Giulia Anghelescu, declarații sincere despre operațiile ei estetice: „A fost o problemă medicală la început”

Giulia Anghelescu a dezvăluit la ce operații estetice a apelat până acum.

Giulia Anghelescu a făcut recent confesiuni sincere referitoare la operațiile ei estetice. Artista a răspuns curiozităților care există referitoare la acest subiect. 


Giulia Anghelescu, despre operațiile ei estetice

Invitată la un podcast, Giulia Anghelescu a vorbit cu sinceritate despre operațiile estetice pe care și le-a făcut. Artista a apelat la o rinoplastie și la o augmentare mamară până acum.

„Mă întreabă foarte multă lume în ultima perioadă, de când am început să-mi las părul să crească. Deci, ce ți-ai făcut la față? Să ne înțelegem: eu am două operații mari. Mă rog, nu sunt „late', sunt doar mari. O rinoplastie pe care am făcut-o acum foarte mulți ani. Nici nu mai țin minte când am făcut această operație la nas. A fost o problemă medicală la început, în sensul că aveam o sinuzită care îmi dădea bătăi de cap de foarte mulți ani. Nu mai respiram bine, mi-era foarte greu la concerte. În momentul în care am decis să mă operez, l-am rugat pe domnul doctor: „Domnule doctor, puteți să-mi faceți nasul drept dacă tot m-au operat?'


Nu era drept, pentru că atunci când eram foarte mică și mergeam în tabere la schi, am ratat un fanion de pe pârtie și mi l-am luat direct în nas. Mi-a explicat domnul doctor ulterior că, fiind în plină creștere, așa s-a dezvoltat puțin strâmb nasul. Și în momentul în care am decis să mă operez, l-am întrebat: Un nas drept, atât doresc! Un nas care să se potrivească fizionomiei mele. De altfel, nici mama nu cred că mai știe cum arătam cu nasul meu. Da, dar cred că a fost clar cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată, în primul rând din punct de vedere al sănătății. Respir foarte bine de atunci, n-am mai avut niciodată probleme și, în plus, am și un nas drept, de care sunt extrem de mândră. Nu mi se pare că mi-am făcut un nas cârn. Augmentarea am făcut-o după ce l-am născut pe Mica, adică după două sarcini și după ce am alăptat de două ori. Și, cumva, eu am zis că niciodată nu o să fac acest pas, până în momentul în care mi-am dat seama că îmi doresc foarte mult să port rochii cu spatele gol', a povestit Giulia Anghelescu în podcast-ul moderat de Teo Trandafir. 

Cum își educă Giulia Anghelescu și Vlad Huidu cei doi copii

Giulia Anghelescu a făcut dezvăluiri despre provocările pe care le întâmpină acum în creșterea celor doi copii ai ei.

„Cred că toată treaba asta cu părințeala este o provocare, adică n-aș putea să zic un singur lucru, totul este… greu și foarte frumos, dar greu. Clar, adolescența are un alt vibe, dar are și ea, părțile ei foarte frumoase, așa că ne bucurăm de fiecare moment, chiar dacă este mai solicitant', a declarat Giulia Anghelescu pentru unica.ro.

Giulia Anghelescu mai susține că are o relație foartă apropiată cu Antonia și Mikael, considerându-se prietena lor. 

„Încerc să păstrez un echilibru. Cred că sunt prietena copiilor mei, dar cred că ai mei copiii știu că limitele pe care le-am stabilit împreună chiar trebuie respectate.'


De asemenea, Giulia Anghelescu recunoaștă că ea și soțul ei, Vlad Huidu, reușesc să formeze o echipă pe cinste, atât în plan personal, cât și profesional. 

„Cu greu ne împărțim, dar deocamdată facem o treabă foarte bună.'

De ce Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au ales o școală privată pentru copiii lor


Într-un interviu, artista a vorbit deschis despre decizia de a se îndrepta spre învățământul privat în ceea ce privește educația celor doi copii. Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au optat pentru o școală privată care îmbină sistemul finlandez de învățământ cu cel românesc, decizie pe care nu o regretă deloc.

„Copiii noștri sunt la o școală privată. (…) Ne-am dorit foarte mult ca Antonia și Mika să învețe în sistemul finlandez. Bine, e o combinație între cel românesc și cel finlandez, dar e o rețetă destul de reușită și sperăm să primim cât mai multe influențe din partea sistemului finlandez, pentru că, dacă e să ne uităm pe cifre, la ei merge chiar foarte bine', a povestit Giulia Anghelescu pentru VIVA!


Citește și:
Thylane Blondeau, supranumită „cea mai frumoasă fată din lume’, s-a logodit. Cine este partenerul ei și cum arată inelul de logodnă

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people