Alina Sorescu trăiește momente de fericire deplină, atât pe plan profesional, cât și personal. Cu o carieră solidă și două fetițe minunate, artista radiază de bucurie și împlinire.
Cuprins
Cuprins
Alina Sorescu a împlinit 39 de ani
Alina Sorescu a împlinit 39 de ani și a sărbătorit alături de cele două fiice ale sale, Raisa și Carolina. Cu această ocazie, artista a transmis și un mesaj emoționant, care a fost apreciat în număr impresionant de fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare.
„Se spune că fiecare an vine cu o dorință nouă.
Că trebuie „să visezi', să „nu te oprești până nu reușești', sau că „dorințele devin realitate dacă muncești destul pentru ele'.
Așa am fost și eu – cu inima plină de visuri, cu planuri puse pe listă, bifate cu răbdare și muncă.
An de an îmi doream să ating un nou obiectiv, să urc o treaptă, să construiesc ceva nou.
Dar anul acesta…
nu mai simt nevoia unei liste.
Simt doar dorința de liniște, de timp petrecut împreună cu fetițele.
Îmi dau seama că nu tot ce contează se poate atinge sau măsura.
Uneori, cele mai mari dorințe sunt cele pe care deja le trăim, dar nu le conștientizăm.
Azi nu-mi doresc decât atât:
Să ne bucurăm unii de alții', a scris cântăreața.
Alina Sorescu, confesiuni despre viața ei amoroasă după divorț
Deși au trecut mai bine de trei ani de la separare și sunt oficial divorțați, conflictul dintre Alina Sorescu și fostul ei soț, designerul Alexandru Ciucu, pare departe de a se fi încheiat. Tensiunile dintre cei doi au reapărut în spațiul public, în urma unor declarații recente, fiecare aducând acuzații grave celuilalt.
Într-un interviu acordat recent, Alina Sorescu a mărturisit că nu se gândește să își refacă viața sentimentală, iar prioritatea ei o reprezintă cele două fetițe. De asemenea, ea a mărturisit că le încurajează pe femeile care trec prin probleme în relație să ia măsurile care li se potrivesc.
„Nu cred că sunt eu în măsură să dau sfaturi, pentru că ideal este să nu ajungi în această situație, nu cred că e un lucru bun, din păcate, dar pentru că am ajuns în această situație fără altă cale, pentru a le fi bine fetelor și am reușit să merg mai departe, da, le încurajez pe femei ca atunci când simt că ceva nu este bine pentru copii, în primul rând, să facă un pas pentru binele copiilor, pentru interesul copiilor. Cel mai și cel mai important în lumea asta pentru o mamă este să fie copiii bine', a declarat artista pentru VIVA.
Alina Sorescu, despre cea mai dureroasă acuzație pe care i-a adus-o fostul soț
Într-un interviu acordat recent, Alina Sorescu a vorbit despre declarațiile recente ale fostului ei soț, care a adus în discuție faptul că părinții artistei au locuit o perioadă cu la ei acasă
„Nu înțeleg de ce apar acum aceste afirmații (n.red. – despre locuitul cu părinții Alinei Sorescu) care nu au nicio legătură cu realitatea. El a fost cel care a solicitat ajutorul mamei mele, când s-a născut prima fetiță. Când a apărut și a doua fetiță, pentru o scurtă perioadă am avut o bonă, dar văzând că o bonă costă și nu îți este la dispoziție non-stop. El a fost cel care mi-a spus să-l rog pe tata să renunțe la serviciu ca să vină să ne ajute. La inițiativa lui a venit. A văzut că sunt bone non-stop și gratuite. Cred că atitudinea normală ar fi trebuit să fie de mulțumire, mai ales că el pleca. El lipsea și atunci trebuia să am un ajutor pentru vă voiam să-mi reiau viața profesională. El pleca foarte mult', a povestit Alina Sorescu la Știrile Antena Stars, citată de Spynews.ro.
Alina Sorescu a vorbit despre acuzațiile pe care i le-a adus fostul soț, dezvăluind care au fost aspectele care au afectat-o cel mai tare.
„Cred că asta legată de părinții mei. Încearcă să ducă vina întotdeauna spre altcineva. Ba sunt eu de vină, ba sunt părinții mei. Cred că ar fi fost cazul să ne asumăm, dar, din păcate, este una dintre trăsăturile comportamentului de tip abuziv despre care eu am tot vorbit. Ești de vină și când ești în relație, chiar și după ești vinovat', a mai spus cântăreața.
Foto: Arhiva ELLE