La sfârșit de mai, la teatrul Grivița 53, în cadrul Bucharest Design Week, vedeam o expoziție de modă cu adevărat specială: Simone Rocha. Sculptural shapes, unexpected proportions and playful propositions in fashion. Specială pentru că designera însăși semna expoziția, realizată în colaborare cu Aparterre, ținând să controleze fiecare aspect sub care e privită munca sa. Specială și pentru că speciale sunt hainele pe care le face, ceea ce e un lucru rar și greu de spus azi, când moda e peste tot, dar uită să mai fie surprinzătoare, emoționantă, dezirabilă, într-un cuvânt, să transmită. Lui Rocha lucrurile acestea par, însă, să-i vină ușor, chiar și după mai bine de 15 ani de carieră în toată puterea cuvântului. Asta deși preocuparea ei pentru modă a venit mult mai devreme: a lucrat de la 13 ani în studioul tatălui său, John Rocha. A urmat cursurile la The National College of Art and Design din Dublin și apoi masteratul la Central Saint Martins, în Londra, iar în 2010 a debutat la Săptămâna Modei de la Londra. De atunci a urmat succesul. Premii importante ale industriei, magazine în care nu doar că-și vinde colecțiile, dar își și expune viziunea creativă transformată în piese de mobilier și sculpturi; alături de lucrări ale unor artiști uriași; colaborări cu unele dintre numele gigantice ale industriei, de la Moncler la H&M și de la Jean Paul Gaultier la adidas Originals. Toate astea pe lângă continua sa preocupare pentru artă, concretizată în proiecte, cărți în ediție limitată, expoziții.
Toate lucrurile astea spun mult, dar totodată mai nimic despre motivele pentru care colecțiile lui Simone Rocha rezonează atât de mult cu felii atât de variate de public, încât e greu să înțelegi de ce oameni atât de diferiți se regăsesc într-o estetică atât de particulară, ce înglobează încă de la începuturile brand-ului explorarea unei feminități plenare, intimitatea dintre haină și corp, amintiri și locuri (precum Irlanda natală și China – tatăl ei e născut în Hong Kong), folclor, mitologie, literatură, personaje reale sau imaginare, referințe la artă.
Cum o face, de pildă, colecția de toamnă/iarnă a lui Simone Rocha, pe care o și vezi în câteva imagini aici. Ca mai mereu, în colecție se regăsesc funde, crinoline, dantele, broderii, imprimeuri florale, siluete utilitare, ornamente plasate surprinzător pe croieli stricte, costume masculine deconstruite, o paletă sobră, întunecată chiar, lângă un verde ca de mușchi sau de mlaștină și un roșu profund, intens, sângeriu. Dincolo de colecție, însă, stau referințele. Un album din 1999 al fotografului Perry Ogden, Pony Kids, despre adolescenții în parte nomazi din Dublin-ul acelor ani, care călăreau, o subcultură a unui tip de tineri marginali aproape imposibil de imaginat azi (și trecuți în afara legii cu doi ani înainte de apariția cărții). Și o întreagă poveste despre familia Yeats, poate una dintre cele mai proeminente din cultura irlandeză. Pictura Tír na nÓg, a lui Jack B. Yeats, care înfățișează un tânăr cufundat în lectură, pe o pajiște, dar care trimite la ținutul mitic al tinereții veșnice, imortalizat de William Butler Yeats cu decenii înainte în poemul The Wanderings of Oisin, e una dintre inspirații. Alta, surorile Yeats, the weird sisters, cum le pomenea James Joyce în Ulise, înainte ca cele două fondatoare ale uneia dintre cele mai radicale tipografii ale vremii lor, figuri importante în mișcarea Arts and Crafts, să cadă în uitare doar ca să fie redescoperite și recuperate decenii mai târziu. Acel Tinerețe fără bătrânețe în varianta coborâtă din folclorul și legendele celtice, în care eroul măcinat de dorul de acasă se întoarce, după trei secole, doar ca să afle că acel acasă nu mai există; ca și povestea celor două surori care angajau doar femei pentru inițiativa lor, cu ajutorul căreia încercau să schimbe în ochii lumii imaginea unei Irlande proaspăt eliberate, sunt inspirații complementare pentru povestea pe care Rocha o spune prin intermediul colecției de toamnă/iarnă 2026.
Căutarea perpetuă a unor lucruri deja pierdute, o obsesie pentru tinerețea veșnică, o îngemănare poetică a genurilor, care-și împrumută din codurile vestimentare, o anume liminalitate, starea de a fi între lucruri și stări, o explorare în termeni de metodă, o încorporare a accidentalului, dar și experimentele, hibrizii obținuți din colaborarea cu adidas, piese pe jumătate sport, pe jumătate romantice, dacă nu chiar gotice, toate stau alături într-o colecție coerentă, dominată de un spirit tânăr și de un aer de libertate (sau eliberare), cu toate istoriile pe care le poartă și le conține. Și asta pentru că Simone Rocha știe să stăpânească ca nimeni alta, în acest moment din modă, tensiunile, contradicțiile și contrastele care ne fac să ne îndrăgostim de haine.
ELLE: „Feminitate subversivă': acestea sunt cuvinte utilizate deseori pentru a-ți descrie munca. Cum ai defini-o tu și ce crezi că e în hainele pe care le faci încât sunt percepute drept subversive?
Simone Rocha: Mă gândesc la ele ca mergând dincolo de ceea ce este evident, jucându-se cu reflexii ale feminității. Câteodată se pot juca cu umor sau pot merge mai în profunzime, de aceea te poți conecta cu hainele la un nivel mai emoțional.
ELLE: Estetica ta a fost conectată recent, în termeni de percepție, și cu unele trend-uri online precum coquette core sau chiar tradwife (poți citi mai mult despre acest concept aici), dar nu mi se pare o percepție corectă. Mereu ți-am privit colecțiile drept mai romantice, gotice, nu feminine într-un sens tradițional. Cum privești aceste trend-uri din online și presupusa influență pe care ai fi avut-o asupra lor?
S.R.: Sincer, nu mă gândesc la trend-uri așa cum nici nu intru în jocul lor. Nu mă deranjează o comunitate de oameni care gândesc la fel, în modul în care privesc hainele sau în care le poartă, și care se adună; dar hainele și îmbrăcatul sunt chestiuni personale, deci dacă urmărești un trend ar putea fi destul de dificil să te simți vreodată satisfăcut.
ELLE: De la lansarea brand-ului tău, hainele și accesoriile pe care le-ai imaginat au atras o mulțime de fani loiali, dar știu că oameni cu stiluri foarte distincte găsesc modalități de a integra piese realizate de tine în outfit-urile lor. De ce crezi că hainele tale sunt atrăgătoare pentru sensibilități atât de diferite?
S.R.: Îmi place ideea că munca mea este integrată în viețile oamenilor, în felul în care se simt, dar în final suntem toți atât de diferiți, așa încât, când fac designul, influențele și documentarea se pot ciocni și pot reacționa una față de alta. Așa încât cred că piesele pot avea elemente diferite, care pot să relaționeze cu diferitele sensibilități ale oamenilor.
ELLE: Ai vorbit despre tensiunea și contrastul din colecțiile tale, despre acea linie fină între ceea ce este perceput drept, să zicem, feminin, și ceva întunecat, precum și umor și ironie. La fel, când vine vorba despre piesele pentru bărbați, există mereu un contrapunct, ceva care le echilibrează. E ceva ce cauți sau este pur și simplul felul în care gândești crearea hainelor?
S.R.: Cred că este felul în care mă gândesc și în care văd cele mai multe lucruri, nu doar hainele. Îmi plac surpriza și tensiunea.
ELLE: Este de fapt vorba despre haine, sau despre a crea ceva ce acoperă, ce înconjoară o persoană, ceva care creează o identitate? Cum abordezi aceste lucruri atunci când creezi o colecție? Începe cu piese separate sau cu o idee mai generală despre cum vrei să arate și să se simtă colecția?
S.R.: Fiecare colecție este ușor diferită, nu există o formulă exactă, deseori este o vagă reacție la ultima colecție, după ce am împărtășit ceva îmi place să provoc acel lucru și să transmit ceva nou în vreme ce adaug la sau iau ceva din munca vastă pe care am făcut-o deja. Unele show-uri sunt mai personale și mai emoționale, dar câteodată sunt mai detașate și influențate de un anumit artist, de exemplu.
ELLE: Care este cel mai entuziasmant aspect al procesului? Ce parte îți place cu adevărat? Și cât de similară sau diferită e o colecție față de ideea inițială pe care ai avut-o despre ea?
S.R.: Iubesc show-ul, ziua show-ului, energia, adrenalina și descărcarea lor. Adunarea tuturor oamenilor într-o încăpere, sunetul și emoția, un sentiment care devine o realitate. Colecția este împărțită în moduri diferite, unele piese rămân foarte fidele ideilor inițiale, altele sunt manipulate pe parcursul procesului.
ELLE: Știu că nu îți place să te referi la tine ca la o femeie designer, dar totuși ești una și nu pot să-mi imaginez că un bărbat ar face ce faci tu. Sunt anumite aspecte ale felului în care experimentezi lumea sau o privești ca femeie care crezi că sunt legate de modul în care îți imaginezi colecțiile?
S.R.: Cred că sunt mai sensibilă la vremurile în care trăim și într-un constant dialog interior cu trecutul și cu prezentul, și apoi depinde de mine ce rol joacă hainele în asta, dar cel mai probabil aș simți la fel indiferent dacă aș fi bărbat sau femeie.
ELLE: Vorbeai la un moment dat despre anumite elemente precum crinoline, corsete ca fiind instrumente pe care femeile le foloseau în secolele trecute pentru a ocupa spațiu, pentru a se proteja, într-un fel. Cum crezi că se simt femeile când îți poartă hainele? Cum ai vrea să se simtă?
S.R.: Sper că simt siguranță, aproape ca într-o uniformă, dar se simt și jucăușe, provocatoare, puternice și vulnerabile.
Citește și:
Urban Eye Film Festival: Monica Sebestyen despre oraș, locuire, oameni și filmele care vorbesc despre toate aceste lucruri
Foto: William Waterworth și Ben Broomfield, prin amabilitatea Simone Rocha; și Christian Tudose, prin amabilitatea Aparterre