Ruxandra Ion şi Dream Film Production pregătesc pentru Antena 1 un nou serial original.
Cuprins
Cuprins
Cum se numește noul serial realizat de Ruxandra Ion pentru Antena 1
Serialul „Inimă sub acoperire', este o producție care combină drama cu elemente puternice de acțiune, totul construit în jurul unei impresionante poveşti de iubire. Intrat în creație încă din 2025, proiectul a dat startul filmărilor în ianuarie 2026, iar de atunci aduce împreună registre puternice: emoția şi tensiunea unei drame, adrenalina unei poveşti de acțiune şi romantismul unei iubiri cu adevărat unice.
Curaj, dreptate, iubire, răzbunare, secrete şi o identitate sub acoperire, acestea sunt doar o parte din ingredientele celui mai nou serial original Antena 1 semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production.
„Este de departe cel mai greu și complicat proiect la care am lucrat până acum. Acum doi ani, când am pornit la drum, nu credeam că va fi atât de greu, dar nici atât de satisfăcător. ‘Inima sub acoperire este un serial original de dramă, dar care are și multe elemente de acțiune. Este ceva ce nu am mai făcut și sper ca publicul să se îndrăgostească de povestea noastră, la fel ca noi. Să se lase cucerit de protagonistul nostru și să fie alături de el în misiunea lui undercover nebună de a face dreptate', spune Ruxandra Ion, pentru care noul proiect reprezintă una dintre cele mai complexe provocări profesionale de până acum.
Proiectul a început să prindă contur încă din 2025, când echipa de scenariști coordonată de Ruxandra Ion a demarat dezvoltarea poveștii și a universului serialului. După o perioadă amplă de dezvoltare și pregătire, filmările au început în luna ianuarie 2026, iar zilele trecute, întreaga distribuție s-a bucurat să urmărească împreună primele episoade ale serialului original.
Mai multe detalii despre distribuție, poveste, personaje și premiera serialului vor fi anunțate în perioada următoare.
De ce Ruxandra Ion nu a înfiat-o cu acte pe Cristina Ciobănașu
În anul 2008, Cristina Ciobănașu a participat la emisiunea-concurs „Dansez pentru tine', în care echipa formată din Alex Velea și Cristina Stoicescu au încercat să îi împlinească visul de a studia la o școală de muzică din București și de a-și ajuta familia, care avea dificultăți financiare. Cunoscuta producătoare Ruxandra Ion a remarcat-o pe Cristina Ciobănașu și i-a propus să se mute în capitală și să trăiască, ca membră a familiei, în casa sa.
Viața Cristinei Ciobănașu a luat-o pe un alt drum de când a venit în București și a intrat în familia Ruxandrei Ion. Producătoarea și soțul ei s-au asigurat că actrița are parte de tot ceea ce își dorește și i-au oferit toată dragostea lor. Actrița a locuit o lungă perioadă alături de Ruxandra Ion și soțul ei, inclusiv pe parcursul relației pe care a avut-o cu Vlad Gherman. Cristina Ciobănașu a decis să se mute împreună cu iubitul ei, Alexandru Mureșan, însă, această schimbare nu a afectat deloc relația ei cu producătoarea.
În cadrul unui interviu acordat recent, Cristina Ciobănașu a vorbit cu emoție despre cum i s-a schimbat viața de când a intrat în familia producătoarei Ruxandra Ion.
„Perioada aceea a fost un moment de cotitură în viața mea. Totul s-a schimbat cu o viteză pe care, la vârsta aceea, nici nu știam cum să o gestionez. Faptul că am fost remarcată de doamna Ruxandra Ion a fost o șansă uriașă, care mi-a schimbat destinul. M-a primit în casa ei, în familia ei, cu generozitate și iubire și m-a tratat ca pe propriul copil. Desigur, începutul nu a fost ușor. Eram într-un oraș nou, departe de familie, într-o școala nouă, într-un ritm de viață complet diferit. Dar am avut parte de sprijin, de iubire, de oameni care au crezut în mine. Amintirile din acea perioadă sunt foarte dragi sufletului meu și, privind în urmă, îmi dau seama că toate emoțiile, fricile și momentele de adaptare au făcut parte dintr-un drum care m-a format nu doar ca artist, ci și ca om', a declarat Cristina Ciobănașu pentru VIVA!
De asemenea, Cristina Ciobănașu a mai vorbit și despre faptul că Ruxandra Ion nu a înfiat-o niciodată cu acte.
„Nu, nu a fost vorba niciodată despre înfiere cu acte. Legătura dintre mine și Ruxandra Ion s-a construit firesc, din iubire, respect și încredere reciprocă, fără să fie nevoie de un cadru legal care să o valideze. A devenit o a doua mamă pentru mine, iar familia ei mi-a devenit și mie familie, cu toată naturalețea din lume. În ceea ce privește părinții mei biologici, relația lor cu familia mea adoptivă este una bazată pe respect. Fiecare a înțeles rolul celuilalt în viața mea, și cred că asta a fost esențial pentru echilibrul meu emoțional. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care m-au iubit sincer și care au pus mereu binele meu pe primul loc și pentru asta le voi fi profund recunoscătoare ambelor familii.'
Foto: Instagram