Anca Serea trece printr-o perioadă cu multe schimbări, după ce fiica ei, Sarah, s-a mutat la Milano pentru studii. Vedeta a însoțit-o în Italia pentru a o ajuta să se instaleze în noul apartament și a documentat pe Instagram primele 24 de ore petrecute împreună în oraș. De la cumpărăturile pentru casă și drumurile cu transportul în comun până la un eveniment și o cină în oraș, programul celor două a fost cât se poate de încărcat.
Cuprins
Cuprins
Anca Serea și Sarah, cumpărături pentru noua locuință
Sarah a fost admisă la Istituto Marangoni din Milano, unde va studia Fashion Business. Tânăra a absolvit liceul în această vară, iar mutarea în Italia marchează începutul unei etape importante din viața ei. Anca Serea a vorbit anterior despre emoțiile provocate de plecarea fiicei sale de acasă, dar și despre faptul că este mândră că aceasta își urmează propriul drum.
Ajunsă la Milano, Anca Serea a avut o misiune clară: să o ajute pe Sarah să își pună la punct noua locuință. Cele două au început ziua devreme și au mers să cumpere lucrurile de care tânăra avea nevoie.
„Dimineața devreme am plecat cu Sarah la cumpărături pentru apartament!', a povestit Anca pe Instagram.
Imaginile publicate de vedetă arată un cărucior plin cu perne, textile și diverse obiecte pentru casă. După sesiunea serioasă de shopping, mama și fiica s-au întors la apartament pentru a începe să organizeze lucrurile.
„Am plecat cu un coș imens, direct către apartament unde ne-am apucat să așezăm cât de cât!', a mai scris ea.
Prima zi a însemnat și familiarizarea cu orașul și cu mijloacele de transport pe care Sarah le va folosi în perioada următoare. Cele două s-au deplasat atât cu tramvaiul, cât și cu metroul.
„Am mers foarte mult cu tramvaiul', a dezvăluit Anca Serea, completând apoi, într-o fotografie cu Sarah în fața hărții transportului public: „Dar și cu metroul!'.
Cum și-au încheiat Anca Serea și Sarah prima zi la Milano
După cumpărături și amenajarea apartamentului, programul celor două a continuat și seara. Anca și Sarah au participat la un eveniment organizat în Milano, ocazie pentru care au renunțat la ținutele lejere purtate peste zi și au optat pentru apariții elegante.
„Seara am ajuns la un eveniment superb', a scris Anca Serea în dreptul unei imagini cu fiica sa.
Ulterior, cele două au mers la cină, iar vedeta a împărtășit cu urmăritorii săi și câteva imagini cu preparatele alese. „Apoi am luat cina!', a precizat aceasta.
Seara s-a încheiat cu o plimbare prin centrul orașului. Anca Serea a fotografiat celebrul Dom din Milano luminat și a mărturisit: „Am admirat Domul din Milano în liniștea nopții'.
După o zi întreagă de cumpărături, drumuri, amenajări și ieșiri, oboseala și-a spus inevitabil cuvântul. Anca a rezumat primele 24 de ore petrecute alături de Sarah printr-un mesaj emoționant: „Am revenit la apartament, cu dureri mari de picioare dar cu inimile pline după o zi de neuitat aici!'.
Anunțul făcut de Anca Serea despre fiica ei, Sarah
Anca Serea este tare mândră de fiica ei, Sarah, care va studia la marketing și fashion design în Milano la Istituto Marangoni. Vedeta o susține în totalitate pe tânără în această alegere, cu toate că nu se împacă foarte ușor cu gândul că vor fi departe una de cealaltă.
„Pentru noi e un an cu foarte multe provocări pentru că Sarah susține Bacalaureatul. Ea va pleca la Milano, a fost admisă la o facultate prestigioasă, cu bursă. O să trebuiască să mă despart de ea și va fi cu siguranță foarte greu. Acum suntem în stadiul de a căuta o cazare pe placul ei și de a face planuri. Ne-am propus să mergem toată familia să o vizităm cât de poate de des. Nu o să o las chiar singură acolo!', a spus Anca Serea pentru Click!
foto: Arhiva ELLE