Este firesc să îți dorești ca partenerul să îți ofere afecțiune, validare, siguranță sau atenție. Problema apare atunci când întreaga responsabilitate pentru starea ta emoțională ajunge să fie plasată pe umerii acestuia. Capcana? Atunci când atenția este orientată exclusiv spre propriile tale trăiri, relația devine dezechilibrată. Pentru că nu mai există doi parteneri care încearcă să se înțeleagă reciproc, unde există negociere și deschidere pentru nevoile ambilor, ci doar unul ajunge să ocupe tot spațiul emoțional.
Consideri că nevoile tale sunt mai importante
Ajungi să evaluezi relația aproape exclusiv prin prisma întrebării: Eu primesc ceea ce am nevoie? Devii mai puțin interesată de ce simte partenerul, de ce are și el nevoie din partea ta, și mai preocupată de propriile nemulțumiri. Practic partenerul are rolul de a oferi permanent, fără să fie văzut sau ascultat la rândul său, fără să iei în calcul dacă are sau nu resurse, dacă lipsa reciprocității îl afectează sau nu.
Îndreptățirea
Perspectiva care se cristalizează este aceea că partenerul ar trebui să îți ofere constant atenție, validare, afecțiune sau disponibilitate emoțională, indiferent prin ce trece la rândul său. Iar dacă nu răspunde conform așteptărilor tale, concluzia este că te dezamăgește, nu că poate avea propriile limite sau dificultăți. Ori că ceea ce ceri de la el este la un grad foarte înalt de exigență, de-a dreptul nerealist. Ba chiar ți se pare că ai dreptul la acea exigență pe care o confunzi cu standarde sănătoase.
Îți pierzi empatia
Atunci când partenerul este stresat, obosit sau preocupat de propriile probleme, primul impuls este să te gândești la impactul asupra ta, și cum el nu te va mai servi așa cum îți dorești. Nu te întrebi de ce are nevoie, cum se simte, ci te concentrezi pe faptul că nu îți mai oferă suficientă atenție. Astfel, vulnerabilitatea lui devine aproape invizibilă pentru tine și te axezi doar pe propriul câștig, cum să faci să nu-l pierzi.
Fără apreciere
Fiecare gest al partenerului este evaluat în funcție de beneficiul pe care ți-l aduce. Dacă nu primești suficient, te simți nedreptățită. Dacă primești, consideri că este normal și firesc, ți se cuvine. În acest context, recunoștința și aprecierea sunt doar cuvinte din dicționar care nu ți se aplică.
Devii foarte critică și greu de mulțumit
Pentru că atenția ta este concentrată pe ceea ce îți lipsește, ce primești pare că nu e suficient niciodată. Iar partenerul e într-un soi de examen perpetuu, în care trebuie să demonstreze constant că merită să fie în relație cu tine, iar orice efort este rapid trecut cu vederea, minimizat.
Nu-ți vezi greșelile
Pe lângă faptul că practic nu îți vezi partenerul, care devine un slujitor în slujba dorințelor tale, nu îți vezi nici greșelile sau comportamentele nesănătoase. Noțiunea de nevoile mele emoționale sunt importante se transformă în scuza în spatele căreia te ascunzi și pe care o folosești pentru a nu-ți filtra propriile alegeri, propriile comportamente. O relație sănătoasă nu se construiește în jurul nevoilor unui singur partener, ci în jurul capacității ambilor de a alterna între a primi și a oferi, între a fi văzuți și a-l vedea pe celălalt.
Citește și:
Strategii ineficiente prin care încerci să alungi sentimentul de singurătate
Foto: PR