Carmen Grebenișan și partenerul ei, Cristi, au organizat o petrecere pentru aniversarea primului an de viață al fiului lor, Kadri. Creatoarea de conținut a împărtășit pe rețelele sociale imagini și detalii despre eveniment, dezvăluind și ce obiecte a ales băiețelul în timpul tradiționalului moment al tăierii moțului.
Cuprins
Cuprins
Carmen Grebenișan, petrecere tematică pentru fiul ei
Pentru această ocazie, Carmen Grebenișan a preferat o petrecere restrânsă, organizată la o fermă pentru copii, unde cei mici au avut la dispoziție un spațiu de joacă. Alături de familie au fost invitați prieteni apropiați, mulți dintre ei însoțiți de copii.
Creatoarea de conținut a explicat că nu și-a dorit o aniversare extravagantă, cu ținute impuse sau momente artistice, ci o atmosferă relaxată, în care toți invitații să se simtă bine. Unul dintre momentele speciale ale zilei a fost tăierea moțului, urmată de alegerea obiectelor de pe tăviță. Deși această tradiție nu este specifică zonei Ardealului, de unde provine Carmen Grebenișan, vedeta a decis să o includă în programul aniversării.
Kadri a fost atras de patru obiecte: cheile de la mașină, o pereche de ochelari, un pix și bani. Mama sa a povestit amuzată despre alegerile băiețelului, fără să încerce să le atribuie vreo semnificație.
„Nu a fost genul de petrecere cu dress code, cântăreți, nimic foarte pompos (…) Am făcut și această tradiție cu tăierea moțului. Să știți că la noi nu avem în Ardeal. Kadri a ales cheile de la mașină, ochelari, pix și bani, nu știu ce poate să iasă din combinația asta', a povestit Carmen Grebenișan, pe social media.
La petrecere au fost pregătite trei torturi. Două dintre acestea au fost făcute de mama lui Cristi, în timp ce al treilea a fost comandat și realizat din clătite, unul dintre deserturile preferate ale creatoarei de conținut.
Carmen Grebenișan și Cristi au devenit părinți pe 5 octombrie 2025, odată cu venirea pe lume a lui Kadri. De atunci, vedeta a vorbit deschis despre experiența maternității, atât despre momentele frumoase, cât și despre dificultățile întâmpinate.
Carmen Grebenișan a făcut o postare înduioșătoare cu ocazia aniversării fiului ei. Kadri a împlinit un an, iar creatoarea de conținut a ținut să își exprime emoția pe care o resimte cu prilejul acestui moment.
„La mulți ani, iubirea lu mama dragă. Oricât de mare vei crește, mereu vei rămâne puiucu meu scump și drag. Cel mai frumos anișor din viața mea tu mi l-ai oferit. Te iubesc infinit de mult.'
Carmen Grebenișan, confesiuni sincere despre lupta cu depresia postpartum
În ultimii ani, Carmen Grebenișan și-a obișnuit fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare cu dezvăluirea principalelor evenimente care au loc în viața ei, precum botezul fiului ei, Kadri.
De această dată, creatoarea de conținut a vorbit deschis despre lupta cu depresia postpartum și situațiile cu care s-a confruntat.
„Am avut niște stări destul de jos, dar mereu am crezut că depresia înseamnă ceva foarte, foarte grav. Eu mi-am zis mie că sigur nu sunt depresivă, fiindcă am o viață bună. Cu toate astea, ajunsesem să plâng în fiecare zi la duș, să mă simt tot mai rău, să mă uit în jurul meu și să simt că nu am un mediu de calitate, că nu am o viață de calitate, că nu mă înțeleg bine cu iubitul, cu prieteni… Am simțit că nu mă mai bucur de nimic. În primele patru luni după naștere, mi s-a degradat tot mai mult starea. Aveam două părți în mine: una obiectivă, care îmi spunea ‘Carmen, ai o viață frumoasă. Cu toate astea, starea mea se degrada tot mai rău și plângeam la duș. E atât de intens, încât nu ai cum să controlezi chestia asta', a povestit Carmen Grebenișan, pe TikTok.
Foto: Instagram