Conflict de proporții la Survivor România între Gabi Tamaș și Aris Eram. Cei doi au avut un schimb de replici tăios și s-ar fi ajuns la altercații fizice

Tribul Faimoșilor de la Survivor 2026 este marcat de un scandal de proporții.

Treisprezece etape aproape încheiate. Peste trei luni de competiție. Tot mai dure, mai apăsătoare și mai provocatoare.


Conflict de proporții la Survivor România între Gabi Tamaș și Aris Eram

Cu fiecare moment depășit, concurenții au demonstrat că merită să fie în cel mai dur format de televiziune, însă presiunea de a fi departe de casă și dorința de a câștiga încep să își spună cuvântul.

Tribul Faimoșilor a fost marcat de una dintre cele mai dure discuții de până la acest moment și l-a avut în centru pe Cristian Boureanu. Accidentat în urmă cu două zile, la recompensa câștigată de trib, acesta a fost dorit la eliminare.


După ce Ceanu Zheng a fost eliminat de la Survivor în urma voturilor din partea celorlalți participanți, fiul Andreei Esca l-a acuzat pe Gabi Tamaș că ar fi încercat să influențeze aceste voturi pentru a-l elimina.

Aris Eram: Bravo Gabi. I-a ieșit planul lui Gabi să-l dea afară pe Ceanu. Mă așteptam la asta, a corupt-o și pe Andreea. Îl felicit!
Gabi Tamaș: Presupun că el a avut un plan și nu i-a ieșit. I-am spus doar să nu se joace cu focul că se arde. I-am arătat că sunt mai multe strategii la mijloc, trebuie să gândești mai departe. Poate dacă înțelegea ce i-am spus, nu mai încerca să corupă alți membri ai grupului.
Aris Eram: Cristi a votat din capul lui, nu?
Gabi Tamaș: A votat că i-am dat totemul de imunitate.
Aris Eram: Deci a fost schema ta. Nu pot să înțeleg această mișcare care a venit să strice totul. De ce i-ai dat ăla lui Cristi? Ești tâmpit?
Gabi Tamaș: Nu trebuie să dau explicații de ce am făcut-o sau de ce am folosit o strategie', a încheiat Gabi discuția.

Lucrurile ar fi degenerat după această discuție în contradictoriu. Conform Cancan, între cei doi concurenți a fost un scandal de proporții. În urma jignirilor și tensiunilor dintre ei, câștigătorul Asia Express l-ar fi agresat fizic pe Aris Eram, lăsându-i pe toți într-o stare de șoc. În urma acestui incident, fiul Andreei Esca a decis să părăsească emisiunea.

Ce crede Andreea Esca despre faptul că fiul ei, Aris, participă la Survivor România 2026.

Aris Eram, fiul Andreei Esca, a acceptat provocarea de a participa în emisiunea Survivor România 2026 de la Antena 1. Concurentul face parte din echipa Faimoșilor, iar prezentatoarea TV a spus ce părere are despre prezența băiatului ei în competiția de la Antena 1.


Într-un interviu acordat recent, Andreea Esca a făcut mărturisiri despre cum privește participarea fiului ei, Aris, la Survivor România 2026.

„Eu am o părere despre fiul meu, punct. E fiul meu și atât pentru mine, ceea ce e foarte mult. Și despre el și despre Alexia, cred că sunt doi copii de care nu pot să fiu decât foarte mândră. Cred că am reușit să le așezăm cumva principiile pe care mi-am dorit să le insuflăm și acum sunt niște adulți care merg în viață cu ce am plantat noi ca părinți în copilărie și în adolescența lor', a spus Andreea Esca pentru Paginademedia.ro

Citește și:
Cătălina Grama, declarații sincere despre creșterea celor doi copii și provocările pe care le întâmpină: „Am avut senzația că nu fac suficient’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people