Katie Holmes și Jason Bard Yarmosky, o nouă apariție împreună. Cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre

Actrița Katie Holmes și artistul Jason Bard Yarmosky au fost surprinși din nou în ipostaze tandre, ceea ce arată că relația lor ar fi tot mai serioasă.

Katie Holmes pare să aibă o relație tot mai serioasă cu artistul newyorkez Jason Bard Yarmosky, care este cu zece ani mai tânăr decât ea. Cei doi au fost surprinși recent în timpul unei ieșiri romantice și nu și-au ascuns deloc afecțiunea în public.


Katie Holmes, o nouă apariție alături de Jason Bard Yarmosky

Katie Holmes și Jason Bard Yarmosky au luat parte la Soho Sessions, o serie exclusivă de concerte din New York. Actrița și artistul au fost văzuți de paparazzi în timp ce se țineau de mână și plecau de la eveniment. 

Foto: Profimedia

Foto: Profimedia

Recent, Katie Holmes și Jason Bard Yarmosky s-au bucurat de o cină romantică în New York. Paparazzi i-au surprins în ipostaze tandre, în timp ce se îmbrățișau și zâmbeau, părând, astfel, să se simtă bine unul în compania celuilalt. 

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

O sursă a dezvăluit pentru TMZ că Katie Holmes și Jason Bard Yarmosky s-au întâlnit pentru prima dată în cadrul unei cine organizate la Festivalul Tribeca din New York. Jason Bard Yarmosky s-a născut în New York, iar în arta sa explorează subiecte precum îmbătrânirea, timpul și memoria. El a urmat cursurile Școlii de Arte Vizuale din New York, pe care a și absolvit-o, iar lucrările sale au ajuns să fie expuse la nivel internațional.

Katie Holmes, o posibilă relație cu artistul Jason Bard Yarmosky


Zvonurile despre o posibilă relație între Katie Holmes și Jason Bard Yarmosky au apărut după ce au participat la o proiecție a filmului The Invite, regizat de Olivia Wilde, organizată de The Cinema Society la cinematograful East Hampton Regal UA. Un martor, care a fost prezent la întâlnirea dintre Holmes și Yarmosky, a declarat pentru revista People că cei doi păreau deja foarte apropiați.

„Îi șoptea la ureche, iar ea râdea. Păreau foarte relaxați unul în compania celuilalt, iar ea a avut un zâmbet pe chip toată seara. Au stat împreună în timpul filmului, iar la un moment dat ea și-a sprijinit capul pe umărul lui. Arătau foarte drăguț împreună', a povestit sursa.


După proiecție, cei doi au petrecut seara „stând de vorbă cu prietenii' la petrecerea organizată după eveniment, care a avut loc la The Boat House din East Hampton, New York.

Katie Holmes, discreță cu viața amoroasă

Katie Holmes a trecut prin experiența de a se îndrăgosti de cineva de pe platourile de filmare. Ea a format un cuplu cu Joshua Jackson, colegul ei din serialul Dawsons Creek. Cei doi s-au despărțit în 1999, după difuzarea primului sezon al show-ului, dar au rămas prieteni apropiați.


În 2003, Katie Holmes a început o relație cu Chris Klein. S-au logodit un an mai târziu, însă s-au despărțit în 2005. În primăvara anului 2005, actrița apărea împreună cu Tom Cruise. După opt săptămâni s-au și logodit.

Tom Cruise și Katie Holmes au ales un loc splendid pentru nunta lor de 3 milioane de dolari din 2006, și anume castelul medieval Odescalchi din Italia. Invitații au avut parte de un meniu care a ajuns la suma de 18.000 de dolari. Katie Holmes a purtat o rochie Giorgio Armani de 50.000 de dolari, iar Tom Cruise a ales un costum semnat tot Armani.


După ce a divorțat în 2012 de Tom Cruise, Katie Holmes a luat decizia de a se muta în New York împreună cu fiica lor, Suri, care în prezent este studentă la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, Pennsylvania. În 2020, într-un interviu pentru InStyle, actrița a descris acel moment complicat din viața ei, mai ales că Suri se afla încă la o vârstă fragedă, având atunci șase ani. „A fost intensă acea perioadă. A fost multă atenție și pe deasupra mai aveam și un copil mic.'


După divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes a preferat să fie discretă cu viața ei personală. A fost împreună timp cu șase ani cu actorul Jamie Foxx. În mai 2019 s-au despărțit în discreție. După această relație, a format câteva luni un cuplu cu bucătarul-șef Emilio Vitolo Jr. Tot o relație scurtă a avut și cu muzicianul Bobby Wooten III, care s-a încheiat în 2022.  

Citește și:
Zahara, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, un nou atac subtil la adresa actorului

Foto: Profimedia, Getty Images

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people