Ispitele masculine de la Insula Iubirii 2026. Cine sunt cei 10 bărbați care și-au propus să cucerească participantele la show

Cele 10 ispite masculine de la Insula Iubirii 2026 știu ce vor și care nu se vor da la o parte din fața unei provocări.

Cel mai fierbinte și mai așteptat format al anului. Show-ul care captivează, oferă subiecte pentru discuții nesfârșite și care aduce trăiri reale în fața celor de acasă, se apropie de momentul revenirii.


Cine sunt ispitele masculine de la Insula Iubirii 2026

Thailanda este locul perfect în care soarele, iubirea, tentațiile și aventurile se împletesc în unele dintre cele mai frumoase povești. În mai puțin de o lună, cinci cupluri vor intra în cel mai dur test al relațiilor – Insula Iubirii – și vor lua decizii importante, după ce își vor răspunde la întrebări extrem de relevante.

Totul va putea fi urmărit de telespectatori, în fiecare vineri și sâmbătă, la Antena 1 și pe AntenaPLAY în sezonul MAXIM Insula Iubirii, prezentat de Radu Vâlcan! Până la start, iată care sunt cele 10 ispite masculine din acest sezon.


George Ivănescu are 35 de ani, este antreprenor și este cunoscut deja, de către fanii show-ului, ca… Jaguarul! Este gata să le spună, încă o dată, „Ciao Bambolina', celor care îl vor convinge că merită atenția lui.

„Aș vrea să le arăt fetelor și persoana cu care poți vorbi, o persoană foarte ambițioasă, care are capul pe umeri. Fetele cu care am vorbit în această perioadă mi-au spus că pot îmbina distracția cu partea de seriozitate, ceea ce face persoana perfectă', spune el, înainte de startul difuzării.

Din Italia, la 31 de ani, vine Iulian Bogdan, funcționar la căile ferate de acolo, în zodia berbec. Admite că uneori este mai retras, dar știe că se poate folosi de alte atuuri pentru a atrage atenția fetelor.

„Pentru mine este o experiență fantastică, pe care oricine cred că ar vrea să o trăiască. Eu nu sunt foarte deschis, am și o urmă de timiditate, dar încerc să depășesc aceste limite', povestește Iulian.

Daniel Chiorean are 35 de ani, este în zodia capricorn, iar forma lui fizică este una de invidiat. Are multe tatuaje care pot fura privirile celor din jur, vine sigur pe el în această experiență și vrea să fie descoperit exact așa cum este, deoarece garantează multă naturalețe.


„Simt că este o oportunitate frumoasă, de care mă bucur. Sunt mândru să fac parte din sezonul 10', recunoaște Daniel Chiorean, model și online fitness coach.

Eduard Vlădescu este un pilot de 33 de ani, vărsător, sigur pe el și decis să împărtășească din experiențele lui de viață. Vrea să fie cât se poate de transparent și să le dea o șansă tuturor să-l cunoască. A văzut multe țări, însă știe că Thailanda îi poate aduce aventuri pe care nu le-a mai trăit niciodată.


„Cred că o să fie o experiență intensă și unică și pe care nu o să o mai întâlnesc vreodată. De aceea, aș vrea să fac fiecare moment de neuitat', spune Eduard.

Narcis Bujor are 33 de ani, este imediat recunoscut după tatuaje și statura impunătoare și este printre cei care au mai trăit o dată experiența acestui show. După ce a participat în sezonul 9, acesta este gata de o revenire care ar putea schimba totul.


„Chiar îmi era dor. Cred că aveam lucruri neterminate și acesta a fost și motivul pentru care am decis să mă întorc. Sunt lucruri despre mine care nu se știu și, în acest an, simt că mi se va oferi șansa', admite Narcis, înainte de a descoperi cum i se scrie povestea, de această dată.

Are 32 de ani și reușește cu pasiunea lui să aducă starea de bine celor din jur, atunci când dă drumul la muzică. Este Vlad Calomfir, cunoscut ca DJ CalVee, iar meseria l-a purtat mereu printre femei. Dacă acolo știe deja cum să le cucerească, acum vede această participare ca fiind una care să-l facă și pe el să se redescopere.


„Nu mi place să mă joc cu emoțiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei'. Spune că va lăsa totul să vină de la sine și că va trăi fiecare zi, la intensitate maximă. Oare ce îi va aduce Insula lui Vlad?

Cunoscut de pe rețelele sociale, acolo unde primește mereu multe complimente de la urmăritoare, Alberto Grecu recunoaște că a urmărit show-ul în trecut și că este curios de cum va fi să-l simtă, pe propria piele. Are 26 de ani, este antreprenor și creator de conținut și, deși nu și-a făcut niciun plan, este sigur că va fi o experiență de neuitat.


„E o bucurie de a trăi Insula și de a primi tot ceea ce se întâmplă aici', a spus Alberto.

Cătălin Brînză are 36 de ani, este director de retail al unui brand românesc în Marea Britanie și este în zodia balanță. Deja cunoscut prin participarea de anul trecut și prin calitățile pe care le-a demonstrat, el revine în emisiune cu gândul de a se bucura de noi trăiri de neuitat.


„Pentru mine, este o experiență de nedescris. Nu pot să-mi exprim în cuvinte ceea ce simt acum oportunitate și o dorință mare de a fi prezent în acest sezon', declară Cătălin.

La 33 de ani, Dima Roșca are o carieră impresionantă în sport. Campion mondial în domeniul său, acesta este, în prezent, Founder Pole Dance Academy și vine în show, convins că este momentul perfect pentru apariția sa.

„Mi-am dat seama că ar putea fi o experiență wow. Știu că am ceva al meu și sper să aduc ceva nou în această emisiune', povestește Dima, înainte de startul difuzării show-ului.

Cel care completează lista din sezonul X este Mirel Gheorghe, cel mai tânăr participant, la doar 25 de ani, antreprenor în mai multe domenii de activitate. Acesta are un zâmbet molipsitor, aduce mereu starea de bine și crede cu tărie că va fi sezonul perfect, în care să se integreze.

„Mă simt foarte bine. Cine nu are emoții, nu e om. Până la urmă, și emoțiile dacă știi să le faci constructive, pot să fie în favoarea noastră', spune Mirel.

Cele 10 ispite masculine de la Insula Iubirii 2026 știu ce vor și care nu se vor da la o parte din fața unei provocări. Zece tentații care aduc realismul într-un univers în care este nevoie de răspunsuri. Toți sunt pregătiți să ducă cel mai dur test al relațiilor la un nou nivel. Cui îi vor atrage atenția? Ce reacții vor stârni printre cele care au ales să participe în emisiune?

Citește și:
Testamentul lui Karl Lagerfeld, contestat în justiție, la 7 ani de la decesul celebrului designer. Ce se întâmplă cu moștenirea de 200 milioane de euro

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro