Mihai Leu, unul dintre cei mai respectați sportivi ai României, s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, după o lungă și epuizantă luptă cu cancerul. Fost campion mondial la box și nume de referință în motorsport, Leu a pierdut marți, 1 iulie, bătălia cu boala care îl măcina de mai bine de zece ani.
Soția lui Mihai Leu, mesaj dureros după moartea lui
Vestea tragică a fost resimțită profund de familia sa, de colegii din lumea sportului și de toți cei care l-au cunoscut sau admirat. Cel mai dureros ecou vine din partea soției sale, Anna Leu, cea care i-a fost alături necondiționat în ultimul deceniu, atât în momentele de glorie, cât și în cele mai dificile clipe de suferință.
La puțin timp după dispariția lui Mihai Leu, Anna a publicat un mesaj tulburător, în care și-a exprimat dragostea eternă și durerea imposibil de descris.
„Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ce sunt. Te iubesc pentru eternitate', a transmis Anna Leu.
Legătura dintre cei doi a fost una profundă și discretă, iar Anna a fost mereu un sprijin constant în spatele luptelor lui Mihai, atât în ringul de box, cât și în lupta împotriva bolii.
Născut pe 13 februarie 1969, la Hunedoara, Mihai Leu a avut o carieră sportivă remarcabilă. A cucerit titlul de campion mondial de juniori la categoria semigrea la Havana, la doar 18 ani. Ulterior, s-a impus în Germania, unde a devenit de două ori campion național, în 1989 și 1990. După ce a trecut la boxul profesionist, a ajuns să scrie istorie: în 1997, a câștigat centura mondială WBO, performanță neegalată de alt român până în prezent.
Dincolo de box, Mihai Leu a strălucit și în raliuri, unde a obținut titluri naționale și a rămas în memoria publicului ca o figură emblematică a sportului autohton. Dispariția sa lasă un gol imens și o lecție de demnitate în fața suferinței.
Mihai Leu a murit la 56 de ani
Decesul lui Mihai Leu a fost confirmat de un mesaj care a fost postat pe pagina de Facebook a acestuia.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată!'.
La sfârșitul lunii aprilie, Mihai Leu a fost adus de la Hunedoara, în stare critică, la Institutul Fundeni din București, unde a fost operat. Anul trecut, sportivul român fusese din nou pe mâna medicilor, când a fost internat tot la Spitalul Fundeni.
foto: Facebook