Nunta extravagantă de trei zile a fiicei lui Sting în Sicilia. Artistul a avut un discurs emoționant

Fiica lui Sting s-a căsătorit cu partenerul ei în cadrul unei ceremonii de vis în Sicilia.

Fuschia Katherine Sumner, fiica legendarului muzician Sting, s-a căsătorit cu partenerul ei de lungă durată, Max Wright, în weekendul trecut, în orașul sicilian Noto, în cadrul unei ceremonii spectaculoase ce a durat trei zile.


Fiica lui Sting s-a căsătorit în Sicilia

Evenimentul a inclus un discurs emoționant susținut de Sting, care a „smuls' lacrimi invitaților, și un incident vestimentar aproape dezastruos, evitat la limită chiar în ziua nunții.

sursa: Instagram

Actrița și regizoarea în vârstă de 43 de ani, cunoscută sub numele de Kate, și-a unit destinele cu Max Wright, director creativ în domeniile artei și tehnologiei, în fața familiei și a prietenilor apropiați. Kate a descris cele trei zile drept „cele mai distractive din viața noastră'.

sursa: Instagram

Sărbătoarea a început vineri, în pitorescul oraș Noto – unul dintre locurile de filmare ale sezonului 2 din White Lotus – și a inclus petreceri în unele dintre cele mai emblematice locații ale orașului.

Din familie au fost prezenți Sting și soția sa, Trudie Styler, dar și fratele mai mare al miresei, muzicianul Joe Sumner (48 de ani), care a încântat invitații cu un moment live la chitară. Kate, fiica actriței nord-irlandeze Frances Tomelty (prima soție a lui Sting), a fost însoțită și de frații vitregi din a doua căsătorie a tatălui său: actrița Mickey (41 de ani, domnișoară de onoare), muzicianul și actorul Eliot (34), regizorul Jake (40) și actorul Giacomo (29).


În prima zi, invitații au luat parte la o petrecere stradală cu fanfară italiană, savurând produse locale, pâine proaspăt coaptă și aperitive tradiționale.

Seara, au asistat la un spectacol special numit Una Serenata! – un omagiu adus tradițiilor siciliene – la teatrul comunal Tina di Lorenzo. Kate a purtat o rochie albă de dantelă tip sirenă, semnată Maison Valentino, cu guler înalt și spatele gol, iar Max a ales o ținută lejeră în tonuri de teracotă.

sursa: Instagram

Ziua nunții a fost marcată și de o criză vestimentară: pentru una dintre ținute, Max și-a dat seama că avea doar șireturi negre pentru pantofii bej de la Prada, în valoare de 720 de lire sterline. Salvarea a venit de la stilista americană Erica Cloud, care a improvizat cu șnurul unei pungi de pantofi, folosindu-l drept șiret.

sursa: Instagram

După criza rezolvată, ceremonia a avut loc în aer liber, pe fundalul unui decor floral în nuanțe de roșu intens și ivoar. Kate a purtat o rochie romantică din tulle brodat, cu umerii goi și inițialele ei cusute, iar Max a optat pentru un costum gri deschis.

După schimbul de jurăminte, artificii colorate în verde și roz au fost lansate în aer, marcând primul sărut al cuplului ca soț și soție. Cei doi au traversat apoi orașul, alături de fiul lor de un an, elegant îmbrăcat, în brațele unei Kate radiind de fericire.


Recepția a fost un moment de vârf, marcat de discursul lui Sting – emoționant, dar și plin de umor. Artistul a glumit despre primele impresii pe care le-a avut despre Max, spunând că la început nu știa ce să creadă despre bărbatul care i-a cucerit fiica, dar că și-a dat repede seama că este un tip minunat.

Invitații au râs în hohote, dar au fost și mișcați până la lacrimi, în timp ce Sting își exprima fericirea pentru fiica sa, care și-a găsit iubirea vieții.

sursa: Instagram

Sora miresei, Mickey, prezentă alături de noul său logodnic Carter B. Smith și fiul său dintr-o căsnicie anterioară cu CEO-ul Chris Kantrowitz, a susținut și ea un discurs emoționant, numind-o pe Kate „cea mai frumoasă mireasă'. Kate a declarat ulterior că a fost „cel mai bun discurs posibil'.

Fratele lor Eliot, cunoscut din filmele hollywoodiene – inclusiv No Time to Die, unde a interpretat un agent de securitate – a venit însoțit de iubita sa, Mollie Davis, o mamă divorțată cu doi copii, cu care formează un cuplu din 2024. Eliot, care se identifică drept non-binar, a avut anterior o relație cu modelul aristocrat britanic Frankie Herbert, nepoata celui de-al 7-lea Conte de Carnarvon.


Printre invitați s-au numărat și regizoarea britanică Charlotte Colbert și soțul său, artistul Philip Colbert, DJ-ul Mia Moretti – care a mixat până târziu în noapte – și Henri Behrmann, directorul unei case de discuri.

Cina festivă a avut loc la Dimora delle Balze – același loc unde, în 2018, influencerul Chiara Ferragni și cântărețul Fedez și-au organizat nunta. Mesele au fost luminate de lumânări și ghirlande de lumini, iar invitații au savurat preparate rafinate: paste, ciabatta, pește proaspăt, homar și legume.

După cină, petrecerea a continuat până târziu, pe ritmuri de Stevie Wonder (I Wish) și alte hituri disco.

A treia zi a adus un ultim moment de relaxare – un BBQ spectaculos, menit să vindece mahmurelile. Invitații au fost întâmpinați cu un grătar pe mai multe niveluri, cu pui, fructe și legume proaspete.

Primarul orașului Noto, Corrado Figura, a fost și el prezent, întâmpinându-l personal pe Sting în centrul istoric. Acesta a postat o fotografie cu artistul și a scris pe rețelele sociale:

„A fost o mare onoare să îl primim pe Sting, o legendă a muzicii mondiale, la nunta fiicei sale Fuschia Katherine Sumner cu partenerul ei Maximillian Wright, chiar în inima barocului sicilian.'

Citește și:
Unde s-au mutat fosta soție a lui CRBL și fiica acestora, după divorțul de artist. Cele două nu mai locuiesc în România

foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people