Emily Burghelea a vorbit recent, într-un interviu sincer, despre una dintre cele mai sensibile etape din viața ei: perioada de după naștere și confruntarea cu depresia postpartum. Venirea pe lume a celui de-al treilea copil, micuța Elisabeta, a adus multă bucurie în familia ei, dar și o încărcătură emoțională profundă. Deja mamă a Amedeei și a lui Damian, Emily a ales să nu cosmetizeze realitatea și să vorbească deschis despre ce a însemnat pentru ea acest nou început.
Emily Burghelea, despre depresia post natală
De-a lungul timpului, creatoarea de conținut a fost percepută ca o femeie puternică, mereu zâmbitoare și plină de energie. Tocmai de aceea, mărturisirea ei despre fragilitatea trăită după naștere a avut un impact puternic. Emily Burghelea a explicat că perioada postpartum nu a fost doar una de adaptare la un nou ritm, ci și o luptă reală cu oboseala extremă, cu emoții greu de controlat și cu frici adânci.
Un moment care a atras atenția a fost decizia ei de a pleca la Hong Kong la doar 12 zile după ce a născut. Gestul a părut surprinzător pentru mulți, însă Emily Burghelea spune că a fost o alegere conștientă, legată direct de nevoia de a-și proteja sănătatea emoțională.
„Experiența postpartum, mai ales după al treilea copil, a fost foarte intensă pentru mine. M-am confruntat cu emoții profunde, oboseală acumulată și momente în care simțeam că îmi pierd din claritate și din putere. Nu a fost ceva ce am vrut să ascund sau să neg, am simțit că este important să vorbesc deschis despre asta, pentru că multe mame trec prin aceleași stări și se simt singure. Decizia de a pleca la Hong Kong a fost una neașteptată, dar asumată, soțul meu mi-a pregătit o surpriză, iar necesitatea deplasării a venit și din experiențele mele anterioare. La nașterile precedente, schimbările hormonale au fost atât de puternice, încât am ajuns, efectiv, la un pas de a-mi pierde viața. Am trăit episoade de depresie atât de grele, încât nu mai credeam că mă voi putea vindeca vreodată cu adevărat. Acel episod m-a marcat și m-a făcut să înțeleg cât de fragilă poate fi granița dintre epuizare și prăbușire. De data aceasta am intervenit din timp. Am știut că, pentru a fi bine pentru copiii mei, trebuia mai întâi să fiu eu bine. Aveam nevoie de liniște, de îngrijire specializată, de recuperare fizică și emoțională, într-un spatiu în care să mă pot reconstrui cu blândețe și răbdare. Am plecat nu pentru a mă îndepărta de familie, ci pentru a o proteja, pentru că o mamă echilibrată, sprijinită și vindecată poate oferi mai multă iubire, răbdare și stabilitate copiilor săi. În Hong Kong am avut parte de suport real, ritualuri de recuperare, odihnă și un mediu în care corpul și mintea au putut respira. A fost o formă profundă de grijă de sine, pe care, de multe ori, mamele o amână până când devine prea târziu. Astăzi pot spune că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Nu a fost doar un gest de curaj, a fost un gest de responsabilitate față de mine și față de cei mici. Și cred că este important ca femeile să audă și asta: uneori, cea mai mare dovadă de iubire pentru familie este să alegi să te vindeci.', a spus ea pentru revista Viva.
Emily a descris și felul în care a realizat că nu este bine. Nu a fost un moment brusc, ci o acumulare de stări, în care anxietatea și tristețea au apărut treptat. A vorbit despre senzații fizice intense, despre lipsa de concentrare și despre sentimentul că nu se mai recunoaște pe sine. Cele mai mari temeri ale ei au fost legate de capacitatea de a fi o mamă suficient de bună și de frica că starea aceea nu va mai trece.
„Momentul în care am simțit că nu sunt bine nu a venit brusc, a fost ca o coborâre lentă într-o stare pe care, la început, nici măcar nu reușeam să o definesc. După naștere, în loc să simt doar bucurie și liniște, au apărut anxietatea, frica și o tristețe adâncă pe care nu o puteam explica. La început, au fost senzații fizice: oboseală extremă, puls accelerat, dificultate de concentrare, sentimentul că trupul nu mai ține pasul cu mine. Apoi, au apărut gândurile invazive, neliniștea permanentă și acea stare în care nu mai simți că ești tu. Simțeam că mă uit la viața mea din exterior, ca și cum nu mai aveam control asupra propriei lumi. Cele mai mari temeri ale mele au fost două: teama că nu voi reuși să fiu mama de care copiii mei au nevoie; și teama că starea aceea nu se va opri niciodată. Era greu, pentru că lumea din jur te vede zâmbind, copiii sunt sănătoși, totul pare „perfect…' iar în interior tu te lupți cu furtuni pe care nimeni nu le vede. Da, am trăit lucruri similare și la primii doi copii, doar că atunci depresia postpartum a venit mult mai agresiv, pe fond hormonal puternic, iar eu m-am simțit efectiv la un pas de a-mi pierde viața și echilibrul psihic. Atunci nu știam să cer ajutor, nu înțelegeam ce mi se întâmplă și aveam senzația că este „vina mea' că nu mă pot ridica. Tocmai acele experiențe m-au făcut, de data aceasta, să iau lucrurile în serios și să comunic tot ce simt, să recunosc semnalele, să nu mai las durerea să mă invadeze până la capăt. Nu spun povestea mea ca dramă, ci ca mărturie. Ca mesaj pentru mame: nu sunteți slabe, nu sunteți singure, nu este „defect' să cereți ajutor. Uneori, după naștere, iubirea vine la pachet cu fragilitate. Iar vindecarea începe în momentul în care ai curajul să spui cu voce tare: ‘Nu sunt bine acum, dar vreau să fiu..’', a mai spus ea.
Cum i s-a schimbat viața
Emily Burghelea a devenit în toamna anului trecut mamă pentru a treia oară, o experiență pe care o trăiește cu mai multă încredere și asumare, după ce a trecut deja de două ori prin această călătorie a maternității.
Într-un interviu acordat recent, Emily Burghelea a vorbit despre schimbările din viața ei de când are trei copii.
„La primul copil, totul era necunoscut: fiecare scâncet îmi accelera pulsul, fiecare grimasă părea un semnal de alarmă, citeam tot, întrebam tot, mă temeam să nu fac ceva greșit. Era foarte multa responsabilitate emoțională, foarte multa presiune interioară, voiam să fiu mama ‘perfectă. Acum, lucrurile sunt diferite. Nu pentru că grijile au dispărut, ci pentru că am câștigat încredere, experiență și răbdare cu mine însămi. Știu că bebelușii au ritmul lor, că plânsul nu înseamnă mereu pericol, că fiecare etapă vine și apoi trece. Am învățat să respir, să observ, să simt lucrurile mai profund, nu doar să reacționez la ele. Totuși… nu înseamnă că nu mai există neliniști', a declarat ea pentru VIVA!.
Foto: Instagram