Alina Sorescu a vorbit deschis despre încercările repetate de a-și salva căsnicia cu Alexandru Ciucu, mărturisind că au apelat la terapie de cuplu timp de mai mulți ani. Artista a dezvăluit că, pe lângă ei, la unele dintre ședințele de consiliere au participat și părinții designerului, însă, în cele din urmă, toate aceste eforturi nu au reușit să împiedice despărțirea.
Alina Sorescu, despre problemele din căsnicia cu Alexandru Ciucu
După 12 ani de mariaj, relația celor doi s-a încheiat oficial pe 27 ianuarie 2025, punând punct unor lungi bătălii în instanță care au durat trei ani. Deși a fost întotdeauna rezervată în privința vieții sale private, Alina a decis să vorbească despre provocările prin care a trecut și despre dificultățile întâmpinate în relația cu fostul soț.
Cântăreața a recunoscut că și-a dorit să găsească o soluție pentru a menține familia unită, însă, în ciuda eforturilor făcute, inclusiv prin terapie, ruptura dintre ei a devenit inevitabilă. Procesul de divorț a fost unul anevoios, fiind marcat și de o luptă complicată pentru custodia fiicelor lor.
„Noi venim după trei ani în care am dezbătut în instanță programul fetițelor. Ideal este că ar trebui să ajungem la un numitor comun. Am încercat să fac tot posibilul, nu doar din declarațiile de la televizor, și în viața noastră reală ca lucrurile să funcționeze. Am mers la psiholog, la tot ce se putea face, însă nu pot să trag doar eu, trebuie să fie doi care să tragă. Da, am fost amândoi la terapie. Am fost până și cu părinții lui. Eu cu părinții lui pentru că așa a considerat că trebuie văzând situația din familia noastră. Părinții lui Alexandru sunt puțin mai în vârstă, nu au fost implicați în viața fetițelor foarte mult. Nici acum nu sunt foarte implicați.', a dezvăluit artista pentru Viva.ro.
Referitor la relația cu fiicele sale, Raisa și Carolina, Alina Sorescu a mărturisit că acestea au resimțit impactul separării părinților. Artista a subliniat că părinții lui Alexandru Ciucu nu au avut un rol activ în viața fetițelor, iar în prezent nu mai există nicio legătură cu aceștia. Potrivit Alinei, fostul ei soț ar fi cel care împiedică orice contact între copii și bunicii paterni, ceea ce a complicat și mai mult situația familială.
„Din păcate, nu mai țin legătura cu ei acum, pentru că Alexandru nu ne permite acest lucru. Ei m-au susținut foarte mult în încercarea mea de a face ca lucrurile să meargă. Am făcut chiar de dinainte să se nască fetița cea mare, Carolina (n.red. terapie). Când ești persoană publică, ești persoană publică și lumea te vede în toate momentele din viața ta. Părinții mei au fost alături întotdeauna. A durat puțin până am realizat eu ce mi se întâmplă. Pentru că atunci când trăiești într-o permanentă umilință, șantaj, amenințări, jigniri, ajungi să crezi că nu ești în stare să faci lucruri', a mai spus Alina Sorescu.
Citește și:
Jennifer Lopez, decizie surprinzătoare după divorțul de Ben Affleck: Cei doi actori ar putea deveni vecini
Foto: Instagram, Arhiva ELLE