Rareș Cojoc și Andreea Popescu au decis să meargă pe drumuri separate după 10 ani de căsnicie și 15 ani de relație. Campionul la dans sportiv și creatoarea de conținut au împreună trei copii, Ioachim, Anastasia și Alexie. Cu toate că s-au separat, au ales să aibă în continuare o relație armonioasă și să se preocupe împreună de bunăstarea și viitorul copiilor lor, fiind, de altfel, prioritatea lor.
Cuprins
Cuprins
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru au apărut într-o nouă ipostază romantică
La câteva luni de la divorțul de Andreea Popescu, Rareș Cojoc a apărut pentru prima dată pe rețelele de socializare alături de noua lui parteneră, Claudia Dumitru. Imaginea distribuită de fotomodel a fost realizată în timpul unei vacanțe și este considerată prima confirmare a zvonurilor despre relația lor. Până acum, cei doi au evitat să ofere declarații despre natura legăturii dintre ei, deși în ultima perioadă numele lor au fost asociate tot mai des. Claudia Dumitru a ales să facă primul pas în mediul online, unde a publicat o imagine în care apare alături de dansator.
Recent, Claudia Dumitru a împărtășit cu urmăritorii săi de pe Instagram o nouă imagine în care apare într-o ipostază romantică alături de Rareș Cojoc. În fotografie, cei doi sunt surprinși în timp ce se sărută. Campionul la dans sportiv și modelul formează un cuplu discret, însă au făcut o excepție odată cu această imagine pe care au dezvăluit-o publicului.
Rareș Cojoc, despre schimbările din viața lui după divorț
Într-un interviu acordat recent, Rareș Cojoc a vorbit despre schimbările care au avut loc în viața lui, la câteva luni de când a divorțat. El a precizat că menține o relație bună cu fosta soție, amândoi fiind foarte implicați în creșterea și educarea celor trei copii pe care îi au împreună.
„Este dificil, trebuie să admitem acest lucru, însă cred că cel mai greu este să accepți. Dacă ajungi să accepți o anumită situație din viața ta, este cred că primul pas spre a te ridica, spre vindecare. Cred că eu am reușit acest lucru. Și în căsnicie, și în dragoste (n.r. – are încredere)', a declarat Rareș Cojoc, la Știrile Antena Stars, citat de Spynews.ro.
Dansatorul se bucură de mare succes pe plan profesional și crede că o bună parte din performanțele sale se datorează dorinței de a le arăta copiilor că este un bun exemplu.
„Este foarte dificil. Sunt multe momente în care mă simt depășit de factorul timp. Paradoxal vorbind, rezultatele mele au avut o ascensiune odată cu apariția copiilor. Ori din dorința de a demonstra copiilor, ori din dorința de a fi un exemplu pentru ei, pentru a înțelege cu adevărat ce face tatăl lor. Există ceva, unele lucruri inexplicabile, care se întâmplă în corp și în minte și care te determină să fii mai bun', a declarat Rareș Cojoc, conform sursei citate.
Cine este Claudia Dumitru
Claudia Dumitru este model de profesie și a apărut de-a lungul timpului inclusiv în mai multe editoriale pentru ELLE România. În 2019, a fost nominalizată la ELLE Style Awards, la categoria Best Model, ocazie cu care a vorbit despre evoluția stilului său personal:
„În adolescență îmi plăcea să îmi vopsesc părul în toate culorile – roz, mov, cu violet de gențiană, care se găsește în farmacii și acum, și îmi făceam foarte multe piercing-uri, chiar și în buză, dar mama a fost de acord. Și acum nu mi-aș mai face nimic niciodată, îmi place cum sunt naturală', ne-a declarat ea atunci în exclusivitate.
Foto: Instagram