Ioana Țiriac și-a petrecut o parte din vacanța de vară pe Riviera Franceză, alegând unul dintre cele mai exclusiviste resorturi din Saint-Tropez. Stabilită în Miami și pasionată de călătorii, fiica lui Ion Țiriac a publicat pe rețelele sociale imagini din timpul sejurului.
Pentru această escapadă, Ioana Țiriac s-a cazat la Château de la Messardière, o proprietate istorică inclusă în portofoliul prestigiosului grup hotelier Airelles. Construit în secolul al XIX-lea, resortul a primit distincția „palace', acordată celor mai luxoase hoteluri din Franța. Clădirea amintește de un castel, prin turnurile și arcadele sale, și este înconjurată de grădini întinse. Poziționarea domeniului le oferă oaspeților și o panoramă amplă asupra Mării Mediterane.
Tarifele reflectă nivelul ridicat al serviciilor oferite. În perioada iunie-august, o noapte de cazare pornește de la aproximativ 1.700 de euro. Pentru suite și pachete care includ facilități speciale, prețul poate depăși 2.500 de euro pe noapte. Ioana Țiriac le-a oferit urmăritorilor săi și o imagine din interiorul resortului. Tânăra a pozat lângă piscina proprietății, într-o rochie neagră, mulată.
Deși este fiica unuia dintre cei mai bogați oameni din România, aceasta a urmat și propriul traseu profesional. După ce a absolvit liceul în București, a studiat Economia și Jurnalismul la University of Miami, în cadrul Miami Herbert Business School. Ulterior, Ioana Țiriac s-a orientat către sectorul imobiliar. În prezent, aceasta activează ca agent imobiliar pentru o companie din Emiratele Arabe Unite.
Relația dintre Ioana și tatăl ei este una apropiată, comunicarea dintre ei fiind constantă. Nu de puține ori, tânăra și-a exprimat opiniile în legătură cu afacerile familiei. La un moment dat, i-a cerut lui Ion Țiriac să nu vândă ceea ce numea „perla coroanei', turneul de tenis de la Madrid. Cu toate acestea, omul de afaceri a decis să își urmeze propriile calcule
Ion Țiriac, despre afacerile lui
Tranzacția s-a concretizat în 2022, pentru o sumă de aproximativ 400 de milioane de euro, după ce a primit aprobările WTA și ATP. Ion Țiriac a explicat atunci motivele:
„Ioana a zis: ‘Să nu cumva să vinzi Madridul (n.r. turneul de la Madrid, vândut de Țiriac în 2021). Ăla este eritajul nostru, trebuie să-l ținem!. Din cauza politicii (n.r. l-a vândut). Nu am mai putut. Gata mi-ajunge! Nu mai pot! Sportul ăsta nu mai are viitor decât dacă patronii merg aici, jucătorii merg dincoace. Se bat la fiecare cinci ani până când își sparg capetele. Fac un deal (n.r. o înțelegere) pe cinci ani, merg mai departe', spunea Ion Țiriac, conform ProSport.
Ion Țiriac este cunoscut nu doar pentru cariera sa de jucător de tenis, dar și pentru succesul său remarcabil în afaceri, devenind unul dintre cei mai bogați oameni din România. De-a lungul vieții, Ion Țiriac a avut relații cu diverse femei, jurnalista Sophie Ayad fiind mama celor doi copii ai săi, Ioana și Karim.
Foto: Instagram