Lili Sandu, sinceră despre relația cu părinții lui Silviu Țolu. Cum se înțelege cu ei: „Nu au dat sfaturi gratuite”

Lili Sandu a vorbit sincer despre relația ei cu părinții lui Silviu Țolu.

Lili Sandu și-a deschis sufletul într-un interviu recent și a vorbit despre relația armonioasă pe care o are cu familia partenerului ei, Silviu Țolu. Cei doi formează un cuplu solid de aproape 10 ani și împart nu doar viața de zi cu zi, ci și rolul de părinți pentru băiețelul lor, Thomas Jay Cristian, în vârstă de patru ani.


Cum se înțelege Lili Sandu cu părinții lui Silviu Țolu

Vedeta de la Pro TV în vârstă de 46 de ani a vorbit cu sinceritate despre legătura apropiată pe care a dezvoltat-o de la început cu părinții lui Silviu, care este mai tânăr cu 13 ani decât ea.

„Eu mă înțeleg bine și cu mama lui Silviu și cu tatăl lui Silviu. Chiar din primul an, primele luni când am intrat noi într-o relație, le-am spus ‘mama și ‘tata amândurora. Sunt niște oameni minunați, sunt niște oameni cărora le datorez tot respectul meu, pentru că au fost tot timpul ok cu noi. Nu s-au băgat niciodată în relația noastră, nu au dat sfaturi gratuite și se ocupă de Thomas fantastic. Știți că sunt bunicii aceia exemplari? Mama și tatăl lui Silviu chiar fac parte din categoria asta și ne ajută extrem de mult', a declarat Lili Sandu pentru Cancan.ro.


Lili Sandu și Silviu Țolu s-au cunoscut în Istanbul în 2015, iar patru ani mai târziu, chiar de ziua prezentatoarei, acesta a cerut-o în căsătorie în același oraș. Deși își doreau să oficializeze relația curând, planurile de nuntă au fost amânate mai întâi din cauza sarcinii, apoi din pricina pandemiei. Cu toate că actul de căsătorie nu mai este o prioritate, amândoi visează în continuare la o petrecere care să-i aducă aproape de prieteni și familie.

„Ne-am relaxat și noi de tot și am zis mă, știi ce? Oricum suntem mai mult decât luați și în fața lui Dumnezeu și în fața tuturor. El își dorește încă petrecerea aia, de stai cu prietenii. Încă n-am ajuns la un numitorul ăla comun, pentru că eu vreau să merg undeva, să strâng toți prietenii, să mergem undeva să stăm câteva zile. El zic: ‘Nu, vreau o petrecere mare, cu multă lume!. Încă suntem acolo. Dar actul ăla pentru noi nu mai înseamnă mare lucru', a spus Lili în emisiunea Fresh by Unica.

Detalii despre cum se menține în formă

În cadrul unui interviu, Lili Sandu a recunoscut că atunci când vede anumite alimente care îi plac, nu se poate abține să nu le guste.

„De trei ani, de când sunt la Vorbește Lumea, mănânc în fiecare zi. Avem superchefi care vin să gătească acolo. Eu sunt genul care dacă nu văd, nu mănânc. Sunt foarte cuminte, disciplinată, mănânc ce trebuie. Dar dacă văd…', a spus Lili Sandu pentru Libertatea


Lili Sandu este atentă la ceea ce mănâncă. O perioadă, prezentatoarea TV a renunțat la carne, dar a adăugat-o din nou în planul ei alimentar.

„Mănânc carne, dar nu mai mult de o dată, de două ori pe săptămână. Adică încerc să păstrez un echilibru. În toți anii ăștia am și învățat și am înțeles ce trebuie să mănânc, ce este bine pentru mine, pentru organismul meu. Că poate ce mănânc eu nu este bine pentru tine. Spre exemplu, dacă în seara asta am mâncat la 23:30, mâine nu mai mănânc dimineața, mănânc și eu pe la 11:00. Las măcar o fereastră', a adăugat Lili Sandu pentru aceeași sursă. 

Citește și:
Andreea Bănică, declarații despre iubitul fiicei sale. Sofia are 16 ani: „I-am zis că vreau să-l aducă acasă’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people