Anca Dumitra, mărturisiri despre viața de familie. Cum s-a schimbat actrița de când s-a născut fiul ei: „Încerci din mers să înveți”

Anca Dumitra a vorbit despre rolul de mamă și despre cum i s-a schimbat viața după ce s-a născut fiul ei, Levi Nicholas.

În luna septembrie a anului 2024, Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său „Gianina' din serialul Las Fierbinți de la PRO TV, a devenit mamă pentru prima dată. Actrița și soțul ei, Manfred Spendier, au ales pentru fiul lor un nume special, Levi Nicholas.


Anca Dumitra, mărturisiri despre viața de familie

Recent, în cadrul unui interviu, Anca Dumitra a făcut mărturisiri despre cum arată viața ei de când a venit pe lume fiul ei, Levi Nicholas.

„Ți se schimbă viața cu totul. Nu știi la ce să te aștepți, nu primesți instrucțiuni, încerci din mers să înveți lucruri. Este cea mai mare binecuvântare și nu îți dorești decât să functionezi optim ca să știi ce să atribui micuțului tău. Încerc, pe cât posibil, să învăț de la el, să învăț cu el. Mi-am dat seama zilele trecute că, de fapt, ar vrea să știe că e o bucurie, fiecare moment poate să devină o bucurie și să știe să fructifice treaba asta. Pe cât pot, o să îmi amintesc treaba asta, cât mai des', a spus Anca Dumitra pentru cancan.ro


Anca Dumitra a reușit să își organizeze într-un mod eficient programul pe care îl are la filmări, astfel încât să petreacă mult timp și cu fiul ei. Actrița are parte și de ajutorul mamei ei și este recunoscătoare pentru asta. 

„Filmările nu sunt zilnice, nu sunt lunare. Am avut șansa și posibilitatea să mă organizez. O am și pe mama lângă mine, cine altcineva decât mama care poate să înțeleagă, să te ajute și să te iubeasca necondiționat. Spectacolele de teatru, cel mai probabil curând și acestea. Încet, încet intrăm în pâine. În perioada asta bunicii sunt de bază.'

Întrebată dacă ea și soțul ei, Manfred Spendier, plănuiesc să își mărească familia, actrița a răspuns:

Deocamdată este unul, e bun, e perfect și de aici încolo ce vrea Dumnezeu.

Ce spune actrița despre începutul relației cu soțul ei

Anca Dumitra trăiește o poveste de dragoste alături de omul de afaceri Manfred Spendier, care e de origine austriacă. Cei doi au făcut cununia civilă la jumătatea lunii decembrie a anului 2022, iar în aprilie 2023 s-au căsătorit religios.


Într-un interviu, Anca Dumitra a vorbit despre începutul relației cu soțul ei.

„M-a văzut cu vreo 10 ani de zile în urmă. M-a văzut în câteva episoade, n-am avut nicio treabă niciodată! Vorba aceea, și-a manifestat intenția și, în același timp, altcineva l-a ajutat să se îndeplinească acea intenție și, într-un final, să ne întâlnim. A fost o primă întâlnire foarte frumoasă! Rapidă, totodată, prima întâlnire. Adică, știu că nu am stat foarte foarte mult timp atunci pentru că cine ne-a adus împreună, fiind toți la masă, a fost așa un pic mai stingher, dar foarte drăguț, de altfel. Sunt amintiri foarte dragi și frumoase, iar după aceea au urmat a doua întâlnire și a treia și, din ce în ce, am stat și mai mult la povești să ne cunoaștem. Da, un început foarte frumos', a povestit actrița pentru revista VIVA!.

Anca Dumitra are numai cuvinte de laudă la adresa partenerului ei de viață.

„Viața mea personală a fost viața mea personală și nu mi-a plăcut niciodată să dezvălui foarte multe. Într-adevăr, acum, lucrurile întâmplându-se, încununându-se cu nuntă, cu bebeluș, și-așa mai departe, fiind atât de precise și concrete, da, pot să le dezvălui, însă nu într-atât încât să ofer și cele mai multe detalii. Dar, da! Este un bărbat căruia îi place să se bucure, să râdă, să se amuze și… eu nu mai zic! Cred că reușește pur și simplu oferindu-mi liniște. Adică, atunci când lucrurile parcă o iau razna și nu îmi găsesc răspunsuri, știe exact ce să spună cât să mă aducă așa pe cărare și să nu fiu, știu eu, în mintea mea foarte mult (…) Nu este nicidecum un bărbat gelos. Sau nu se manifestă într-atât de tare. Bineînțeles că are și el o doză, cum e și firesc, ca și mine, de altfel, însă nimic deplasat. Cât despre asta cu „am ales un bărbat bine', o să-i transmit, o să se bucure, o să vă mulțumească', a mai spus ea pentru sursa citată.


Citește și:
Ce a dezvăluit Andreea Marin despre iubitul fiicei sale, Violeta. Adolescenta de 17 ani are o relație de mai bine de un an: „O sfătuiesc să fie atentă…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people