Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească, și s-au căsătorit în anul 2011. Au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago, iar prezentatorul TV mai are un copil, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.
Cuprins
Cuprins
Andreea Ibacka, imagini speciale cu cei doi copii
Pe contul ei de Instagram, Andreea Ibacka obișnuiește să împărtășească cu fanii ei numeroase imagini cu cei doi copii. Recent, actrița i-a surprins în ipostaze adorabile pe Namiko și Tiago, iar urmăritorii au remarcat cât de mult au crescut aceștia.
Andreea Ibacka, despre viața de familie
Andreea Ibacka este o mamă dedicată educației copiilor săi. Actrița a vorbit despre abordarea strictă pe care o are în ceea ce privește creșterea fiicei sale și fiului său. Într-un interviu recent, vedeta a făcut mărturisiri despre principiile pe care le aplică în educația copiilor.
Andreea Ibacka a ținut să precizeze că este o persoană care își respectă promisiunile și că încearcă să insufle această valoare și copiilor săi. Ba mai mult, susține că fiica ei deja a început să devină mai conștientă de anumite lucruri.
„Imperfectă… trebuie să recunosc asta, dar foarte dedicată și iubitoare. Cred că așa suntem noi, părinții, după ce avem copii… începem să facem și interogări la regulile alea stricte pe care ni le propuseserăm. Eu sunt o tipă foarte parolistă, de cuvânt și cred că i-am învățat deja și pe ei treaba asta. Cel puțin fiica mea, care are 5 ani și jumătate, deja e mult mai conștientă de ce se întâmplă, de ce discutăm, de ce promite. Este identică cu mine!', a declarat Andreea Ibacka la Star Matinal, potrivit Spynews.
Referitor la regulile din gospodărie, Andreea Ibacka a admis că acestea nu sunt mereu respectate cu strictețe. Actrița a mai recunoscut că uneori mai face excepții de la reguli, însă încearcă să le mențină în vedere.
„Regulile au fost făcute să fie și încălcate pe alocuri, adică nu pot să spun că ora de culcare nu este niciodată depășită sau că mănâncă doar ca la carte, dar timpul dedicat ecranelor este strict, este limitat de fiecare dată', a precizat ea.
Ce spune actrița despre soțul ei
Andreea Ibacka a vorbit fără rețineri despre soțul ei, Cabral. Actrița a făcut confesiuni sincere despre căsnicia cu partenerul ei de viață.
„A mers la niște cursuri de PR recent! (râde) Serios, într-adevăr avem și activitățile noastre separate. Cred că este important să avem libertate și încredere. Și eu mai plec cu fetele, dar și el mai pleacă cu băieții! Mai mult ca mine! (râde). În general, nu avem o problemă cu chestia asta și nu avem scandal acasă. Pe noi ne-a ajutat, ne-a ținut împreună atâția ani. (n.red. umorul) Dar nu este o rețetă pe care eu să o predau mai departe, nu funcționează la toată lumea. Inclusiv pe noi ne mai trag prietenii de mânecă și ne întreabă: ‘Nu te-ai supărat că a zis despre tine că porți pantaloni de instalator prin casă și nu ești sexy?. Nu, nu m-am supărat! Sau: ‘El nu s-a supărat pentru că ai zis că este bătrân?. Nu, știe și el că e bătrân!', a povestit actrița pentru EGO.ro.
Andreea Ibacka a mărturisit că i-ar plăcea să mai joace alături de soțul ei într-un proiect de televiziune sau un film.
„Da, de ce nu? În general, proiectele pe care le-am făcut împreună au ieșit mișto și au potențial! Nu ne-am mai potrivit noi în ultimii ani la priorități, program. La un moment dat cred că ar fi tare, da! Să pot să îi fac în film tot ce nu am voie în realitate, nu? Și să nu mă pedeapsească nimeni! Domnilor producători, regizori, scenariști, puteți oricând să îi dați lui Cabral un rol de stalker al meu, ca să fie ca în viața reală!', a mai spus ea pentru sursa citată.
Citește și:
Antonia a dezvăluit imagini rare cu fiica ei, Maya. Adolescenta și-a obținut permisul de conducere
Foto: Instagram