În cultura dating-ului există la început de relație acest îndemn pentru detașare. Să nu fii prea disponibilă, să nu răspunzi prea repede la mesaje, să nu îți faci prea multe speranțe, să nu te atașezi. Sigur, nimeni nu vrea să sufere, să idealizeze un partener sau să investească emoțional într-o poveste care nu are viitor. Totuși, uneori, dorința de a nu te atașa prea repede nu este despre echilibru și realism, ci despre evitarea vulnerabilității. O strategie aparent matură care poate deveni una dintre cele mai sofisticate forme de autosabotare, mai ales atunci când discutăm despre un stil de atașament evitant.
Protecția aparentă
Persoanele cu tendințe evitante își doresc apropiere la fel de mult ca oricine altcineva. Diferența este că în cazul lor apropierea emoțională activează și un puternic sentiment de disconfort. Cu cât cineva devine mai important, cu atât apare tendința de a deține în întregime controlul sau de a fugi. Teama care macină? Dacă te implici atunci vei deveni dependentă emoțional, vei fi sufocată, îți vei pierde autonomia sau vei fi rănită. Dar relațiile nu pot fi construite fără un anumit grad de vulnerabilitate.
Te convingi că nu simți atât de mult
Da, una dintre strategiile preferate ale stilului de atașament evitant este minimizarea propriilor emoții. Îți spui că persoana respectivă nu este chiar atât de specială, că nu merită să investești prea mult, e prea devreme pentru sentimente, ai alte priorități. Se poate întâmpla ca aceste explicații să fie reale, ori să fie modalități prin care încerci să reduci intensitatea unei conexiuni care începe să conteze. Nu pentru că nu îți place persoana respectivă, ci pentru că începe să fie importantă.
Cauți defecte
La începutul unei relații este normal să observi incompatibilitățile, diferențele de ritm. Dar la un evitant această analiză se transformă într-o veritabilă strategie de protecție și de dezactivare a atașamentului. Brusc, micile imperfecțiuni devin argumente serioase pentru a ieși din relație. Modul în care vorbește, trăsături fizice, un obicei anume sau o diferență minoră de opinie ajung să cântărească enorm. Nu pentru că sunt probleme reale, ci pentru că oferă o justificare logică pentru distanțare. La exterior pare discernământ, la interior este o autentică frică de apropiere.
Îți păstrezi opțiunile deschise
Mai ales online ai posibilitatea de a cunoaște constant oameni noi, iar asta e foarte tentant pentru cineva cu un stil de atașament evitant. Există mereu o altă variantă? Perfect, atunci nu trebuie să te confrunți cu vulnerabilizarea pe care o presupune alegerea unei singure persoane și efortul depus la construirea unei relații. Corect? Nevoia permanentă de a vedea ce mai există pe piață nu e despre standarde ridicate, ci despre dificultatea de a tolera intimitatea emoțională.
Înțelegi greșit independența
Autonomia este sănătoasă, însă a avea o identitate proprie diferă enorm de a evita apropierea. În relațiile sănătoase, independența și conexiunea coexistă. Poți avea propriile interese, propriul spațiu și propria viață fără să te retragi emoțional de fiecare dată când relația devine profundă. Atunci când începi să vezi orice apropiere drept o amenințare la adresa libertății tale, nu-ți protejezi autonomia, ci eviți intimitatea.
Ce să-ți amintești
Atașamentul nu este un semn de slăbiciune, problema nu este că te atașezi de cineva. Ea apare atunci când te atașezi de o fantezie, ignori comportamente intolerabile, rămâi într-o relație care îți face rău. Atașamentul construit treptat, în contact cu realitatea și cu un partener disponibil emoțional, face parte din fundația unei relații sănătoase. Acum există motive reale pentru prudență? Sau apropierea emoțională îți activează sentimente pe care preferi să nu le simți? E necesar să înveți că apropierea nu înseamnă automat pierderea controlului, dependență sau suferință. Iar ceea ce pare autocontrol este doar o modalitate elegantă de a fugi exact de relația pe care ți-o dorești.
Citește și:
Ești o persoană foarte geloasă și ai o relație la distanță? Cum să te reglezi emoțional
Foto: PR