Horia Brenciu a împlinit 53 de ani. Cum a fost sărbătorit artistul și ce mesaj emoționant i-a transmis soția lui: „Frumos, deștept, talentat și bun…”

Horia Brenciu își sărbătorește astăzi ziua de naștere.

Horia Brenciu este printre cei mai îndrăgiți artiști din showbiz-ul autohton. Juratul de la Vocea României se poate mândri cu o carieră de succes și îndelungată, iar dincolo de viața profesională, acesta este cât se poate de împlinit alături de familia lui.


Horia Brenciu a împlinit 53 de ani

Astăzi, Horia Brenciu sărbătorește 53 de ani, iar artistul nu a pierdut deloc simțul umorului. Pe Instagram, el a postat o imagine de la filmările pentru Vocea României, însoțită de un mesaj amuzant prin care sugerează că este ceva mai tânăr decât vârsta din buletin. Fanii au apreciat gluma artistului și i-au transmis urări speciale.

„Na, c-am făcut și 35! Sincer, mă simt de 18. Să fiți iubiți! Ne vedem mai târziu la un cico.', a scris Horia Brenciu pe Instagram.


Și pentru că sărbătoarea nu e completă fără cuvinte de dragoste, soția lui, Alice Dumitrescu, i-a transmis un mesaj emoționant:

„La mulți ani celui mai frumos, deștept, talentat și bun! La mulți ani celui mai iubit! Să fii fericit! Că de restul, ne ocupăm noi!', a scris ea pe Instagram.

Horia Brenciu și partenera lui, Alice Dumitrescu, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi s-au cunoscut în 1995 la TVR și s-au căsătorit în 2014. Au împreună o fiică, pe nume Mina, iar producătoarea TV mai are două fete, pe Andreea și pe Maria. De asemenea, artistul și soția lui mai au un băiat, Toma, pe care l-au adoptat.

Detalii despre viața de familie

Într-un interviu acordat recent, Horia Brenciu a făcut dezvăluiri despre cei patru copii ai săi. Cu această ocazie, artistul a povestit că el și Andreea, una dintre fiicele sale, lucrează împreună la podcast-ul pe care acesta îl moderează.


„Ei sunt profesorii mei, profesorii noștri… Toma este mezinul și e cel mai iubitor, cel mai extrovertit. Mina e o frumoasă adolescentă rebelă și vrea să mă pună la punct tot timpul. (zâmbește) Maria e un înger. E empatică și sare în ajutor oricărui om care are vreo problemă. Andreea e colega mea. Lucrăm împreună la podcastul ‘Lucruri simple.' E frumoasă, spontană, nebună și de ajutor… și îndrăgostită', a declarat Horia Brenciu pentru VIVA!

Horia Brenciu a făcut declarații emoționante și despre Toma, mezinul familiei în vârstă de 10 ani.

„Toma e o bogăție de copil. Joacă baschet, fotbal, tenis și e deschis către orice sport. Învață germana, e preocupat de matematică și ne învață pe toți ce înseamnă dragostea. Și, sincer, micul-dejun făcut de el e cel mai bun pe care l-am avut vreodată.'


Horia Brenciu a mai precizat că el și soția lui, Alice Dumitrescu, se consultă de fiecare dată când e vorba să facă decizii importante.

„Deciziile le luăm de comun acord, cu zâmbet, fără încrâncenări… Am avut noroc de o soție mult mai înțeleaptă decât mine.'

Recent, artistul a dezvăluit detalii inedite despre relația cu soția lui, care nu a fost lipsită de situații tensionate sau gelozie. Horia Brenciu a dezvăluit că el și Alice Dumitrescu au reușit să își rezolve problemele, iar relația lor a devenit și mai puternică.


„Deși gelozia n-a lipsit din relația noastră, am reușit să-i venim de hac de fiecare dată. Și cred că asta ne-a făcut și mai puternici', a spus Horia Brenciu pentru viva.ro

„Orice secundă, oră sau zi trecute cu o stare de supărare sunt pierdute. Drept pentru care, orice disensiune am avea, nu-mi permit să pierd vremea. Eu sunt cel care lasă garda jos. E una dintre calitățile bărbatului perfect…' (zâmbește)

Citește și:
Sorin Brotnei, declarații despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people