Cum este, de fapt, relația dintre Horia Brenciu și Theo Rose la „Vocea României”. Dezvăluiri din culise: „Sunt atât de diferiți…”

Horia Brenciu și Theo Rose formează una dintre cele mai interesante echipe de la "Vocea României", însă cei doi nu sunt întotdeauna pe aceeași lungime de undă. Pavel Bartoș a vorbit despre relația dintre cei doi antrenori.

Noul sezon „Vocea României' a venit cu schimbări și momente neașteptate atât pentru concurenți, cât și pentru antrenori. După ce Irina Rimes a anunțat că aceasta va fi ultima ediție în care va ocupa unul dintre scaunele show-ului de la Pro TV, Pavel Bartoș a vorbit despre atmosfera din culise și despre dinamica dintre Theo Rose și Horia Brenciu.


Pavel Bartoș, despre relația dintre Theo Rose și Horia Brenciu

Theo Rose și Horia Brenciu împart același scaun de antrenori la „Vocea României', însă faptul că formează o echipă nu înseamnă că au întotdeauna aceleași opinii. Dimpotrivă, diferențele dintre cei doi sunt tocmai cele care l-au surprins pe Pavel Bartoș. Prezentatorul emisiunii a povestit că, pe măsură ce antrenorii ajung să se cunoască mai bine și să devină mai apropiați, interacțiunile dintre ei sunt tot mai relaxate, iar opiniile diferite ies mai ușor la suprafață.


„Antrenorii cu cât devin mai prieteni, cu atât își permit mai multe. Pentru mine, marea surpriză este relația dintre Theo Rose și Horia Brenciu. Ei sunt parteneri, dar sunt atât de diferiți și cu păreri atât de diferite. Mă aștept, de exemplu, la Tudor Chirilă să aibă păreri diferite de Smiley sau de Irina, dar între Horia Brenciu și Theo e jale. E ceva…', spune Pavel pentru Viva.ro.

Deși diferențele de opinie dintre Theo Rose și Horia Brenciu pot duce la schimburi de replici savuroase în timpul competiției, Pavel Bartoș pare încântat de formula în care cei doi lucrează împreună.

Pavel Bartoș se declară fanul lui Theo Rose

Dincolo de relația dintre cei doi antrenori, prezentatorul a vorbit și despre evoluția lui Theo Rose de când aceasta face parte din echipa „Vocea României'. Pavel Bartoș nu și-a ascuns admirația pentru artistă și a mărturisit că este impresionat de naturalețea și forța pe care aceasta le-a demonstrat în cadrul show-ului. Prezentatorul consideră că Theo Rose a crescut foarte mult de când a intrat în proiect și apreciază felul în care artista a reușit să se adapteze formatului. Mai mult, Pavel Bartoș o vede drept unul dintre exemplele relevante pentru tinerii care își doresc o carieră în industria muzicală din România.


„Și trebuie să vă spun că o ador pe Theo! Are o forță la vârsta pe care o are, este minunată. Pentru mine, marea surpriză în acest show este Theo Rose. S-a adaptat atât de bine, este atât de naturală, a evoluat atât de mult și e de admirat. Eu sunt fan Theo Rose! Are o voce senzațională. Dacă ai vrea să fii artist la un moment dat în România, îți dorești să fii Theo Rose. Îți dorești să fii Andra! Îți dorești să fii Loredana! Pentru că au muncit mult, au demonstrat în fiecare clipă a vieții lor', a declarat Pavel Bartoș.

Theo Rose a răspuns unui mesaj răutăcios despre prezența ei la „Vocea României'

Într-o postare amplă făcută pe Facebook, Theo Rose a vorbit despre un mesaj primit recent, în care o femeie i-a criticat atitudinea pe care o are în show-ul Vocea României de la PRO TV. Artista a explicat că în emisiune se exprimă liber, așa cum simte și că niciodată nu a încălcat vreo limită. 


„Nu mai citesc comentarii de ceva vreme. Mesajele însă, da. Și mi-a scris o doamnă că atitudinea mea nu e potrivită pentru Vocea României. Că e, poate, singurul produs ceva mai erudit de la televizor și că unele dintre glumele sau modurile mele de exprimare nu prea dau bine în peisaj.
N-am răspuns doamnei, deși mesajul era foarte civilizat. Și poate tocmai de-aia m-am gândit la el.
Cred că ce vor unii oameni să vadă la televizor e, de multe ori, o aparență foarte bine crescută și mai cred că avem o mică problemă cu ce numim noi un om educat.
Ne-am obișnuit să-l recunoaștem după niște semne. Vorbește frumos, nu scapă cuvinte nepotrivite, știe când să tacă, știe cum să stea, nu se hlizește când nu trebuie și, în general, dă bine.
Numai că eu am cunoscut oameni care vorbeau impecabil și făceau lucruri îngrozitoare. Sau oameni care de la tv păreau minunați, dar față în față mi-au lăsat un gust amar. Și INVERS. Învăț să nu mă mai grăbesc să-mi fac păreri. Am pretenția că n-am depășit niciodată limitele de bun-simț ale emisiunii. De ale CNA-ului nici atât. Și oricum există o echipă întreagă care ne poate scoate elegant la montaj dacă vreunul dintre noi o ia razna.
În rest, mi-am permis luxul să fiu cine sunt.
Vorbesc uneori nefiltrat. E adevărat. Nu pentru că n-aș avea filtru, ci pentru că nu-l pornesc ca să par mai deșteaptă decât sunt. Tre să fie obositor să stai cu grija asta.'

Citește și:
Sorana Cîrstea, declarații rare despre dorința de a-și întemeia o familie. Ce a mărturisit sportiva: „Uneori e bine să nu îți faci prea multe planuri…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people