În luna septembrie a anului 2024, Andreea Bălan a anunțat că și-a dat demisia de la Antena 1. După o perioadă de 12 ani, în care a făcut parte din juriul emisiunii „Te cunosc de undeva!' vreme de 19 sezoane, colaborarea între transforming show-ul de la Antena 1 şi artistă a ajuns la final. Recent, cântăreața a dezvăluit că a semnat cu TVR 1 și are rolul de jurată în emisiunea „Vedeta familiei.'
Cuprins
Cuprins
Cum a acceptat Andreea Bălan propunerea de la TVR
Andreea Bălan a luat pe toată lumea prin surprindere cu vestea că va fi jurată în talent show-ul pentru copii „Vedeta familiei' de la TVR 1 prezentat de Florina Constantinescu. Artista face parte din cel de-al șaselea sezon și este la masa juriului alături de Elena Gheorghe, Sanda Ladoși și Radu Ștefan Bănică.
Andreea Bălan a recunoscut într-un interviu acordat recent că a entuziasmat-o proiectul și a acceptat propunerea imediat.
„Fiind liberă de contract, m-am bucurat să fiu sunată de Monica, producătoarea emisiunii şi pe loc am zis da fără să stau pe gânduri', a declarat Andreea Bălan pentru Paginademedia.
Andreea Bălan a fost atrasă de formatul emisiunii pentru că le oferă ocazia copiilor de a se afirma din punct de vedere muzical.
„M-a atras foarte mult formatul, faptul că este o emisiune foarte curată şi este singura emisiune pentru copii. Din păcate, nu se mai fac emisiuni pentru copii. Eu am debutat la astfel de emisiuni la TVR acum 30 de ani şi mi-a plăcut foarte mult şi m-au ajutat aceste emisiuni. Ei bine, în ziua de azi nu se mai fac, aşa că „Vedeta familiei' este singura de acest gen care ajută copiii talentaţi să-şi îndeplinească visurile.'
Andreea Bălan, despre emisiunea de la TVR 1 în care e jurată
Într-un alt interviu, Andreea Bălan a făcut o serie de declarații despre acest nou proiect din cariera ei.
„Ador copiii! Și eu, de multe ori, mă simt și mă port ca un copil. Și ador să îi vad cântând, performând melodii frumoase. Totodată, cred că „meseria de jurat mi se potrivește, deoarece eu sunt o jurată empatică şi iubitoare. Şi eu am început să cânt la TVR, acum 30 de ani, la emisiunile pentru copii. Și pe mine m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi. E frumos la urmărești copii talentați cum interpretează diferite momente muncite și să simți emoția și inocența lor. E un spectacol diferit față de cele cu adulți. Când eram micuță și am mers la concursuri pentru copii, am câștigat tot felul de premii care m-au impulsionat să merg mai departe. Mai târziu, am câștigat şi „Dansez pentru tine’, plus medalia de argint în Mexic, iar laudele juriului m-au ajutat mereu. La rândul meu, și eu am foarte mare grijă la ce spun când jurizez copii, deoarece vreau să îi impulsionez pe cei mici și vorbele mele să îi ajute', a declarat Andreea Bălan pentru tvr.ro.
Foto: Instagram