Nadia Comăneci, în culmea fericirii la Onești. Imaginile emoționante surprinse în casa mamei sale

Aflată în România pentru aniversarea a 50 de ani de la primul 10 olimpic din istorie, Nadia Comăneci a trăit și momente speciale alături de familie.

Nadia Comăneci a revenit în România pentru un moment cu o încărcătură specială: celebrarea a cinci decenii de la performanța care a schimbat istoria gimnasticii mondiale. Deși agenda sa a inclus evenimente oficiale și apariții publice, fosta mare campioană și-a rezervat timp și pentru una dintre cele mai importante persoane din viața sa: mama sa.


Stabilită de mai bine de trei decenii în Statele Unite, Nadia Comăneci păstrează o legătură strânsă cu România și revine frecvent pentru proiecte sportive, acțiuni caritabile sau evenimente speciale. Vizita din această perioadă a avut o semnificație aparte, fiind legată de împlinirea a 50 de ani de la prima notă de 10 acordată vreodată în gimnastica olimpică, la Montreal.

Însoțită de soțul său, Bart Conner, fosta gimnastă a ajuns și la Onești, orașul în care a crescut. După participarea la Gala Campioanelor, Nadia a petrecut timp alături de familie și a mers să o viziteze pe mama sa, Ștefania-Alexandrina Comăneci.


Imagini publicate ulterior pe rețelele sociale au surprins o latură mai puțin văzută a campioanei. Relaxată și vizibil emoționată, aceasta a dansat și s-a bucurat de atmosfera creată alături de cei apropiați, într-o reuniune de familie desfășurată chiar în casa părintească. Muzica populară și ritmurile moderne s-au îmbinat într-un moment care a stârnit numeroase reacții din partea admiratorilor.

Îmbrăcată într-o ținută casual și purtând o șapcă în culorile drapelului României, Nadia Comăneci a afișat un zâmbet larg și o energie molipsitoare.

„La mama acasă. Familie', a notat sportiva, pe paginile sale online.

Mesajul a fost întâmpinat cu sute de comentarii din partea urmăritorilor. „Toată admirația pentru voi' și „Niciunde în lume nu e mai bine ca la mama acasă' s-au numărat printre reacțiile lăsate de fani.


România rămâne locul ei de suflet

Prezentă la gala organizată în onoarea sa la Palatul Parlamentului, Nadia Comăneci a vorbit cu emoție despre legătura pe care o păstrează cu țara natală și despre semnificația acestui moment aniversar. Înainte de a primi Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce din partea președintelui Nicușor Dan, fosta campioană a rememorat parcursul său și oamenii care i-au fost alături de-a lungul anilor.

„Sunt foarte emoționată să văd aproape toată viața mea în imagini și să intru în această sală maiestuoasă în care sunt toate colegele mele și toate generațiile de după mine, și fetițele care vor performa cu siguranță în seara aceasta. Sunt bucuroasă că gimnastica are încă un val de dorinţă de a face ceva nemaipomenit. Palatul Parlamentului este o locație a României și să avem această gală aici în această seară este o onoare și pentru mine, și mă bucur că stau foarte aproape și că văd această casă a poporului de fiecare dată. Mulţumesc românilor din suflet. Nu îmi vine să cred că sărbătoarea aceasta de 50 de ani are loc aici în România. Mă bucur enorm, pentru că rădăcinile mele sunt aici și nu îmi pot imagina un alt loc mai frumos unde pot să sărbătoresc această aniversare', a declarat Nadia Comăneci, potrivit as.ro.


Citește și:
Răspunsul dat de Andreea Bălan după ce a fost întrebată de Petrișor Ruge. Cei doi ar fi întrerupt colaborarea după 20 de ani

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people