Cosmina Păsărin adoptă filosofia „trăiește clipa', evitând planurile pe termen lung și așteptările precise. În viața personală, vedeta se simte împlinită, fiind într-o relație serioasă cu DJ Alex Gully, care este cu patru ani mai tânăr, dar îi aduce multă fericire. Într-un interviu acordat recent, Cosmina a vorbit despre aniversarea relației lor care se apropie, dar și despre eventualele schimbări de statut după trei ani împreună.
Cosmina Păsărin, detalii despre relația cu DJ Alex Gully
Întrebată într-un interviu despre planurile pentru vară și echilibrul dintre muncă și relaxare, Cosmina Păsărin a răspuns:
„Vacanță nu, deși există și câteva momente de relaxare la evenimentele la care voi participa prin țară vara aceasta. Dar o vacanță programată nu am, pentru că am un program destul de încărcat și n-am timp să mai plec și în vacanță, dar cine știe, poate am ocazia mai târziu, undeva prin septembrie, prin octombrie.'
De asemenea, când vine vorba de viața personală, Cosmina Păsărin a spus că trăiește o perioadă foarte fericită alături de partenerul ei, alături de care urmează să împlinească trei ani de relație.
„Suntem foarte bine împreună, sărbătorim 3 ani de relație, mai exact în luna septembrie. Ne înțelegem foarte bine, relația merge bine și îți dai seama că ne dorim să continuăm în ritmul acesta', a spus ea pentru Cancan.
Despre cum obișnuiesc să sărbătorească aniversarea, ea a declarat:
„Până acum da, am ieșit în oraș, am petrecut timp împreună la un restaurant, la petrecere apoi. (…) În Londra am fost cred că acum un an și ne-a plăcut foarte tare, dar nu cu ocazia aniversării noastre. A fost o locație pe care o îndrăgim amândoi. Ne-am simțit foarte bine acolo.'
Cosmina Păsărin și DJ Alex Gully formează un cuplu de doi ani, însă vedeta spune că nu se grăbește să facă pasul spre căsătorie. Într-un interviu recent pentru CIAO.RO, ea a vorbit despre relația lor și despre cum s-au cunoscut, dar a subliniat că nu au planuri imediate pentru nuntă. În prezent, se bucură de momentul actual și se axează pe construirea unei relații solide.
Pe lângă viața personală, Cosmina Păsărin a revenit în atenția publicului printr-un nou rol într-o comedie românească, Retreat Vama Veche, regizată de Petre Năstase. Filmul o prezintă pe vedetă în postura inedită de polițistă, o provocare pe care a acceptat-o cu entuziasm.
În discuția despre relația cu Alex Gully, Cosmina a menționat că parteneriatul lor este unul frumos și echilibrat, în care ambii își oferă sprijin reciproc. Deocamdată, cei doi preferă să se bucure de relația lor fără a se concentra pe presiunea căsătoriei.
„El a făcut primul pas, bineînțeles, totul a decurs normal, așa cum se întâmplă la începutul unei astfel de povești. Suntem deja de doi ani împreună și lucrurile merg foarte bine între noi. Avem o relație foarte liniștită, o relație normală, în care discutăm, încercăm să ne înțelegem de fiecare dată unul pe celălalt. Există și momente de tensiune bineînțeles și cred că până la urmă și astfel de momente sunt bune în viața unui cuplu, pentru că înveți din ele. Adică e bine să vezi lucrurile așa, să nu te gândești că te cerți și că e vorba doar despre ceartă. Certurile, în general, scot la iveală problemele poate din cuplu și e bine ca apoi aceste probleme să fie – prin discuții – rezolvate', a dezvăluit Cosmina pentru Ciao.
Citește și:
Jennifer Aniston, apariție surprinzătoare alături de un bărbat celebru în timpul unei vacanțe de vis în Mallorca. Cine este noul ei iubit
Foto: Arhiva ELLE