După mult timp de așteptare, Ricky Martin a postat prima fotografie cu fiica lui, Lucia Martin-Yosef, alături de o descriere emoționantă: „La luz de mis ojos', care înseamnă lumina ochilor mei. În imaginea absolut adorabilă, Ricky o ține în brațe pe Lucia, iar aceasta privește cu uimire în zare. Mai multe celebrități s-au grăbit să-i lase un comentariu artistului, dar și fani care l-au felicitat și încurajat în noua etapă importantă din viața lui.
Ricky Martin și soțul lui, Jwan Yosef, și-au întâmpinat fiica în Ajunul Anului Nou, cei doi postând o fotografie pe Instagram, însă fără chipul bebelușului. „Suntem mai mult decât fericiți să anunțăm că am devenit părinții unei fetițe frumoase și sănătoase, Lucia Martin-Yosef. A fost o perioadă specială pentru noi și de abia așteptăm să vedem unde ne va duce acest bebeluș stelar', scris Ricky.
Se pare că cei doi își doresc o casă plină de copii, potrivit unor declarații făcute recent. „Vreau o familie mare, dar se întâmplă multe lucruri în acest moment cu munca, nunta, o mulțime de lucruri. Deci vom face puțină ordine înainte, iar apoi ne vom pregăti pentru mai mulți copii', a recunoscut artistul. Ricky Martin și Jwan Yosef au început să se întâlnească în 2016, iar în luna noiembrie a aceluiași an, au anunțat în cadrul emisiunii lui Ellen DeGeneres că s-au logodit.
Citește și:
Lady Gaga, acuzată că ar fi plagiat melodia „Shallow’
Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE