Avea 71 de ani, nu mai prezentase o colecție de aproximativ 15 ani, iar moda pariziană învățase între timp să trăiască fără ea. Christian Dior domina perioada postbelică, iar o nouă generație de creatori își ocupase locul în haute couture. În februarie 1954, Coco Chanel a redeschis însă casa de modă de la 31 Rue Cambon și a prezentat o nouă colecție. Parisul nu i-a oferit revenirea triumfală la care s-ar fi putut aștepta. Salvarea a venit de cealaltă parte a Atlanticului.
La 71 de ani, Coco Chanel trebuia să concureze cu o nouă generație
Chanel își închisese casa de couture în 1939, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Când a decis să revină, peisajul modei era complet diferit. Christian Dior lansase în 1947 silueta care avea să fie cunoscută drept „New Look’, cu umeri rotunjiți, talie foarte bine marcată și fuste ample. Stilul devenise una dintre imaginile reprezentative ale modei anilor 50.
Chanel privea lucrurile diferit. Metropolitan Museum of Art arată că ea considera creațiile de acest tip prea rigide și nepotrivite pentru femeile care trecuseră prin război, munciseră și dobândiseră un stil de viață mai activ. Revenirea ei însemna, așadar, mai mult decât redeschiderea unei afaceri. Voia să demonstreze că hainele puteau fi elegante fără să limiteze mișcarea corpului.
Parisul a criticat colecția, dar americanii au văzut altceva
Pe 5 februarie 1954, Gabrielle Chanel și-a prezentat colecția cu care revenea. Casa Chanel consemnează că presa americană a primit-o foarte bine, în timp ce reacțiile din Franța au fost mult mai reci. Creatoarea însăși avea să-și amintească ulterior criticile de la Paris. Fusese considerată demodată și aparținând unei alte epoci.
În Statele Unite, hainele au fost privite dintr-o perspectivă diferită. Vogue american le-a acordat spațiu editorial, iar cumpărătorii au fost atrași de costumele care ofereau libertate de mișcare și o eleganță mai puțin rigidă. În octombrie 1954, revista Life descria ceea ce realizase Chanel la 71 de ani nu doar ca modă, ci ca o revoluție.
Hainele masculine și o pădure de la Fontainebleau i-au fost surse de inspirație
Povestea din spatele costumelor sale începuse cu mult înainte de revenirea din 1954. În anii relației cu Hugh Grosvenor, Ducele de Westminster, Chanel purta uneori jachetele lui din tweed și a început să experimenteze cu materialul folosit tradițional în vestimentația britanică masculină.
O fostă asistentă a creatoarei a povestit ulterior un episod care arată cât de concret își căuta Chanel culorile. Ajunsă într-o pădure de la Fontainebleau, a cerut să oprească mașina și a adunat cu propriile mâini mușchi, ghinde, flori și frunze. Le-a dus la Paris și le-a arătat producătorilor de tweed pentru a le explica nuanțele pe care le dorea pentru materiale.
Asemenea detalii spun mai mult despre Coco Chanel decât imaginea creatoarei care dicta reguli în modă dintr-un salon parizian. Inspirația putea veni din garderoba unui bărbat, dintr-un material asociat vieții la țară sau din culorile găsite într-o pădure.
Costumul respins inițial avea să devină una dintre semnăturile sale
Chanel a continuat după primirea rece a primei colecții. Metropolitan Museum arată că, în numai câteva sezoane, recâștigase respectul industriei. Costumul cu fustă dreaptă și jachetă fără guler, finisată cu pasmanterie, nasturi și buzunare aplicate, a ajuns un simbol al casei. În tivul jachetei era cusut inclusiv un lanț metalic, menit să îi păstreze căderea corectă.
Recunoașterea americană a continuat. În 1957, Chanel a primit la Dallas Neiman Marcus Award for Distinguished Service in the Field of Fashion, distincție supranumită în epocă „Oscarul modei’.
La o vârstă la care mulți considerau că aparținea deja trecutului, Chanel a demonstrat că ideile pentru care fusese criticată puteau răspunde felului în care femeile începeau să trăiască. Vrei să afli mai multe despre femeia care și-a legat numele de unele dintre cele mai recognoscibile creații ale modei moderne? Citește articolul publicat de PeTocuri despre viața sa.