Ramona Păun are parte de o perioadă cu totul specială în viața personală. Prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV a anunțat că urmează să devină mamă pentru prima dată, vestea fiind împărtășită chiar de ea pe rețelele de socializare.
Ramona Păun este însărcinată
În vârstă de 40 de ani, jurnalista a ales să facă anunțul prin intermediul unor imagini publicate pe Instagram, în care își etalează burtica de gravidă. Ramona Păun nu a oferit, deocamdată, alte detalii despre sarcină și nici nu a precizat când ar urma să vină pe lume primul ei copil.
Alături de fotografiile prin care a dat vestea, prezentatoarea a scris doar câteva cuvinte: „Începutul tuturor lucrurilor'. Postarea a atras rapid numeroase mesaje de felicitare din partea celor care o urmăresc, dar și a unor persoane cunoscute. Printre cele care au reacționat se numără Bianca Pena și Majda Aboulumosha, în timp ce Viviana Sposub i-a transmis: „Awww! Felicitări!'.
Ramona Păun și Cosmin s-au căsătorit la New York
Ramona Păun a preferat întotdeauna să păstreze discreția atunci când vine vorba despre viața sa din afara televiziunii. Prezentatoarea formează de mai bine de un deceniu un cuplu cu Cosmin, nepotul actorului George Mihăiță. Cei doi și-au oficializat relația în urmă cu aproximativ doi ani, alegând pentru acest moment un loc cu o semnificație aparte pentru ei. Nunta nu a avut loc în România, ci la New York, oraș pe care îl vizitaseră anterior și de care se atașaseră. La momentul respectiv, Ramona Păun a publicat și câteva imagini de la ceremonie.
„Am plecat Păun la New York și mă întorc Mihăiță. Am zis DA în orașul visurilor noastre', a scris Ramona Păun pe paginsa sa de Instagram.
Ramona a ales pentru cununia civilă o rochie mini albă, cu o trenă lungă, atașată atât la spatele rochiei, cât și în jurul brațelor ei. Ținuta a fost completată cu sandale cu toc de culoare argintie. Între timp, Cosmin Mihăiță, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul PR, a purtat pantaloni negri, un tricou negru și un sacou grena.
Felicitările și mesajele de bucurie au venit rapid, colegii de televiziune și fanii fiind încântați de vestea minunată. Ramona Păun și Cosmin Mihăiță au început astfel un nou capitol în viața lor, plin de dragoste și emoții pozitive.
La scurt timp după cununie, Cosmin Mihăiță a surprins-o pe soția sa cu un gest de neuitat. El a dus-o pe Ramona în Times Square pentru o ședință foto de nuntă, unde, pe un ecran uriaș, a apărut o fotografie din ultima lor vacanță la New York, însoțită de mesajul „Just Married' (proaspăt căsătoriți n.red.).
„Cosmin Mihăiță mi-a făcut mereu cele mai frumoase surprize, dar asta le-a întrecut pe toate. În ziua cununiei civile, o poză de la ultima noastră vacanță în New York a apărut pe un ecran uriaș din Times Square', a scris Ramona Păun în mediul online.
Ramona a împărtășit cu admiratorii ei un videoclip în care se vede cum reacționează la apariția fotografiei lor în Times Square.
Ramona Păun și Cosmin Mihăiță și-au intersectat drumurile în redacția PRO TV acum peste un deceniu. Inițial, au fost doar colegi de muncă, dar în timp relația lor a evoluat într-o poveste de dragoste.
Foto: Instagram