Relația de cuplu este foarte importantă pentru tine. Nu îți place, nu vrei să fii singură. Ești foarte orientată către familie și o viață în doi. Iar cerința pe care o ai de la partenerul de cuplu este să te iubească necondiționat. Punct de vedere care aduce multe tensiuni în cuplu, asta dacă nu ai un partener capitulant, dar și el explodează la un moment dat, și nu te ajută nici pe tine în ceea ce privește creșterea emoțională și implicarea reală, rezonabilă în relația pe care o ai.
O formă de distanțare
Relația de cuplu este contractuală. Îți dau, imi dai. Depun efort, depui efort. Țin cont de nevoile tale, ții cont de nevoile mele. Varianta iubirii necondiționate, deși aparent sună că ești total implicată în cuplu, ea presupune o formă de distanțare emoțională. Aceea în care tu ești pe un piedestal, iar partenerul are job-ul cu normă întreagă în care să te adore, care depune ofrande la baza acestui piedestal. Ești în relație în teorie, practic de pe acel piedestal doar exiști dar la distanță, iar comportamentele tale concrete în ceea ce privește dezvoltarea, evoluția relației sunt aproape de zero.
Dinamică părinte-copil
Un copil este cel care primește iubire necondiționată de la părintele său, care îl ghidează, îi este alături în absolut orice context, chiar și când a făcut o prostie. Copilul primește și este treaba părintelui să se îngrijească de nevoile emoționale, dar și practice, de supraviețuire ale copilului. Nu cel mic are grijă de cel mare, cel mare are grijă de cel mic. Iar în cuplu această grijă este reciprocă. Responsabilitatea în cuplu este împărțită în mod egal. În plus, se întrevede și o formă de dependență care frustrează nevoile firești de independență și autonomie.
Fără asumare
Dacă iubirea este necondiționată, atunci tu ar trebui să o primești în continuare indiferent ce ai face, iar opțiunea dizolvării relației nu există. Ca și cum partenerul nu se poate retrage din relație dacă el nu primește ce are nevoie din partea ta, dacă este nefericit. Deci nu ar exista consecințe, nu ar exista greșeli de neiertat. Prin urmare nici un filtru al propriilor tale vorbe sau comportamente, acțiuni. Dacă mă iubește necondiționat atunci nu contează ce fac, și nici nu mă interesează să fiu atentă la asta. Nu livrez, doar primesc. Nu contează nevoile lui, doar ale mele, nu sunt dispusă la negociere și armonizarea diferențelor. O formă de egoism dăunătoare.
Nu te antrenezi pentru o relație
Până la urmă în cuplu, indiferent cât de mult durează el, îți antrenezi tehnici sau strategii relaționale. În contextul așteptării iubirii necondiționate ceea ce antrenezi este pasivitatea. Nu înveți să pui limite, să ceri rezonabil, să evaluezi realist o situație, să negociezi împreună cu partenerul, să ții cont și de părerea lui, de ceea ce gândește, își dorește, de ceea ce simte.
Nu ești în contact cu tine
Așteptând atât de mult de la partener nu ești în contact autentic cu nevoile tale, iar grija de sine ori o aștepți în întregime de la partener ori ți-o oferi tu ție fără să ții cont că este și o altă persoană în dinamica ta personală de care să ții cont. Iar acea grijă să fie una aparentă, căci neștiind corect ce ai nevoie, în final nu știi ce să îți oferi.
Citește și:
După multe dezamăgiri îți este foarte greu să ai încredere în cineva? Cum să procedezi în noua ta relație
Foto: PR