Giulia Anghelescu a împlinit 42 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soțul ei: „După 19 ani împreună, încă reușești să mă surprinzi”

Giulia Anghelescu a împlinit 42 de ani, iar soțul ei, Vlad Huidu, i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi s-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, pe Antonia și Eduard Mikael.


Mesajul transmis de Vlad Huidu în ziua în care Giulia a împlinit 42 de ani

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri autohtone și au o relație specială, lucru care s-a putut observa și în timpul participării lor la emisiunea Power Couple, unde au ajuns până în finală.


Giulia Anghelescu a împlinit 42 de ani, iar soțul ei, Vlad Huidu, i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. El a dezvăluit și o imagine de cuplu, dar și o fotografie în care artista ține în mână un buchet impresionant de flori, pe care el i l-a dăruit.

„La mulți ani, iubirea mea! După 19 ani împreună, încă reușești să mă surprinzi, să mă faci să râd și, uneori, să mă scoți din minți. Am construit o familie minunată, am trecut prin multe și încă avem atâtea de trăit împreună. Îți doresc să fii fericită, să nu-ți pierzi niciodată energia și pofta de viață care m-au făcut să mă îndrăgostesc de tine.
Te iubesc!', a scris el pe rețelele de socializare.

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu s-au despărțit pentru o scurtă perioadă de timp

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au trecut prin mai multe momente dificile în relația lor, iar recent au aniversat 14 ani de la cununia civilă.

Cei doi au fost invitați recent în emisiunea Furnicuțele de la Antena 1 și au povestit deschis și despre lucrurile mai puțin știute din relația lor.

Cel mai complicat moment prin care au trecut în relația lor de aproape 20 de ani a fost cel în care au decis să se despartă. Vlad Huidu a povestit că, în acea perioadă, planurile lor erau complet diferite, el dorind să se distreze, în timp ce Giulia ar fi vrut să aibă parte de liniște și stabilitate, ca urmare a activității intense pe plan profesional.


„Noi ne-am separat pentru că eram într-o perioadă în care ea muncea foarte mult, era plecată de acasă, concerte în fiecare weekend aproape, chiar și în timpul săptămânii, iar eu voiam să mă distrez. Ea își dorea să stea acasă, să vedem un film împreună. Ea nu voia să mai iasă', a declarat Vlad Huidu, la Furnicuțele.

Cei doi au fost separați o anumită bucată de timp, iar artista recunoaște că, probabil, acea despărțire le-a ajutat foarte mult relația, ea fiind cea care a făcut primul pas spre împăcare.

„A luat-o fiecare pe drumul lui. Eu nu am crezut că o să fie ceva chiar atât de serios. M-am gândit că în câteva zile o să ne revedem și o să fie gata. Cred că nu eram pregătiți de o relație serioasă la momentul respectiv și cred că dacă nu s-ar fi întâmplat așa… nu aveam nicio șansă să ajungem astăzi aici', a declarat Giulia Anghelescu.


Ce îi reproșează Giulia Anghelescu soțului ei

Într-un interviu acordat recent, Giulia Anghelescu a făcut dezvăluiri despre relația cu soțul ei.

„Cred că învățăm în fiecare zi și asta este ceea ce ne leagă atât de tare în relația noastră, pentru că trebuie să îți cunoști foarte bine partenerul și trebuie să știi și că atunci când greșește, dacă greșește, trebuie să îi dai voie să învețe ceva din greșelile respective și, de ce nu, să înveți și tu. Și am învățat multe lucruri și eu și el, sunt absolut convinsă', a mărturisit artista pentru Cancan.ro.

Întrebată care este persoana care are ultimul cuvânt în ceea ce privește luarea deciziilor importante, artista a precizat că în relația cu soțul ei există mereu un echilibru.


„Când eu, când el, încercăm să păstrăm un echilibru. Și dacă zic eu într-un fel și cred că am avut ultimul cuvânt, vine el din urmă și zice „Da, iubita mea și atunci nu l-am avut eu pe ultimul. Dar, da, cred că într-o relație care ține de atâția ani, dacă nu am fi reușit să avem acest echilibru, cu siguranță nu am fi ajuns până aici', a mai povestit pentru sursa citată.

Citește și:
Sore, confesiuni despre cum reușește să se mențină în formă și presiunea cauzată de standardele de frumusețe: „Fără să simt că mă chinui sau că mă pedepsesc…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people