Ce faci din rolul de parteneră perfectă? Îi anticipezi celuilalt nevoile, apelezi la aproape orice ca să eviți conflictele, ești mereu calmă, înțelegătoare, atrăgătoare, disponibilă emoțional. Pe scurt, te străduiești nu deranjezi, să nu ceri prea mult și să faci relația să funcționeze cu orice preț. Problema? Acest ideal nu doar că este nerealist, dar ajunge să te epuizeze și să creeze exact opusul a ceea ce îți dorești, adică o relație dezechilibrată.
Un mecanism de control
În spatele dorinței de a fi perfectă nu stau doar iubirea, bunele intenții, ci adesea și anxietatea ori teama veritabilă. Dacă faci totul corect, atunci partenerul nu va pleca, nu te va părăsi. Dacă nu creezi probleme, nu te va respinge. Devii astfel hipervigilentă la reacțiile lui și începi să-ți ajustezi comportamentul în funcție de cum crezi că ar trebui să fii. Sau îți ajustezi comportamentul în funcție de cum îți cere specific partenerul să fii, fără ca acele cerințe să fie unele rezonabile, negociate de amândoi, ci mai degrabă izvorâte din propriul său coping de control. Dar relațiile nu funcționează ca un contract de performanță. Deși nu ne place asta, nu există garanții. Iar când încerci să controlezi relația prin perfecțiune, pierzi autenticitatea, adică exact ingredientul care creează conexiune reală.
Te abandonezi
Când ești focusată pe a fi ideală, perfectă, ignori semnale interne importante: oboseală, frustrare, nevoi emoționale neîmplinite. Îți spui că nu e mare lucru când ceva te deranjează. Amâni discuții. Îți reprimi reacțiile. Și da, pe termen scurt, pare că menții armonia. Pe termen lung, devii o bombă cu ceas, iar nemulțumirile se adună până devin o avalanșă nimicitoare. De ce eu dau tot și nu primesc la fel?! Sună cunoscut? În plus, dacă tu nu îți exprimi sentimentele, nevoile, partenerul nu le poate înțelege, nu știe ce să îți ofere.
Dezechilibrul din relație
O relație sănătoasă presupune reciprocitate. Când tu devii cea care ține relația în spate, atât din punct de vedere emoțional, cât și practic la nivel de responsabilități, partenerul se va adapta rapid la acest grad sporit de confort. De ce? În primul rând sistemul relațional permite asta, iar pe măsură ce tu investești tot mai mult, partenerul va investi tot mai puțin. Tu devii responsabilă de starea relației, el devine pasiv. Și cu cât încerci să fii perfectă, cu atât dinamica devine mai dezechilibrată.
Atracție redusă
Poate că sună contraintuitiv, dar autenticitatea este mult mai atractivă decât perfecțiunea. O persoană care nu are limite, nu contrazice, nu exprimă dorințe clare devine previzibilă și, în timp, mai puțin… interesantă. Atracția are nevoie și de un grad de tensiune sănătoasă prin diferențe, opinii, individualitate. Un soi de provocare naturală și agreabilă, nu cea care virează în jocuri psihologice sau conflicte care vă mențin într-o perpetuă stare de stres.
Întărești tipare nesănătoase pentru amândoi
Când te poziționezi ca cea care se adaptează, e înțelegătoare și drăguță, compliantă, atragi sau menții relații cu parteneri care se bazează pe asta. Nu pentru că așa sunt toți bărbații sau ai ales tu greșit din prima, ci pentru că relația permite acest tipar. Fără limite clare, fără exprimarea nevoilor, fără un spațiu pentru conflict constructiv, relația nu evoluează și rămâne blocată pe tu oferi – partenerul primește.
Cum să fii într-o relație sănătoasă?
În primul rând nu perfectă, ci să fii prezentă și autentică. Să-ți exprimi nevoile, să accepți că uneori vor exista conflicte și disconfortul de rigoare. Să nu îți asumi responsabilitatea exclusivă pentru relația respectivă, să-i lași loc și partenerului pentru inițiativă și efort, astfel încât amândoi să contribuiți în mod real. Apoi să te întrebi și să-ți răspunzi concret: cum anume poți fi tu alături de acest partener, fără să te pierzi? De ce ai avea nevoie în sensul ăsta? Ce să faci tu, ce să facă partenerul?
Citește și:
Comunici foarte mult online cu partenerul? Cum poți interpreta greșit limbajul digital
Foto: PR