Daniela Nane, declarație neașteptată după despărțirea de Octavian Ene: „Abia îmi țineam plânsul, așa eram de supărată…”

Daniela Nane a vorbit sincer și deschis despre cum arată viața de după despărțirea de partenerul ei.

Deși apare mereu zâmbind și radiind pe micile ecrane sau pe scenă, Daniela Nane recunoaște că viața sa nu a fost întotdeauna la fel de luminoasă. La 54 de ani, actrița se simte mult mai împăcată cu alegerile sale și cu sine însăși decât în urmă cu două decenii.


Daniela Nane, declarații dureroase

Recent, Daniela Nane s-a alăturat campaniei „Dincolo de imagine' inițiată de Știrile Antena Stars, unde a discutat despre presiunea de a păstra o imagine impecabilă, chiar și atunci când realitatea internă diferă. Vedeta a povestit și despre un moment dificil din viața sa de acum 20 de ani, când, deși exteriorul ei părea perfect, interiorul era copleșit de tristețe.


Actrița a rememorat o fotografie din perioada în care avea 34 de ani. În poză, Daniela Nane purta o rochie turcoaz, scurtă, și arăta impecabil, însă emoțiile pe care le simțea în acea seară erau complet diferite de expresia ei exterioară.

„Cred că aveam vreo 34 de ani și peste ani, peste vreo 10-15 ani, am văzut o poză cu mine de la 34 de ani dintr-o revistă de la un eveniment monden (…) Aveam o rochie superbă, turcoaz, scurtă (…), arătam foarte bine și când mă gândesc cât eram de tristă în seara aia. Abia îmi țineam plânsul, așa eram de supărată și pe fotografie se vede că eram tristă, dar atunci nu îmi dădeam seama câtă tristețe emanam. E foarte greu să forțezi să arăți altfel decât simți, e un consum foarte mare', a povestit Daniela Nane, pentru Știrile Antena Stars.

Profesionismul în fața publicului

Dincolo de momentele personale, actrița spune că atunci când urcă pe scenă trebuie să lase deoparte toate problemele și să ofere publicului cea mai bună versiune a sa.

„Indiferent de ce se întâmplă în viața mea, la ora 19.00, când se deschide cortina, eu trebuie să am un anumit nivel de energie. Publicul vine o dată să vadă un spectacol (…) În general, publicul are dreptul să vadă ceva mai bună versiune a acelui spectacol și atunci la ora 19.00 dai la o parte tot și te concentrezi doar pe ceea ce ai de făcut (…) Ăsta e un consum foarte mare', a mărturisit Daniela.

Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit


În luna februarie a anului 2024, Daniela Nane a fost surprinsă de către paparazzi în ipostaze tandre cu tenorul Octavian Ene. Până atunci, se știa că actrița este căsătorită cu Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de externe al României. După apariția imaginilor în care se sărută cu un alt bărbat, Daniela Nane a dezvăluit că a divorțat de Adrian Cioroianu.

Daniela Nane și Adrian Cioroianu au format un cuplu discret și au fost rare ocaziile în care s-au afișat în public. Cei doi s-au căsătorit în anul 2016. Din 1998 și până în 2002, actrița a fost căsătorită cu omul de afaceri Viorel Popa, alături de care are un băiat, pe nume Codrin.


Potrivit unor surse apropiate citate de Click!, Daniela Nane și Octavian Ene nu mai formau un cuplu de mai multe luni și nu au mai fost văzuți împreună de la începutul anului 2025. Cei doi au rămas în relații apropiate și continuă să colaboreze pe plan profesional.

Citește și:
Cele mai sexy ținute pe care le-am admirat la The Actor Awards 2026

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people