Recunosc că, înainte să ajung la Singureni Manor, asociam locul aproape exclusiv cu polo-ul. Știam că este singurul domeniu din România cu propriul teren de polo și că organizează constant evenimente dedicate acestui sport, însă experiența care a avut loc la finalul lunii iunie mi-a arătat că identitatea locului s-a extins mult dincolo de latura ecvestră.
Am ajuns la Singureni pentru un eveniment care a marcat începutul noului sezon de polo, dar motivul pentru care cei mai mulți dintre invitați erau acolo era altul: un prânz pregătit de Mauro Colagreco, chef-ul cu trei stele Michelin din spatele celebrului restaurant Mirazur, împreună cu Alexandru Dumitru, Executive Chef al restaurantului La Hambar din cadrul Singureni Manor, cât și inaugurarea noului Pauls Clubhouse.
Înainte de masă, programul a inclus și un meci demonstrativ de polo. Nu a fost o competiție în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o introducere în universul domeniului și în atmosfera pe care Singureni Manor încearcă să o construiască în jurul acestui sport. Competițiile importante ale sezonului vor avea loc în toamnă, însă demonstrația din duminica evenimentului a fost suficientă cât să înțelegi de ce polo-ul rămâne parte din ADN-ul locului.
Chiar dacă nu urmăresc în mod obișnuit acest sport, este imposibil să nu fii impresionat de coordonarea dintre călăreți și cai. Totul pare foarte natural, deși viteza cu care se desfășoară jocul spune exact contrariul. În jurul terenului, invitații discutau relaxat, își beau cafeaua sau un pahar de șampanie și urmăreau meciul fără grabă. Nu exista sentimentul unui eveniment protocolar, ci mai degrabă al unei întâlniri între oameni care apreciază același tip de experiențe.
Pauls Clubhouse, noul motiv pentru care ai reveni la Singureni și fără un eveniment
Ziua a coincis și cu inaugurarea Pauls Clubhouse, cea mai nouă investiție a domeniului. Am făcut un tur înainte de prânz și mi-a plăcut că totul a fost gândit fără excese. Nu este genul de loc care încearcă să impresioneze prin opulență, ci prin confort și prin felul în care se integrează în peisaj.
Construit din lemn și piatră, clubhouse-ul reunește într-un singur loc camerele de cazare, un spa cu saună, baie de aburi și cabine de masaj, piscine exterioare pentru adulți și copii, terenuri de padel și squash, sală de fitness, o salină și spații dedicate familiilor. Mi s-a părut interesant și unul dintre conceptele definitorii ale domeniului: camerele orientate către grajduri. Practic, din cameră îți poți vedea calul, iar această legătură cu universul ecvestru este prezentă peste tot, fără să fie forțată. Este genul de detaliu pe care nu am putut să-l trec cu vederea, mai ales că mi s-a părut ceva inedit.
Pe măsură ce vizitam spațiul, mi-am dat seama că Singureni Manor începe să funcționeze mai degrabă ca o destinație de weekend decât ca un loc în care vii doar pentru un eveniment sau lecții de echitație. Ai suficient de multe activități încât să petreci două sau trei zile aici fără să simți nevoia să pleci.
Un prânz de stele Michelin
Dacă polo-ul a fost o parte de „încălzire' pentru ce avea să urmeze, prânzul a fost, fără îndoială, momentul în jurul căruia s-a construit întreaga experiență. Spațiul în care urma să aibă loc masa era deja animat când am ajuns. În jurul focului, Mauro Colagreco și Alexandru Dumitru lucrau împreună la ultimele preparate, iar invitații se apropiau curioși, puneau întrebări și urmăreau fiecare etapă a gătitului.
Mi-a plăcut faptul că nu exista acea barieră dintre bucătărie și public pe care o întâlnești uneori la evenimente gastronomice. Cei doi chefi discutau între ei, schimbau impresii cu invitații și explicau diferite tehnici sau ingrediente, iar totul părea foarte firesc. Am rămas impresionată de căldura cu care chef Mauro mi-a povestit ce urma să degustăm și cum s-a pregătit pentru acea zi. Ba mai mult, înainte să propună să facem și niște poze de amintire, a lăudat legumele și carnea de vită care se găsesc chiar la Singureni.
Conceptul zilei a fost asado, ritualul argentinian al gătitului la foc deschis. De altfel, aceasta a fost și o premieră pentru România: pentru prima dată, un chef cu trei stele Michelin gătea un astfel de prânz aici. Deși experiența avea toate ingredientele unui eveniment exclusivist, atmosfera a rămas foarte relaxată. Mesele lungi, amenajate cu bun gust, focul care ardea constant și timpul petrecut între felurile de mâncare au făcut ca prânzul să semene mai degrabă cu o reuniune între prieteni decât cu un fine dining clasic. Iar colaborarea dintre Mauro Colagreco și Alexandru Dumitru s-a simțit în fiecare preparat. Nu părea că unul îl completează pe celălalt doar pentru că evenimentul o cere, ci că există un dialog real între stilurile lor culinare.
Mauro Colagreco: „Mâncarea nu înseamnă doar ceea ce este în farfurie'
L-am întâlnit pe Mauro Colagreco înainte prânz, iar primul lucru care m-a surprins a fost naturalețea cu care vorbește. Nu are nimic din imaginea distantă pe care ai putea să o asociezi cu unul dintre cei mai apreciați chefi ai lumii. L-am întrebat ce înseamnă, de fapt, asado pentru el, iar răspunsul nu a avut aproape deloc legătură cu tehnicile culinare.
„Asado a fost întotdeauna inima Argentinei, ritualul zilelor de sărbătoare. Cele mai puternice amintiri din copilărie sunt legate de duminicile lungi petrecute în jurul focului, alături de familie, de mirosul fumului și de râsetele care păreau să nu se mai termine niciodată. Fără să îmi dau seama atunci, acolo am înțeles că mâncarea nu înseamnă doar ceea ce este în farfurie, ci oamenii adunați în jurul ei. Tatăl și bunicul meu aprindeau focul cu răbdare, iar masa devenea locul unde ne spuneam poveștile. Felul în care privesc astăzi ospitalitatea vine direct din acele momente: să gătești pentru cineva este un gest de iubire, iar adevăratul lux este să îl faci să se simtă ca acasă.'
Este imposibil să nu îl întrebi pe Mauro Colagreco și despre succes. Mirazur a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în 2019, iar restaurantul său de pe Coasta de Azur deține trei stele Michelin. Mă interesa însă mai puțin performanța în sine și mai mult felul în care se schimbă perspectiva atunci când ai ajuns deja în vârf.
Răspunsul lui a fost unul dintre cele mai sincere din întreaga conversație.
„La început îmi imaginam succesul ca pe o destinație la care ajungi: o stea, un premiu, un loc într-un clasament. Cu timpul am înțeles că este exact opusul. Succesul nu este o destinație, ci o responsabilitate care crește permanent. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai mulți oameni în grija ta: echipa, producătorii, natura din care vine totul. Ce m-a surprins cel mai mult este că nu farfuria perfectă te menține acolo, ci consecvența valorilor tale și grija pe care o ai față de oamenii din jur. Astăzi măsor succesul mai degrabă prin emoția pe care o las în urmă și prin binele pe care îl pot face decât prin premiile obținute.'
L-am provocat apoi să își imagineze că ar deschide mâine un restaurant în România. Nu i-am cerut un meniu întreg, ci doar ingredientul de la care ar porni. Spre surprinderea mea, nu a ales un produs sofisticat și nici ceva foarte specific gastronomiei locale.
„Aș începe, ca întotdeauna, de la pământ. România are legume cu gust adevărat, plante aromatice și produse lactate excepționale. Cred că aș construi meniul în jurul roșiilor și al grădinii de vară, pentru că exprimă atât de bine soarele și sezonul. Mi-ar plăcea să lucrez direct cu mici producători locali și să las ingredientul să vorbească simplu și sincer. Pentru mine, cel mai frumos compliment pe care îl poți face unui loc este să îl lași să se recunoască în farfurie.', mi-a mai spus el.
Ce ar trebui să rămână după o astfel de experiență
Înainte să încheiem discuția, l-am întrebat ce și-ar dori să ia cu ei invitații după o zi ca aceasta. Să își amintească un preparat? Un gust? O tehnică?
„Emoția, fără îndoială. Gusturile pot fi uitate, dar sentimentul rămâne. Mi-aș dori ca invitații să își amintească nu neapărat un anumit preparat, ci felul în care s-au simțit: bucuria de a fi împreună în jurul focului, căldura unei mese lungi și senzația că au făcut parte din ceva autentic. Dacă pleacă dorindu-și să trăiască din nou o astfel de zi, atunci am reușit. Pentru mine, aceasta este esența asado-ului și a ospitalității argentiniene: să îi îmbrățișezi pe oameni, nu doar să îi impresionezi.', a încheiat celebrul chef.
După câteva ore petrecute la Singureni Manor, mi-am dat seama că exact asta s-a întâmplat și aici. Nu a fost un eveniment despre un chef celebru sau despre un meniu exclusivist, deși ambele au fost motive suficiente să ajungi acolo. A fost mai degrabă despre felul în care sportul, natura și gastronomia se pot îmbina perfect.
Citește și:
Reguli care te pot ajuta să ai silueta dorită în cel mai scurt timp
foto: Arhiva ELLE