Moore a spus că datorită lui Rumer a învățat să iubească și a rememorat momentul în care a născut-o, evenimentul fiind cu atât mai special având în vedere că era primul ei copil. Comentariul fetei a fost la fel de călduros, răspunzând prin a-i zice mamei sale că o iubește și că este mândră să îi fie fiică.
Nici celelalte două fete ale lui Demi, Tallulah și Scout, nu au omis să își felicite sora și să îi spună cât de importantă este în viețile lor.
Rumer a trecut recent printr-o perioadă mai grea în ceea ce privește sănătatea. Deși au fost probeleme minore, precum o toxiinfecție alimentară și o răceală, totuși acestea au fost suficiente pentru a-i da o stare neplăcută și o perspectivă negativă asupra vieții. Prin urmare, odată cu ziua sa de naștere, Rumer a simțit nevoia să își împărtășească pe rețelele de socializare experiența.
Ea și-a încurajat urmăritorii să lase în urmă gândurile care îi împiedică să evolueze și să se bazeze pe faptul că uneori lucrurile se aranjează în mod natural, îngrijorările devenind în acest caz zadarnice.
Citește și:
Demi Moore vorbește despre momentele critice din viața ei în care nu se simțea îndeajuns de bună
Text: Oana Docan
Foto: Arhiva Revistei ELLE