Starea lui Bruce Willis este una de declin, a declarat soția actorului, Emma Heming Willis, într-un interviu recent. Aceasta a povestit totodată despre simptomele alarmante pe care le-a manifestat soțul ei și care au dus în cele din urmă la diagnosticul de demență, după cel inițial, de afazie.
În 2022, Bruce Willis, acum în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare de limbaj care afectează capacitatea unei persoane de a vorbi și de a înțelege, dar apoi medicii au stabilit că suferea de fapt de demență frontotemporală. Aceasta este o tulburare neurologică progresivă care provoacă probleme de limbaj, modificări de comportament și probleme de mobilitate. Adesea simptomele acestei afecțiuni pentru care nu există un tratament eficient încep să fie vizibile între 40 și 65 de ani.
Emma Heming Willis a povestit pentru ABC News despre unele dintre semnalele pe care familia le-a observat înainte ca actorul să fie diagnosticat. Mai mult, aceasta a vorbit și despre starea lui Bruce Willis și despre cum l-a afectat lupta cu demența.
„Bruce este încă foarte mobil. Este într-o stare de sănătate foarte bună, în general, doar creierul lui nu funcționează ok', a explicat Emma Willis într-un nou interviu acordat lui Diane Sawyer de la ABC News. Aceasta a mai arătat și că limbajul soțului său „se duce', dar că atât ea, cât și ceilalți membri ai familiei au „învățat să se adapteze. Avem un mod de a comunica cu el, care este doar un mod diferit.'
Povestind despre starea lui Bruce Willis, Emma Heming Willis a arătat și că actorul a devenit „mai tăcut', deși în mod normal era foarte vorbăreț, dar și că „s-a simțit mai îndepărtat, mai rece, nu cum era el, adică foarte cald și afectuos', lucru pe care l-a caracterizat drept „alarmant'. Însă a povestit că există și momente în care soțul său pare să revină la fostul său sine, însă nu dese. Mărturisirea a continuat pe un ton emoționant.
„Câteodată este râsul lui, știi? Are un râs din toată inima și, uneori, poți să mai vezi acea sclipire din ochi sau acel zâmbet, ceea ce, evident, mă transpune în vremurile (în care era bine).'
Emma Heming are două fiice împreună cu actorul, anume Mabel, în vârstă de 13 ani, și Evelyn, în vârstă de 11 ani, și a mai povestit că e foarte greu de văzut, din starea lui Bruce Willis de la momentul actual, cum a fost până de curând soțul ei de mai bine de 16 ani. „Pentru că, pe cât de repede apar acele momente, apoi trec și este greu.'
Emma Heming Willis a scris și o carte despre experiența de a îngriji o persoană afectată de această boală, The Unexpected Journey. Bruce Willis este totodată înconjurat și de cealaltă parte a familiei sale – adică fosta sa soție, Demi Moore, și fiicele pe care le are împreună cu aceasta: Rumer, Scout și Tallulah.
Citește și:
Taylor Swift și Travis Kelce s-au logodit după doi ani de relație. Cum arată și cât costă inelul de logodnă primit de artistă
Foto: arhiva ELLE