Cristina Ciobănașu a vorbit deschis despre unul dintre cele mai sensibile subiecte din viața ei personală: căsătoria și momentul în care va avea un copil. Actrița a fost vizibil surprinsă de întrebarea primită de la fani, dar a ales să răspundă sincer și fără menajamente.
Cuprins
Cuprins
Cristina Ciobănașu, răspuns legat de căsătorie și copil
Tânăra actriță este una dintre cele mai iubite figuri din generația sa, fiind cunoscută de public încă de când era copil. Aparițiile sale în serialele românești au consolidat rapid faima și popularitatea, iar în plan personal Cristina Ciobănașu se bucură de o relație solidă alături de Alexandru Mureșan.
Cum lucrurile merg bine între ei, curiozitatea fanilor a fost tot mai mare: când va fi nunta și când va veni copilul? Cristina Ciobănașu a răspuns pe Instagram, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu urmăritorii săi. Despre întrebările legate de copil, vedeta a spus clar:
„Of, of, of… pe asta cu nunta o înțeleg, pentru că am vorbit în mod public despre asta. Dar pe asta cu copilul…frumoșii mei, întrebarea asta nu se adresează. Nu contează că sunt persoană publică, nu contează că sunt prietena ta cea mai bună sau că suntem parte din familie. O astfel de întrebare nu se adresează, mai ales unei femei. Nu știi niciodată prin ce a trecut acea femeie. Nu zic că este cazul meu, dar pot găsi în mintea mea, într-o fracțiune de secundă, 15 exemple prin care poți răni o femeie, adresând întrebarea asta. Referitor la când o să fac nunta, veți afla, căci voi posta sigur.'
Pe lângă viața personală, Cristina Ciobănașu a vorbit și despre pasiunea pe care o împărtășește cu Alexandru: călătoriile. Cei doi își planifică vacanțele împreună, strângând bani pentru experiențe de neuitat, mai degrabă decât pentru cadouri materiale.
„Cele mai frumoase vacanțe pe care le avem împreună și nu sunt neapărat cadouri, ci pur și simplu ne dorim foarte mult să petrecem timp împreună și asta e forma cea mai faină care ne place amândurora. Strângem banii de ce vrem să oferim celuilalt, îi punem la un loc și plecăm undeva frumos', a explicat Cristina, într-un interviu pentru Știrile Antena Stars.
Cristina Ciobănașu, despre provocările de la începutul relației cu Alexandru Mureșan
Cristina Ciobănașu a avut o relație de nouă ani cu Vlad Gherman, care în prezent este căsătorit cu Oana Moșneagu. După despărțirea de actor, actrița și-a refăcut viața sentimentală alături de Alexandru Mureșan, un medic stomatolog. După patru ani de relație, Cristina Ciobănașu a dezvăluit prin ce provocări a trecut atunci când a început povestea de dragoste cu actualul ei partener.
„Totul s-a întâmplat treptat, și mă bucur că a fost așa. La început, nu credeam că relația noastră va rezista în timp. Suntem destul de diferiți, iar găsirea unui echilibru între noi a fost un proces. Nu ne-am pus presiune unul pe celălalt, dar, pe măsură ce lunile treceau, am început să simțim că ceea ce trăim devine din ce în ce mai serios și că sentimentele noastre creșteau tot mai mult. Așa au evoluat lucrurile, iar acum, la patru ani distanță, suntem amândoi conștienți de cât de mult ne dorim să îmbătrânim împreună', a declarat Cristina Ciobănașu pentru VIVA!
Cristina Ciobănașu și iubitul ei, Alexandru Mureșan, au luat decizia de a se muta împreună după câteva luni de relație, atunci când au simțit că este momentul potrivit pentru acest pas.
„Și mutatul împreună s-a întâmplat treptat, după câteva luni bune, tocmai ca să nu simțim că există vreo presiune. Încercam să ne lăsăm unul altuia loc să respirăm. Aveam multe discuții în contradictoriu și ne-am străduit mult amândoi să înțelegem felul de a fi al celuilal. Nu a fost o perioadă tipică de început de relație plină de norișori roz și curcubeie și asta cred că ne-a ajutat să construim o bază solidă.’
Foto: Arhiva ELLE