătoria cu Katie Holmes, Tom Cruise a fost căsătorit cu Nicole Kidman, alături de care are doi copii adoptați. Relația dintre cei doi actori s-a încheiat, potrivit informațiilor apărute de-a lungul timpului, pe fondul implicării lui Tom Cruise în Biserica Scientologică. Atât Nicole Kidman, cât și Katie Holmes ar fi fost considerate persoane indezirabile de conducerea organizației religioase din care actorul face parte de mulți ani.


Citește și:
Jennifer Garner, declarații oneste despre provocările maternității: „Nu îmi cer scuze copiilor mei pentru…'

Foto: Getty Images

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people